Constructorii auto rămân în alertă cu privire la Brexit: “Lipsa unui acord comercial va fi o catastrofă”
Jaguar Land Rover a cerut parlamentarilor britanici să excludă posibilitatea ca Marea Britanie să părăsească UE fără un acord comercial, în timp ce Ford spune că lipsa unui astfel de acord va fi o “catastrofă”.
Deputaţii britanici au respins, cu vot masiv, acordul propus de premierul Theresa May cu privire la ieşirea din UE, declanşând un val de reacții la nivel european.
Cu toate că, aparent, Brexitul se amână pentru moment, constructorii auto au rămas în alertă și au cerut încheierea unui acord comercial obligatoriu între Marea Britanie și Uniunea Europeană.
Jaguar Land Rover a cerut ca parlamentarii britanici să excludă posibilitatea unui Brexit fără acord, în timp ce Ford a spus că lipsa acordului va fi o “catastrofă".
Pe lista constructorilor care se tem de un Brexit nefavorabil se mai numără BMW, Aston Martin, Honda sau Vauxhall, toți spunând că operațiunile lor din Marea Britanie ar fi grav afectate.
Premierul Theresa May a supraviețuit moțiunii de cenzură, în urma eșecului său, și trebuie acum să vină cu un plan de rezervă. Printre opțiunile sale se numără întoarcerea la negocieri cu Uniunea Europeană sau o cerere de amânare a datei Brexitului, prevăzut la 29 martie.
Via Automotive News
-
Kirotractor, joi, 17.01.2019 10:54
Să stea liniștiți că n-o să fie vreun Brexit - părerea mea aparent stranie, evident, dar mai vb. peste un an... Sau doi. ...De ce? Fiindcă destrămarea UE nu-i acceptată nici în glumă-n planul globalist, în ciuda circului mediatic atît de bine regizat. Pe f. scurt: referendumul britanic (ca și cel din Catalonia) a fost doar un sondaj de opinie permis *de mai sus*, ca-n final să se arate maimuța :-) bizonilor terifiați de consecințele presupus catastrofale ale ieșirii țării lor din Sistem. Doar strategia opoziției controlate nu-i deloc nouă... Mai puțin contează deci modalitatea de anulare / schimbare prin reluare a rezultatelor referendumului, că finalul va fi același: Non-Exit.
-
Tatraurs, joi, 17.01.2019 10:55
Cu toate ca nu-mi plac englezii,sunt satul de stirile panicarde despre Brexit. Britii care inca mai cred in iluzia ca au castigat al doilea razboi mondial( de la cel mai mare imperiu au ajuns o insulita plina de ciuhapi si indieni) si ca Germania l-a pierdut. Doar trebuie sa vizitezi o luna castigatoarea Anglie apoi sa te duci o luna sa te plimbi prin pierzatoarea Germanie. Pe aceasta mandrie,englezii care se cred inca castigatori nu suporta sa vada cum au ajuns la mana Germaniei,ei care au castigat razboiul si Germania nu sau poate nu e doar asta ,poate britanicii s-au prins ca sandramaua ue mai are un pic si se prapuseste.Mai sunt tari in Eu care nubfac parte din Ue si vad ca nu e nicio problema,nu stiu de ce un referendum democratic prin care Anglia iese din ue ar fi atat de catastrofala.Am ajuns noi romanii vai de mama lor sa tot dam stiri panicarde cu ce o sa se intample in Anglia,noi cu pib-ul pe tara de 4 ori mai mic fata de pib-ul londonez
-
Kirotractor, joi, 17.01.2019 11:33
@vianu: Mă bucur că ești de acord cu mine chiar dinainte să postez (glumesc - comentariul tău a apărut după al meu.) @Tatraurs: De acord că Germania nu a pierdut de fapt WW-II (mai nuanțat, doar poporul german decimat l-a pierdut, nu și ideologii lui.) Cu așa-zisa democrație e mai complicată treaba totuși - știi doar declarația unui ex-tartor politic: *Dacă rezultatul votului ar conta, credeți c-ați mai fi lăsați să votați?!* ;-)
-
Tatraurs, joi, 17.01.2019 11:41
@ Kirotractor. Cunosc,churchill (special scris cu c mic). D'aia cred ca votul ala popular nu prea a contat ci e mana elitelor engleze aici. S-au simtit jigniti ca au ajuns la mana unei utc-iste pe nume Mutti Merkel iar germanii pentru treaba asta jubileaza.Ramane de vazut ce-a mai ramas din elita britanica,caracatita neomarxista si corporatista si-a intins demult tentaculele si peste britanici,daca nu au acaparat-o total sunt sigur ca Brexit-ul se va intampla iar commonwealth-ul le va aduce mai multi bani englezilor decat le-a adus Ue.
