Coreenii văd stele verzi: ”Hyundai Ioniq va fi un star, un erou pentru marca noastră în Europa”
Hyundai are mare încredere în noul Ioniq, primul model din lume care poate fi comandat cu trei tipuri diferite de propulsie. Coreenii văd modelul ca pe o stea a segmentului verde, un erou pe care publicul european îl va îmbrățișa.
Prima mașină din lume care poate fi comandată cu trei tipuri de propulsie diferite (hibrid, hibrid alimentat la priză sau 100% electric), Hyundai Ioniq, va fi un adevărat erou pentru brandul sud-coreean. Chiar dacă vânzările vor fi destul de mici în Europa, Hyundai simte că Ioniq ar putea să îmbunătățească substanțial imaginea brandului pe Bătrânul Continent.
Designul mult mai atrăgător decât cel al unui Toyota Prius, precum și eficiența sistemelor de propulsie, vor face din Ioniq o mașină care va aduce noi clienți brandului. ”O stea Hyundai, un model erou”. Cel puțin așa susține Jochen Sengpiehl, șeful departamentului de marketing Hyundai Europa.
”Am botezat clienții europeni țintă cu numele Generația Ioniq. Nu intră într-o anumită categorie de vârstă pentru că toate vârstele sunt interesate de un transport sustenabil”, a declarat Sengpiehl.
Un alt motiv pentru care Ioniq se va dovedi o mașină eco pe placul clienților europeni este politica agresivă de prețuri. Hibridul va porni de la 23.900 de euro în Germania, iar electricul va ajunge la 33.000 de euro. Din aceste sume se vor scădea bonusurile oferite de statul german. Programul nemților prevede un discount de 4000 de euro pentru mașinile electrice și unul de 3000 de euro pentru hibrizii care se alimentează la priză. Hyundai Ioniq se va califica pentru oricare dintre ele.
Hyundai Ioniq promite propulsie revoluționară, indiferent de opțiunea aleasă. Sub capota versiunii hibride a lui Ioniq vor sta două motoare despre care Hyundai susține că se numără printre cele mai eficiente din lume. Primul este un 1.6 Kappa GDi pe benzină care are cea mai ridicată eficiență termică din lume (40%, conform inginerilor sud-coreeni), al doilea este un propulsor electric. Puterea comună dezvoltată de ansamblul hibrid este de 152 de cai putere, transmisia fiind asigurată de o cutie automată cu două ambreiaje.
Versiunea electrică va avea un motor care furnizează echivalentul a 120 de cai putere şi asigură o autonomie de 280 de kilometri. Acumulatorul care stochează energia are o capacitate de 28 kWh, este realizat de LG şi a fost amplasată sub scaunele din spate. Tocmai de aceea spațiul din portbagaj este unul extrem de generos pentru acest tip de vehicul: 443 de litri în condiții normale și 1505 litri atunci când bancheta este rabatată.
Nu în ultimul rând, versiunea hibridă alimentată la priză folosește același motor convențional de 1.6 litri, alăturat unuia electric de 45 kW și unei baterii cu o capacitate de 8.9 kWh. Autonomia pur electrică a acestuia va fi de 50 de kilometri.
via automotive news
Informatii de pe site-uri englezesti: Varinta hibrida clasica are un consum citadin si mediu de 3.4 l/100 km vs. 3.3 l/100 km la Prius; Acceleratia 0-100 km/h este de 10.8 sec vs 10.6 sec la Prius; Puterea totala este de 139 bhp deci 141 cp (aici AM a gresit cu cei 152 cp) vs 121 cp la Prius; Motorul clasic de la Ioniq e un 1.6 l aspirat laudat ca cel mai eficient fata de 1.8 l la Toyota; Volumul portbagajului este de 443 l vs 502 l la Prius; Desi Hyundai foloseste o cutie cu dublu-ambreiaj, iar motorizarea dezvolta 20 cp combinati in plus fata de Toyota, se pare ca perfomantele Priusului sunt un pic mai bune. Si consumul e un pic mai bun la Prius. De precizat ca varinta hibrida clasica Ioniq foloseste suspensie spate multi-link independenta, in timp ce varianta full electrica va folosi o mai modesta semi-rigida clasica, desi pretul e mai mare in cazul variantei electrice. Probabil ca s-au gandit ca in 90% din cazuri, full electrica va fi folosita in oras, asa ca manevrabilitatea nu e o prioritate. In cazul plug-in nu se stie deocamdata, insa probabil ca va fi tot multi-link. Marea diferenta intre Ioniq si Prius este insa pretul: avantaj 3300 lire pt coreeana. La o asa diferenta...e clar ca Ioniq merita mult mai mult. La aceeasi bani ai varianta intermediara fata de cea de baza la Toyota.