Criză italiană: bogătaşii îşi vând maşinile scumpe după ce Statul a crescut taxele şi le vânează datoriile

Publicat marţi, 14.08.2012 16:37 de Mircea Meșter

Cu taxe crescute de peste 4 ori şi cu o vânătoare de datornici în curs de desfăşurare, pasionaţii italieni de maşini scumpe sunt nevoiţi să îşi vândă părţi însemnate din colecţii.

Italienii au maşinile în sânge, iar abundenţa de mărci ultrasportive şi de lux care au birourile în localităţile din nordul Italiei este cea mai bună dovadă în acest sens. Iar când spunemmărci de lux, ne referim la cele mai mari: Ferrari, Lamborghini, Maserati sau Pagani sunt doar câteva dintre brandurile care ridică Italia la rang de patrie a supersportivelor.

Unde sunt maşini scumpe, sunt şi cumpărători pentru ele. Iar italienii cu bani - cunoscuţi pentru pofta cu care atacă fiecare model nou apărut în gamele producătorilor de lux - sunt reprezentanţii cei mai de seamă ai patriotismului italian. Istoria maşinilor este Biblia lor, iar mărcile care produc modele foarte scumpe sunt locul lor de joacă. Nici măcar criza economică nu i-a speriat pe oamenii care îşi permit să-şi adauge în garaj ultimele apariţii din gama Ferrari. Chiar dacă Italia este una dintre ţările mediteraneene care încă suferă cu adevărat în urma prăbuşirii burselor din 2008 din cauza unui sistem fiscal bolnav, vânzările de maşini ultrascumpe nu au avut de suferit. Iar din cele 7000 de maşini pe care le-a vândut doar Ferrari anul trecut, 350 au rămas în Italia. procentul - 5% - se menţine de ceva vreme, chiar dacă China a început să devină o Mecca a maşinilor vândute de Căluţul Cabrat. În total, în Italia s-au vândut în 2008 peste 1100 de maşini din categoria supersport.

TAXE CRESCUTE DE PATRU ORI PENTRU BOGĂTAŞI

Şi totuşi, ceva e putred în Italia, în ţara unde La Dolce Vita părea literă de lege, mai ales printre bogătaşi. În primele cinci luni ale anului 2012, peste 13.500 de maşini supersport au fost vândute de italieni către alţi pasionaţi din Europa, un număr de trei ori mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, când doar 4923 de maşini second-hand de acest tip au părăsit Italia. Motivul pentru care italienii renunţă la modele care uneori sunt scoase direct din colecţii speciale? Statul italian.

În urma problemelor financiare prin care tece Italia, guvernul a adoptat o serie de măsuri care au lovit pătura bogată a societăţii italiene. Taxele pe bunurile de lux au crescut enorm. Până acum, deţinătorul unui Lamborghini Aventador plătea cu titlu de taxe către stat circa 1800 de euro pe an. Din 2012, taxele au crescut de peste patru ori, astfel că acelaşi proprietar de Aventador trebuie să plătească acum 8400 de euro. O diferenţă enormă, care se simte chiar şi la nivelul oamenilor cu bani.

VÂNĂTOARE DE EVAZIONIŞTI FISCALI

Iar dacă asta nu era destul, fiscul italian s-a pus pe vănătoare: raiduri financiare desfăşurate în staţiunile de lux i-au pus faţă în faţă pe poliţişti şi pe deţinătorii maşinilor scumpe, care au fost nevoiţi să explice diferenţele logice dintre veniturile declarate la stat şi stilul de viaţă pe care îl duce fiecare. Evident, principalele ţinte au fost care conduceau maşini de vis. Mai mult, inspectorii fiscului italian au recuperat anii de pauză profesională atacând direct la ţintă: în cadrul întâlnirilor pasionaţilor Ferrari sau Lamborghini. 

În Italia este deja celebru cazul unui om de afaceri de 44 de ani care a fost arestat lângă Veneţia în timp ce-şi conducea propriul Ferrari F40. Cauza nu e legată de vreo limită de viteză încălcată, ci de faptul că, la o simplă verificare, Fiscul a descoperit că omul îi este dator statului italian cu 8 milioane de euro, echivalentul impozitelor neplătite din 2006 încoace. Un alt afacerist italian a fost obligat să plătească 3 milioane de euro cu titlu de taxe şi impozite din cauză că nu-şi achitase datoriile către stat în ultimii cinci ani.

"Mulţi deţinători de modele Ferrari vor să scape de ele după ce Poliţia Financiară a apărut la un eveniment care a avut loc la Roma şi a verificat fiecare participant. Unul dintre membri şi-a pus la vânzare exemplarul 458 Italia pe care l-a cumpărat anul trecut cu 224.000 de euro, preţul cerut fiind de doar 143.000 de euro", spune Fabio Barone, directorul Passione Rossa, un club al deţinătorilor de maşini Ferrari, citat de Bloomberg.

Nu doar mărcile italiene sunt afectate de reculul cauzat de zelul recent al poliţiei italiene. Conform datelor oficiale, din Italia pleacă în fiecare săptămână circa 200 de exemplare Porsche din toate segmentele. 