-
Green_Alex, joi, 17.01.2019 11:43
Desi nu cred in ideile conspirationiste ale lui Kiro concluzia (din ce in ce mai plauzibila in ultimul timp) este ca nu va fi nici un Brexit. Da sunt tari in afara UE carora le este bine asa, dar ele au fost de la inceput asa. E greu dupa ce ai creat niste legaturi sa le rupi. Si mai greu de acceptat este ca Anglia, odata mare imperiu, ajunge sa se rupa din nou in cazul unui Brexit: Scotia a trecut aproape la ultimul referendum, si sunt convins ca vor mai fi si altii care vor cere cand se va scufunda sandramaua. Eu unul m-as bucura sa iasa Anglia cu metoda hard, tocmai pentru ca asta ar servi de exemplu negativ si UE ar deveni mai puternica.
-
Tatraurs, joi, 17.01.2019 11:53
Green_alex. In niciun caz UE n-ar deveni mai puternica,din contra.Urmeaza sa cada in cap Italia apoi Spania,criza datoriilor e masiva la ei. De Franta nu mai zic,habar n-am cum inca se mai tin pe linia de plutire.Europa e in cadere libera de cand nu mai fac afaceri cu rusii ca asa au decis americanii(germania are voie,tarile sub bocancul ue nu).De unde si isteria de la Londra cu rusii,cu otravirea,Putin e de vina pentru tot,etc Le e frica sa nu iasa din Ue si fortati de imprejurari sa inceapa sa faca afaceri inclusiv cu rusii si pregatesc opinia publica despre dusmanul de la rasarit.
-
vianu, joi, 17.01.2019 11:53
iese UK din UE si se alege prafu de toata constructia europeana. Asta va da apa la moara detractorilor si "prietenilor" din est. Ma refer la Rusia si China, acesteia din urma fiindu-i mult mai usor sa intre pe un continent faramitat economic inainte de conspiratii sa gandim bine ca in "unitate sta puterea" si chiar cu neomarxistii (ce idiotenie) dela Bruxelles prefer un eurparlamentar decat un descreierat ca Salvini, Orban sau niste trimisi al lui Putin sau sa ajung sa dau socoteala Partidului Comunist Chinez prin trimisii lui. Iar ca roman..cred ca am fi mai castigati ca membrii ai unei uniuni decat o tara ïndependenta" incapabila sa-si rezolve o sumedenie de probleme daca nu este trasa in permanenta de maneca de niste oficiali europeni. Nu ca (nuca?) acum ar fi cine stie ce, dar....mai bine cu dracu decat tatsu promit ca numai intervin
-
Tatraurs, joi, 17.01.2019 12:05
Eu unul nu cred ca Salvini si Orban sunt mai rai ca aia din cloaca de la Bruxelles.
-
c, joi, 17.01.2019 12:08
Divide et impera ! Sunt unii care atat asteapta...
