Conceptele Hyundai 45 și Prophecy vor avea versiuni de producție: noile modele electrice vor folosi aceeași arhitectură
Hyundai a confirmat că prototipurile Concept 45 și Prophecy vor sta la baza unor modele de serie. Ambele produse vor miza pe noua arhitectură Electric-Global Modular Platform, iar prima lansare este programată pentru acest an.
În cadrul Salonului Auto de la Frankfurt din 2019, Hyundai a prezentat Concept 45, un prototip electric care anticipa direcția de design a constructorului asiatic. În urmă cu câteva săptămâni, Hyundai a prezentat Prophecy (foto), un alt concept dezvoltat pentru a indica noua filozofie estetică a companiei.
La scurt timp de la prezentare o serie de surse apropiate companiei menționau că atât Concept 45, cât și Prophecy vor primi versiuni de serie. Acum, SangYup Lee, vicepreședintele și directorul departamentului de design Hyundai, a confirmat zvonurile apărute.
"Va exista o versiune de producție a lui Prophecy pe care o vom lansa după debutul variantei de serie Concept 45. Designul prototipului Hyundai 45 este inspirat de anii '70, în timp ce Prophecy aduce în prim-plan tușele anilor '30", a declarat oficialul Hyundai.
Ambele modele vor avea la bază platforma Electric-Global Modular Platform (E-GMP), o arhitectură special dezvoltată pentru noile modele electrice ale asiaticilor.
Versiunea de serie dezvoltată pornind de la Concept 45 ar urma să fie lansată până la finalul anului curent, în timp ce Hyundai Prophecy va sta la baza viitoarei generații Ioniq, debutul fiind programat pentru 2021.
Via | Auto Express