Constructorul chinez BYD intră pe segmentul mașinilor de pasageri din Europa: SUV-ul electric Tang EV600 va fi disponibil în Norvegia
Producătorul chinez BYD a anunțat că va debuta pe segmentul mașinilor de pasageri din Europa prin intermediul SUV-ului electric Tang EV600 cu autonomie de 520 de kilometri, care va fi comercializat în Norvegia.
BYD este unul dintre cei mai mari producători auto din lume, însă constructorul chinez a fost prezent până acum pe piața europeană în special prin intermediul unor autobuze dedicate serviciilor de transport public.
BYD a anunțat însă în această săptămână că intenționează să concureze în Europa inclusiv în segmentul mașinilor de pasageri. Deloc surprinzător, primul model BYD care va putea fi achiziționat pe Bătrânul Continent este un SUV electric.
Pe numele său complet BYD Tang EV600, SUV-ul electric de segment compact care beneficiază de un acumulator de 82.8 kWh ce asigură o autonomie oficială de 520 de kilometri. Autonomia a fost calculată însă conform vechiului standard NEDC, mai puțin realist decât actualul test WLTP. Prin urmare, autonomia reală este estimată în jurul pragului de 400 de kilometri.
Pe piața din China, BYD Tang este disponibil în versiune cu un motor electric de 245 de cai putere, dar și într-o versiune cu două motoare electrice care generează împreună 490 de cai putere. Este posibil ca doar una dintre aceste versiuni să ajungă pe piața europeană.
Pentru început, BYD Tang EV600 va fi comercializat doar în Norvegia, una dintre țările europene care înregistrează vânzări semnificative de mașini electrice. În paralel, BYD susține că până la sfârșitul acestui an va introduce în Europa mai multe utilitare electrice, dar și un camion electric.
Via BYD
Ii urez un mare " succes ".