-
ignis, joi, 17.01.2019 13:01
@vianu "sa ajung sa dau socoteala Partidului Comunist Chinez prin trimisii lui." Pentru un om cu o minte deschisă ca tine e periculos să preiei pe nemestecate lozinci propagandistice (ironic, nu?). Ce se întâmplă în China nu mai e comunism, e o metamorfoză fantastică. Singurul rol al PCC este să mențină coeziunea socială și să acționeze ca un cenzor de excese, un fel de structură a cărei autoritate nu o poate submina nimeni în haosul creat de globalizare. PCC a renunțat de mult să fabrice "omul nou", modelat după niște viziuni fantasmagorice. Singurul scop al PCC este să asigure și să amplifice puterea economică (și implicit militară) a Chinei concomitent cu păstrarea unei ordini sociale. PCC nu mai are o ideologie în sensul clasic. Lozinca lor este acum "să fii bogat este bine pentru țară". Așa că pe PCC îl doare undeva de tine și de țărișoara ta amărâtă. Pentru chinezi acum banul contează. Iar noi n-avem ce-și doresc ei. Noi nu suntem Djibouti :)). Atâta vreme cât chinezii au investit 70 miliarde USD în UK și 20 miliarde USD în Germania, tu te gândești că "ajungi să dai socoteală Partidului Comunist Chinez?" https://www.bloomberg.com/graphics/2018-china-business-in-europe/ Când o să vină vremea să investească în România pentru proiectul "one belt oane road", noi tot sub 1000 km de autostradă o să avem. Să vedem ce o să mai zici când or să fie dispuși să construiască în România 1000 km de autostradă în 2 ani. Garantez că românul tot cârcotaș o să fie. O să guițe toate ONG-urile plătite din afară că chinezii, ciuma roșie etc. "Norocul" nostru e că nu o să se întâmple și o să rămânem mână ieftină de lucru pentru companiile din vest, buni de bază de consum să mâncăm toate mizeriile lor la suprapreț, de pus la colț și de pleznit peste gură dacă avem tupeul să mai și spunem ceva în apărarea intereselor noastre (nici nu mai știm care-s alea). Măcar chinezii au transformat "comunismul" lor în ceva care i-a adus în 30 de ani de la nivelul de țară înapoiată (bicicliști mâncători de orez) la a doua putere economică a lumii, inclusiv prima piață auto a lumii, că tot suntem pe Automarket. Mă minunez când văd la oameni ce se cred citiți, opinii rudimentare asamblate din trei lozinci, ignorând fapte evidente.
-
pipo, joi, 17.01.2019 13:18
Eu nu stiu ce sa zic dar nu-mi dau seama de unde aveti "optimismul" asta cu privire la NEiesirea UK din UE. Nu priviti cu atata "speranta" stirile pe care le vedeti la tv fiindca acestea doar sunt prezentate cu aceeasi speranta. Realitatea in UK e alta ,majoritatea nu concep ca referendumul sa nu fie pus in aplicare. Spun asta fiindca am ceva furnizori din UK la locul de munca si toti se asteapta la Brexit si m-am si intalnit cu cativa anul trecut in diverse ocazii si nici macar unul nu parea sa nu ia Brexitul in serios sau sa nu si-l doreasca. Toti au spus acelasi lucru : asta s-a votat asta vom face! Sunt o natie cam ciudata sincer, "ii si iubesti ii si urasti" in acelasi timp. Dar va pot spune un lucru, clar nu-i vad bine daca ies din UE , ca si mod de a face business sunt dezastru , sunt pe alta lume fata de restul din vestul Europei si sunt total necompetitivi in cam orice produc. Daca mai tre' sa platesti si taxe la produsele lor o sa fie "out of the market" grav.
-
vianu, joi, 17.01.2019 13:49
@ignis iti sugerez un canal de YT: China Uncensored. Dar probabil ca il stii. Si mai sunt si altele facute de oameni care traiesc de zeci de ani si au asistat la transformarea acestei tari. n-am facut referire la PCC ca unul asemanator partidelor echivalente din Estul Europei. Stiu ce se intampla acolo, dar dincolo de performanta strict economica, metehnele vechi nu s-au schimbat cu 1 mm. PCC s-a metamorfozat din temelii doar la...suprafata. E parerea mea.
-
Kirotractor, joi, 17.01.2019 13:56
@ignis: Subscriu 100%. @pipo: *Asta s-a votat, asta vom face!* e doar o teorie contrazisă zilnic în demonocrație. :-) @ Green-Alex: Mă bucur că și tu ești de acord cu concluzia Non-Brexit... deși NU ești simultan. :-) (cu premisele, care nu pot fi separate de finalul logic.) Poate nu ți-ai băut azi cafeaua, mai știi? P.S.1: Atenție la un alt miiic detaliu: guvernul UK, militarii, demnitarii etc. jură credință Reginei (aka găștii parazitare numite HerMajesty care deține-n proprietate 17% din suprafața planetei Terra...) și NU poporului britanic. Concluzia e tot simplu de tras. 2: Commonwealth-ul e compus din 53 țări de pe toate continentele, cu +2,4 miliarde locuitori (dintre care 1,3 mlrd. sînt indieni.) Dac-ar ieși din UE, UK n-ar fi deci chiar la rigolă. ...Dar nu va ieși.
