Constructorii auto vor credite bancare ca să depășească criza COVID-19: pe listă se află Daimler, Toyota sau Fiat-Chrysler
Mai mulți constructori auto, printre care Daimler, Toyota sau Fiat-Chrysler, vor să împrumute bani de la bănci pentru a depăși criza generată de pandemia de coronavirus. Daimler vrea 10 miliarde de euro, Toyota caută finanțare de circa 8.3 miliarde de euro, în timp ce FCA a obținut deja o linie de credit de 3.5 miliarde de euro.
Problemele de lichiditate provocate de pandemia de coronavirus încep să afecteze producătorii auto, care se văd nevoiți să caute finanțare externă.
Potrivit Bloomberg, Daimler poartă negocieri cu diferite bănci pentru un credit de circa 10 miliarde de euro, care să ajute grupul să facă față crizei din această perioadă. Anunțul privind contractarea creditului ar urma să fie făcut săptămâna viitoare.
Presa japoneză susține că Toyota caută să obțină un credit de aproximativ 8.3 miliarde de euro de la băncile din Țara Soarelui Răsare.
În plus, grupul Fiat-Chrysler a anunțat deja că a semnat contractul de finanțare pentru un credit de 3.5 miliarde de euro, în „scop corporativ general și pentru nevoile de capital de lucru”.
Via Automotive News, Reuters
Si inainte de pandemie erau interzise imprumuturile de la banci ? Se faceau si inainte, oricum vin vremuri si mai bune pentru banci.