Criza face inca o victima: Ford Fiesta ST
Din cauza crizei economice, Ford ar putea amana lansarea versiunii de performanta Fiesta ST pentru 2012.
Criza economica globala, care a lovit serios si piata auto, ar putea face noi victime pe segmentul de piata dedicat modelelor de performanta. Dupa ce GM a anuntat inchiderea diviziei sale de performanta, fratele de suferinta Ford ar putea renunta la versiunea ST a modelului de clasa mica Fiesta.
Planurile constructorului din Detroit au fost date peste cap de ultimele rezultate negative inregistrate in 2009. Membrii consiliului de conducere au crezut de cuviinta ca pentru moment este mai bine sa amane lansarea versiunii Fiesta ST. Cu toate acestea, se pare ca divizia europeana nu va renunta definitiv la derivatul de performanta, o lansare mai intarziata a acestuia urmand sa mentina treaz interesul clientilor pentru Fiesta.
Surse neoficiale afirma ca fanii Ford ar putea sa se bucure de noua versiune cel mai devreme in 2012. Pana atunci, Ford se va axa si pe dezvoltarea unor motoare pe benzina cu injectie directa capabile de performantele logo-ului ST.
via | Autocar