Cum va arăta Apple Car: imagini care dezvăluie un posibil concept al acesteia
Apple nu a confirmat oficial că lucrează la o mașină, însă o companie de leasing auto a publicat imagini care ilustrează potențialul design al lui Apple Car pe baza brevetelor depuse de Apple. Un presupus debut va avea loc nu mai devreme de 2025.
De câțiva ani se vehiculează că Apple dorește să lanseze un automobil electric care să concureze cu mărci precum Tesla. Nici acum nu se cunoaște vreun detaliu privind mașina la care Apple lucrează și cu care să se lanseze pe piața auto.
Deși proiectul Apple Car este un secret momentan, o companie de leasing auto, pe nume Vanarama, a publicat câteva imagini cu designul potențial al acestuia. Imaginile au fost create pe baza brevetelor depuse de către Apple.
La exterior, mașina are un design de inspirație retro, iar partea de sus este alcătuită integral dintr-o suprafață de sticlă care cuprinde parbrizul, luneta, geamurile laterale și acoperișul panoramic. Montanții sunt absenți, iar portierele se deschid în sens invers pentru a oferi un acces mai bun la interior. Farurile sunt integrate într-o bandă continuă transparentă, la fel și stopurile. Mașina are o gardă la sol ridicată, iar forma acesteia sugerează că noul Apple Car ar putea fi un crossover coupe sau un SUV coupe atunci când va fi prezentat oficial.
La interior, Apple Car dispune de un ecran de dimensiuni considerabile ce se întinde pe întreg bordul mașinii. O noutate care ar putea fi prezentă la Apple Car este capacitatea de a putea configura layout-ul bordului. Astfel, utilizatorii vor putea muta comenzile mașinii în locurile dorite de aceștia.
Cu toate că aceste imagini ilustrează un potențial concept al lui Apple Car, este foarte posibil ca designul mașinii să fie alterat sau chiar complet diferit atunci când va fi prezentată. Nu se știe nimic despre mașină ca specificații și prețuri, dar este probabil ca Apple Car să debuteze cel mai devreme în 2025 și va fi, cu siguranță, o mașină electrică.
via Autoevolution
Ar fi culmea să fie o mașină cu aburi, deși la așteptatele pene de curent n-ar fi rău. Cred că n-o să fie ieftină cutia dar nu înțeleg cum îi zice, Vanarama sau Panarama ?