-
Green_Alex, joi, 17.01.2019 15:12
Oau ce discutii pe aici, dar ca sa nu ne indepartam de elementul local (al site-ului) si anume piata auto, ma voi referi doar la partile care au legatura cu aceasta. Las sistemul politic din china in seama altora. 1.Referitor la brexit e adevarat ca ce este probabil/asteptat nu este obligatoriu sa se intample, asa a fost si cu Trump si cu votul la referendum. Credinta mea in faptul ca brexitul nu va avea loc vine din faptul ca cei care au sustinut brexitul cu adevarat (mai putin de 1/2 din parlamentari britanici) sunt oricum divizati in cei care vor "the hard way" si cei care vor un acord. Nu cred ca se va obtine un vot de trecere in parlament. Daca se face alt referendum nu cred ca va mai trece a doua oara. 2.Legat de cat de bine le va fi lor dupa brexit...pffff. Sunt total de acord cu ce scria @pipo mai sus: Anglia nu mai produce mare lucru si in nici un caz foarte competitiv. Anglia este insa un hub pentru banci si institutiile financiare, care deja fug de acolo in Franta..si nu numai. Urmeaza si fabricile auto si nu numai, care vand catre europa sa plece de acolo si o sa ramana sa importe din colonii cam de toate. 3.Un exemplu negativ (tara care a iesit si ii merge rau) le va arata separatistilor europeni unde poate duce jocul populist cu focul. Cameron doar a folosit amenintarea cu brexitul pentru a negocia termeni mai buni, el nu a crezut in asta, dar bulgarele odata pornit nu s-a mai oprit. Vor mai ramane inca extremisti care sa strige ca vor afara dar cred ca mult mai putini.
-
pipo, joi, 17.01.2019 16:30
@kirotractor : DemoNOcratia aia de care zici tu e in Romania nu in UK . La noi orice guvern/partid aflat la putere o sa bage sub' pres rezultatul oricarui referendum daca nu e pe placul lor ,asa cum au mai facut-o. Dar acolo nu e chiar asa . Stiu ca nu-s nici pe departe usi de biserica britanicii , ca vorba aia "acolo s-a inventat smecheria si escrocheria" dar cand e vorba de votul poporului nu prea-i cale de intors acolo oricat de mult ar dorii unii si altii (printre care si eu). Asta e parerea mea chiar daca imi doresc sa se gaseasca cumva o portita si sa nu iasa din UE . De ce ? ..nu stiu prea exact..poate de frica sa nu slabeasca puterea UE ..sau poate doar ca ma simteam "mai egal" cu britanicii asa..nu stiu..ca nu prea-i sufar dar totodata ii admir !!
Citeste si
-
ECONOMIC | vineri, 22 noiembrieVânzările de mașini noi, creștere minimă în octombrie, în EuropaPotrivit noilor date furnizate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile, vânzările de mașini noi au crescut cu doar 0.1% în luna octombrie, în Europa. Totodată, vânzările de mașini electrice au crescut, în timp ce vânzările de mașini cu motoare pe benzină și diesel au fost în scădere. Citeste tot
-
ECONOMIC | joi, 21 noiembrieDacia Sandero rămâne cea mai vândută mașină în Europa, în ultimele 10 luniDacia Sandero continuă să-și păstreze poziția de lider al vânzărilor europene după ultimele 10 luni. Vânzările modelului românesc au crescut cu aproape 15% în 2024. Citeste tot
-
ECONOMIC | sâmbătă, 16 noiembrieVolvo a vândut 30% din acțiunile Lynk & CoVolvo a anunțat oficial că a vândut 30% din acțiunile deținute în marca Lynk & Co către chinezii de la Zeekr. Acțiunile au fost vândute pentru o sumă de peste 700 milioane de euro. Citeste tot
-
ECONOMIC | joi, 7 noiembrieAudi este pe roșu: profiturile s-au prăbușit cu 91% în trimestrul al treileaAudi a anunțat noile rezultate financiare pentru al treilea trimestru din 2024. Rezultatele arată că profiturile grupului s-au prăbușit cu 91% în această perioadă, ca urmare a deciziei de a închide fabrica de la Bruxelles. Citeste tot
-
ECONOMIC | miercuri, 6 noiembrieLamborghini Urus și Revuelto se vând "ca pâinea caldă": ambele modele, sold-out până în 2027Lamborghini a anunțat că modelul Urus este sold-out pentru următorii 2 ani. În același timp, etalonul mărcii, Revuelto, nu mai poate fi cumpărat până în 2027, deoarece și acesta este acum sold-out. Citeste tot
Eu tot am convingerea ca britsii nu vor iesi din UE