Continental continuă proiectul de dezvoltare de sisteme autonome pentru mediul urban: inginerii și studenții din Iași sunt implicați în proiect
Continental își propune ca până în 2022 să dezvolte sisteme autonome pentru mediul urban în cadrul unui proiect la care lucrează și inginerii companiei din Iași, dar și studenții unei universități tehnice din același oraș.
Continental a început în 2019 un proiect de trei ani și jumătate numit Proreta 5, care are ca obiectiv principal dezvoltarea unor sisteme autonome de nivelul 4 din 5 care să poată fi utilizate în siguranță în mediul urban.
Proiectul își propune ca, până în septembrie 2022, să dezvolte sisteme capabile să recunoască și să interpreteze situații complexe de trafic din orașe, pentru a putea ulterior să ia decizii corecte în situații dificile, cum ar fi o intersecție.
De asemenea, o parte secundară a proiectului este observarea modului în care un șofer uman simplifică și evaluează complexitatea mediului înconjurător.
Pentru realizarea proiectului, compania germană folosește în acest sens tehnici de inteligență artificială implementate pe un vehicul demonstrativ dezvoltat și echipat de Continental.
Proiectul este coordonat în special din Germania prin intermediul inginerilor Continental, dar și cu sprijinul studenților de la Universitatea Tehnică din Darmstadt și Universitatea din Bremen.
În plus, în cadrul proiectului lucrează și ingineri Continental de la sediul din Iași, precum și studenți de la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași. De exemplu, universitatea din Iași are ca obiectiv să coordoneze contribuțiile referitoare la predicția comportamentală a celorlalți participanți la trafic.
După finalizarea proiectului, Continental intenționează să folosească datele obținute în dezvoltarea viitoarelor sisteme autonome pentru mașini de serie.
Via Continental
continental s-ar baga mai bine la un proiect de autostrada moldoveana ca autonomia nu prea rimeaaza cu romania.