REACŢII DURE: "E UN SPECTACOL DEMAGOGIC"

Reacţiile celor din pătura socială superioară nu au întârziat să apară. Măsurile luate de cabinetul primului ministru Mario Monti sunt considerate exagerate de toţi afaceriştii italieni, aceştia considerându-se "pedepsiţi" de noile taxe. "Piaţa maşinilor de lux este una dintre cele mai rezistente la criză, dar Italia o pedepseşte. Nu e o decizie înţeleaptă", spune Romano Valente, preşedintele asociaţiei care reprezintă producătorii străini în italia. Acesta este dublat de Luca di Montezemolo, preşedintele Ferrari, care deşi se declară împotriva evaziunii fiscale, consideră că "vânătoarea de bogaţi" care are loc în peninsulă este pur şi simplu un "spectacol demagogic".

via sfgate

  • BENZ, marţi, 14.08.2012 16:46

    Cu cat esti mai bogat cu atat cresc si cheltuielile....oricat ar creste pt. un multimilionar sau miliardar in euro nu se simte. Nu vad de ce le-ar vinde daca e pasionat de ele...

  • Marian, marţi, 14.08.2012 16:53

    De-ar fi si la noi o asemenea vanatoare,cred ca am ramane fara minoritatea noastra colorata mult "iubita".Cum i vezi pe ei cu Mertanuri si cu alte scule scumpe,si nici macar nu au un loc de munca,ce sa mai zicem de taxe platite.

  • italia, marţi, 14.08.2012 17:07

    Eu nu cred ca le vand pentru ca n-au bani sa-si plateasca taxele, cat le vand de frica unui control al Fiscului. Pana la urma 8000 E nu e mare paguba pentru o persoana care da o evaziune fiscala pe an de vreo 100 milioane de Euro. Dar e o mare paguba sa vina Fiscul in control. Si se stie ca Fiscul italian isi face treaba, nu ca cel din Romania. Oamenii care se stie cu "pata pe caciula" n-au nevoie de Politie pe urmele lor. Numai in Romania daca iti ridici un castel si ai limuzine in garaj fara sa fii angajat nu atragi atentia nimanui. Felicitari guvernului italian pentru aceasta masura! Ar trebui sa invete si guvernul Ponta acelasi lucru.

  • dan_grc, marţi, 14.08.2012 17:26

    @Marian Vinovate sunt autoritatile care sunt in cardasie cu ei, ca de-ar fi pe bune, cel putin jumatate dintre primari, majoritatea ministrilor actuali si fosti, majoritatea politicienilor, a politistilor, etc ar fi la inchisoare, asta dupa ce s-ar construi cateva inchisori noi special pt ei, pt ca actualele ar fi clar depasite

  • john_range, marţi, 14.08.2012 17:37

    Mie mi se pare hotie pe fata...De ce sa dai gunoiului de stat si guvern atatia bani pt ca detii un supercar???Ca sa aiba si ei de unde fura mai mult nu???Dar deputatii care au masini de lux..pe ei cine ii controleaza daca au datorii la stat???Sunt o gramada de gunoaie din guvern care care au datorii la stat,dar pe ei nu-i controleaza nimeni..ma refer atat la gunoaiele sin guvernul nostru cat si cel italia sigurat!!!Cei mai mari hoti sunt guvernanti...si ei ii vaneaza pa altii!!!

  • Vasilica, marţi, 14.08.2012 17:56

    Asta inseamna democratie peste tot in lume, inteleasa in mare parte gresit in special in romania.

  • RRR, marţi, 14.08.2012 21:19

    Este o aberatie aceasta suprataxare indiferent de tara si de obiectul taxarii. In piata daca te duci sa cumperi o cantitate mai mare din acelasi produs primeste discount....cand vine vorba de impozite e invers. Am acelasi nivel de trai de 2 lei ca majoritatea romanilor si nu consider normal ca pt acelasi drept de a circula sa plateasca oricine taxe uriase [oricum taxe uriase au platit cand au cumparat masina]. Evaziunea fiscala este altceva... cine este vinovat atunci sa faca puscarie numai ca statul nu este complicele evazionistilor ci este LIDERUL acestora [aceeasi "democratie' intradevar se aplica in multe tari]. Ma gandesc la romanii care au masini second hand mai vechi, mai noi, de valoare mica/medie dar cu motor mare care platesc acum taxe uriase pt a se bucura de acelasi drept ca si mine.

  • AndreiRN, marţi, 14.08.2012 22:42

    Pai eu platesc intre $65 si $130 taxe anuale pe 4 masini si toti bani dati se deduc de la venitul total inainte de impozarea venitului asa ca nu mi se pare mult. Dar normal ca am numai ciurucuri vechi.

  • Kint, vineri, 31.08.2012 13:01

    "Până acum, deţinătorul unui Lamborghini Aventador plătea cu titlu de taxe către stat circa 1800 de euro pe an. Din 2012, taxele au crescut de peste patru ori, astfel că acelaşi proprietar de Aventador trebuie să plătească acum 8400 de euro. O diferenţă enormă, care se simte chiar şi la nivelul oamenilor cu bani." Ma cac pe mine de ras. Atat costa setul de anvelope sport pentru masina aia... nu cred ca are cineva problema sa achite taxa respectiva...