Cu gândul la libertate: BMW a publicat o imagine teaser cu urmașul lui Z4
BMW a publicat o imagine teaser care anunță conceptul unui viitor Z4. Prototipul va fi expus în 17 august, cu ocazia Concursului de Eleganță de la Pebble Beach.
Anul trecut, la finalul lunii august, BMW a anunțat că producția roadster-ului Z4 s-a încheiat. A urmat o perioadă calmă, dar zvonurile cu privire la un urmaș pentru Z4 au tot început să apară.
Voci apropiate companiei au spus că BMW lucrează împreună cu Toyota pentru dezvoltarea unui roadster. Toyota avea să readucă la viață Supra, iar BMW, un urmaș pentru Z4. Încă de la începutul anului, o serie de imagini spion cu viitorul model german au început să apară pe internet, iar astfel lucrurile s-au clarificat: Z4 o să revină într-o formă nouă.
Acum, pe pagina de Facebook BMW USA a fost publicată o imagine teaser cu un viitor roadster. Conceptul va fi lansat în 17 august cu ocazia Concursului de Eleganță de la Pebble Beach. Oficialii BMW nu au confirmat faptul că mașina din imagine este urmașul lui Z4, însă un raport apărut în luna martie anunța lansarea roadsterului cu ocazia concursului de la Pebble Beach.
Pentru moment, nu știm câte elemente comune vor avea Supra și Z4 și nici pe ce sisteme de propulsie o să mizeze constructorul german. Vocile din industrie sugerează un posibil sistem hibrid, dar pentru confirmare suntem nevoiți să așteptăm până în 17 august. Cu detalii complete despre viitorul produs BMW vom reveni după prezentarea de la Pebble Beach.
Via | Jalopnik