Cromarea plasticului a devenit posibilă datorită nanotehnologiei

Publicat marţi, 10.04.2012 19:00 de Sebastian Toma

Comisia Europeană a publicat un raport de activitate al proiectului Ecosam, care a reuşit să dezvolte un proces ecologic de acoperire cu crom a pieselor din plastic.

Un proiect de cercetare finanţat de Uniunea Europeană a reuşit să aplice un finisaj cromat pieselor din plastic fără să folosească materiale dăunătoare mediului. Proiectul de cercetare se numeşte Ecosam şi acesta renunţă la cromul hexavalent pentru a oferi o alternativă sustenabilă din punct de vedere ecologic pentru tratarea suprafeţelor de plastic în vederea aplicării unui finisaj cromat. Tehnologia dezvoltată de cei de la Ecosam reduce masa unui vehicul fără să compromită calitatea design-ului sau a finisajelor.

Exista deja un procedeu de "cromare" a pieselor din plastic, dar acesta implica folosirea unei substanţe cancerigene. Procedeul tradiţional folosea şi paladiul şi alte metale rare, ceea ce ridica preţul operaţiunii de cromare. Secretul tehnologiei inventate de proiectul Ecosam stă în domeniul nanotehnologiei. Deoarece nanoparticulele se găsesc în număr mare pe orice suprafaţă dată, acestea au o suprafaţă specifică mai mare decât particulele standard, ceea ce le face mai aderente atunci când sunt aplicate pe un material.

Cercetătorii proiectului Ecosam au exploatat această trăsătură pentru a dezvolta o nouă tehnică de fixare a cromului pe suprafeţe. Plasticul este pregătit cu o oxidare superficială folosind substanţe mai puţin dăunătoare, după care se depun un strat de nanoparticule pe suprafaţa acestuia, pregătind plasticul pentru stratul definitiv de crom. Procesul de placare cu crom devine astfel mai ecologic, mai simplu şi mai puţin periculos pentru oameni. În comparaţie cu metodele tradiţionale, costurile sunt reduse la jumătate.

Via | Wardsauto

  • zack, marţi, 10.04.2012 20:24
    crom

    Plasticul cromat e de n ori mai putin rezistent in timp fata de "tabilta" de crom aplicata pe plastic. Dupa cel mult 6 ani cromul de pe plastic sare, se umfla, etc. Asta am vazut-o si la mercedesuri, chevroleturi, vw, etc. E mult mai buna varianta care o am eu pe volvo s80 2005. La bandou...miezul este de plastic peste care este aplicata o tablita de crom de 1-2 mm grosime. Dupa aproape 7 ani arata ca-n prima zi.

  • levi_craiven, marţi, 10.04.2012 23:02
    procesul

    zack ai vazut vreodata un proces de cromare de la un capat la altul ? mie mi se pare ca nu . oricum procesul descris de tine se folseste de mult si nu e chiar asa cum zice tu ... grosimea e mult mai mica designer de balta ... iar tratamentele ca se mentina costa mult nu procesul ... trecand peste asta unde ai vazut tu la vw chrom umflat iar la chevrolet nu mai discut ca nu are sens. uitate mai in detaliu la bmw sau la alte marci premium .. acolo o sa ai o mica mare supriza, si incearca sa vezi o sectiune de piesa chromata ca sa vezi acolo grosimi :D take care have fun :-h