Contra curentului: Mazda nu vrea hibrizi, dar promite reducerea consumului şi emisiilor cu până la 30%
Mazda nu intenţionează să lanseze hibrizi sau modele electrice în Europa întrucât consideră că poate reduce consumul de carburant şi emisiile de dioxid de carbon cu până la 30% până în anul 2020.
Mazda este unul dintre puţinii constructori care nu are în gamă hibrizi sau modele electrice pe continentul european. Chiar şi Skoda este pe punctul să-şi schimbe strategia după prezentarea conceptului VisionS, însă constructorul japonez rămâne contra curentului şi anunţă o strategie diferită.
În loc să investească bani în dezvoltarea unor modele cu propulsie hibridă, Mazda vrea să reducă consumul motoarelor tradiţionale cu până la 30% până în anul 2020.
"Cred că vom obţine o reducere a consumului de carburant de cel puţin 20-30% până la sfârşitul acestui deceniu. Ne aşteptăm să îndeplinim obiectul Uniunii Europene pentru emisii de 95 grame de CO2 pe kilometru fără motoare electrice", a explicat Jeff Guyton, şeful Mazda Europa.
Cu toate acestea, cei de la Mazda admit că viitorul aparţine propulsiei hibride şi electrice. De altfel, Mazda 3 este disponibil în prezent în Japonia cu propulsie hibridă, iar Guyton a admis că în viitorul îndepărtat japonezii vor dezvolta mai multe astfel de modele.
"Suntem interesaţi de tehnologia electrică, iar în viitorul îndepărtat va fi importantă. Dar credem că va dura ceva timp până când va deveni atractivă din punct de vedere comercial fără facilităţile oferite de state", a adăugat el.
Mazda intenţionează să reducă consmul şi emisiile de CO2 prin dezvoltarea unor noi tehnologii avansate pentru motoare şi prin scăderea masei maşinilor.
Via Auto Express
vor sa sara etapa "hybrizi" si sa se arunce direct pe electrice cand tehnologia (si mai ales acumulatorilor) va fi destul de avansata presupun si io nu dau cu paru'