
Cupra, record de vânzări în prima jumătate a anului 2025. Formentor rămâne vedeta
Spaniolii de la Cupra au încheiat prima jumătate a anului 2025 cu record de vânzări. În intervalul ianuarie-iunie, brand-ul din Martorell a livrat 167.600 de vehicule, cu 33.4% mai multe decât în același interval din 2024.
Constructorul spaniol de automobile Cupra traversează o perioadă bună. În ultimii șapte ani, portofoliul a ajuns să includă 7 modele care atrag din ce în ce mai mulți clienți.
Cupra a încheiat prima jumătate a anului 2025 cu record de vânzări. În intervalul ianuarie-iunie, spaniolii au livrat 167.600 de vehicule, cu 33.4% mai multe decât în același interval din 2024. Din 2018, de când a devenit un brand de sine stătător, Cupra a livrat peste 900.000 de unități, iar în următoarele luni intenționează să depășească pragul psihologic de 1 milion de exemplare.
Tot în prima jumătate a anului, Seat S.A (Seat+Cupra) a livrat 302.600 de vehicule, cu 1.7% mai multe decât aceeași perioadă a anului trecut. Acest lucru s-a întâmplat chiar dacă producția la uzina din Martorell a cunoscut o scădere temporară.
Cu 54.700 de unități livrate, Cupra Formentor rămâne cel mai popular model al Seat S.A. Livrările de modele PHEV și pur electrice au crescut cu 76.1%, în timp ce, strict, livrările modelelor 100% electrice au crescut cu 105.3%, datorită cererii crescute pentru Cupra Born și Tavascan.
via Seat/Cupra
Iar au crescut electricele, băi nene, băi? Cum 105%??