Comunicarea între vehicule, sistemul de siguranţă al viitorului

Publicat marţi, 07.08.2012 13:14 de Sebastian Toma

Două organizaţii au anunţat teste în trafic ale unor flote de automobile care comunică între ele. Aceste automobile se avertizează între ele cu privire la pericolele de pe şosea.

Jim Nickolaou, un inginer de la General Motors, spune că sistemele de siguranţă nu vor putea niciodată să se compare cu un şofer atent. Însă Nickolaou testează noua generaţie de sisteme de prevenire a coliziunilor şi susţine că acestea vor ajuta la reducerea dramatică a numărului de accidente, dar nu va fi creat niciodat un vehicul 100% sigur. Totodată, acesta susţine că vehiculele semiautonome nu vor scoate niciodată şoferul din ecuaţie, acesta urmând să aibă rol de supraveghetor al sistemelor de la bord, intervenţia umană fiind întotdeauna superioară intervenţiei electronice.

Cei de la Cadillac au prezentat recent un sistem de conducere semiautonomă numit SuperCruise, care este capabil să controleze direcţia, frânarea, accelerarea şi păstrarea benzii de mers în anumite condiţii de rulare, iar sistemul ar putea fi gata de producţie până în 2015. Chiar şi atunci, sistemul respectiv nu îi va permite şoferului să doarmă sau să deruleze alte activităţi la volan.

Odată cu numărul mare de sisteme active de siguranţă, unii analişti consideră că acestea ne vor aduce doar şoferi neexperimentaţi şi neatenţi pe şosele, care nu vor fi capabili să conducă un vehicul lipsit de aceste sisteme. Acest lucru nu pare să fie o problemă pentru autorităţile europene, care au decis ca toate automobilele noi lansate după 2014 să fie echipate cu un sistem autonom de frânare de urgenţă, care să preia controlul în cazul în care şoferul nu reacţionează în cazul unui impact iminent şi să oprească vehiculul dacă acesta nu se descurcă. Organisme precum EuroNCAP şi NHTSA vor include prezenţa acestui element pe lista lor de verificări, lipsa acestuia însemnând şi imposibilitatea de a obţine cinci stele de siguranţă

COMUNICAREA ÎNTRE VEHICULE, O POTENŢIALĂ SOLUŢIE

Cei de la NHTSA - organizaţia supremă americană care supervizează tot ceea ce e legat de maşini peste Ocean - au anunţat că vor derula un test la scară mare în Ann Arbor, Michigan, în cadrul căreia 3.000 de vehicule echipate cu diverşi senzori vor comunica între ele şi vor încerca să prevină accidentele. Sistemele de comunicare inter-vehicule vor transmite viteza şi poziţia vehiculelor echipate cu aceste dispozitive, care vor alerta şoferii în cazul unui impact iminent. Cei de la Denso sunt responsabili de echipamentul care va fi utilizat în cadrul acestui test. Printre beneficiile acestor sisteme se numără informaţii în timp real cu privire la condiţiile de drum de pe porţiunea pe care urmează să o abordeze şoferul, timpul de aşteptare la semafoare şi în intersecţii, semne de circulaţie inteligente, care vor avertiza şoferul în caz că acesta nu reacţionează la ele, pe lângă posibilitatea eliberării drumului pentru serviciile de urgenţă.

Sistemele viitorului promit să anunţe şoferul că va aborda un drum alunecos, cu ce viteză să se apropie de o intersecţie pentru a trece pe verde fără să se mai oprească la semafor, dacă sunt obstacole pe drum şi dacă unele trasee sunt aglomerate. Cei de la Denso consideră că sistemele de acest gen trebuie să fie implementate atât de furnizorii de echipamente aftermarket, cât şi de furnizorii OEM pentru a avea succes pe piaţă.

NEMŢII TESTEAZĂ 120 DE MAŞINI INTELIGENTE ÎN MUNCHEN

Dacă lucrurile stau astfel în SUA, Europa nu se lasă mai prejos când e vorba de astfel de sistem. Ba mai mult, unul dintre cele mai mari teste de flotă din lume a demarat astăzi în Germania, unde proiectul simTD a început testarea unei tehnologii care vizează comunicarea între vehicule şi între vehicule şi mediu. Potrivit proiectului, automobilele vor putea să schimbe informaţii între ele cu privire la starea drumului, pericolele din faţă şi gradul de aglomerare atât între ele, cât şi prin intermediul semnelor inteligente, care vor transmite informaţiile în mod automat. Cercetătorii de la Universitatea Tehnică din Munchen au proiectat o serie de scenarii de test, iar tot ei vor evalua datele obţinute de proiectul simTD. La fel ca în cazul altor sisteme de acest gen, şoferul va fi informat dacă automobilul din faţa sa frânează brusc, dacă există un obstacol pe şosea sau dacă există o rută ocolitoare mai potrivită pentru destinaţia aleasă.

Via MSN AutomotiveNews Phys.org

  • ian, marţi, 07.08.2012 14:11

    ...cerecetatorii au ajuns la concluzia ca....omul dintotdeasuna a avut acest....instinct ,a arunca responsabilitatea in spatele a altceva....incepand cu .....autoritatile ,conducerea.....si acum cu....mijloacele de transport....parca vad cum vor da in judecata firmele daca se va ajunge acolo...acest mare factor DECIZIA e specific uman dat de insusi creatorul nostru...nu ne putem debarasa de el desi... nu ne-am dori ...insa responsabilitatea ne determina....reducerea acestor accidente la zero nu e un ideal e ceva posibil si depinde 100% de NOI.....dar iresponsabilitatea si lipsa de educatie duce la aceasta cautare disperata a unor mijloace de siguranta (care evident vor fi prevazute cu intrerupatoare)...va recomand inca o data filmul EAGLE EYS ...ar mai fi o varianta ,unde cred ca se va ajunge pana la urma...viitorul va impartii acest domeniu in doua :placere si utilitate....si in functie de aceste repere se vor produce si masinile...si mi s-ar parea corect.

  • ScorpyonVAG, marţi, 07.08.2012 16:08

    Stati linistiti. O sa vedem probabil in 2015 pe S-classe. O sa fie mai scump sistemu ca o masina low-cost, deci nu va fi implementat pe toate.

  • SaabCuantic, miercuri, 08.08.2012 01:00

    OK, să intercomunice zdravăn bietele maşini, că doar de ce există atâta tehnologie, însă, după muncă, parcă ar fi nimerit să iasă şi la o bere împreună.