Cu "olteanul" Ford EcoSport la Cercul Polar: expediție de 10.000 de kilometri până în nordul Europei
Reprezentanţii unui dealer Ford din Craiova au plecat într-o călătorie de 10.000 de km până la Cercul Polar cu două unități Ford EcoSport pentru a testa în condiții dificile SUV-ul produs în România.
Dacă reprezentanții dealerilor se ocupă în general cu activități mai degrabă nespectaculoase, un dealer craiovean a găsit o soluție inedită de a-și vinde mașinile: le promovează printr-o expediție de 10.000 de kilometri până la Cercul Polar la care iau parte 7 membri din structura Plus Auto.
Aceștia vor parcurge circa 1.000 de kilometri în fiecare zi la volanul a două mașini Ford EcoSport produse la uzină din Craiova, iar durata totală a expediției este estimată la 14 zile.
"În primul rând testăm motorul și consumul, pentru că avem foarte mult de mers. Vom merge și pe autostrăzi, și pe drumuri de munte, dar și prin orașe. Consider că, pentru noi, aceasta deplasare va fi cea mai lungă și cea mai frumoasă, pentru că trebuie să ne mândrim cu aceste mașini produse la Craiova", a declarat Adrian Mărășescu, director de vânzări la Plus Auto.
În plus, oficialii Ford și-au arătat susținerea pentru această expediție și prin vocea lui Ian Pearson, directorul uzinei Ford de la Craiova. "Suntem foarte mândri că în expediție vor fi folosite două mașini EcoSport fabricate aici. Mai mult, sunt echipate cu motoare EcoBoost fabricate la uzina de aici", a precizat Pearson.
Aventura a început în această săptămână, iar prima oprire a avut loc la Koln, la sediul central Ford din Europa.
După ce au părăsit sediul Ford Europa din Koln, cele două echipaje au trecut prin Hamburg (Germania) și au ajuns joi seara în localitatea Hirtshals din Danemarca. De aici, aventura va continua prin Norvegia, echipajele urmând să treacă prin localitățile Kristiansand, Bergen, Alesund și Trondheim. "Este o provocare pentru noi. Sunt foarte multe fiorduri unice în Norvegia care trebuie văzute. Suntem toți nerăbdători să ajungem și să ne și întoarcem cu bine", spune Valeriu Gruia, șef de atelier la Plus Auto.
Punctul de sosire al expediției este localitatea Narvik din Norvegia, situată în interiorul Cercului Polar, la o latitudine de 68°25′14″N și o longitudine de 17°33′36″E.
Prima greseala(vazuta) de citittori! Au dat cu spatele pe trecerea de pietoni! Cine-i iindependent de Ford in expeditie,ca sa aflam datele reale,eventualele minususri?