Compania care a ajutat Tesla să construiască sistemul Autopilot a renunțat la colaborare și acuză: "Nu puteam să ne pătăm reputația forțând limitele siguranței"
Mobileye este furnizorul de tehnologie care ajută 27 de constructori auto să-și dezvolte sistemele de conducere autonomă și semi-autonomă. Tesla nu se mai află pe listă din cauză că "forțează limitele siguranței", spun oficialii companiei.
Relațiile dintre producătorii auto și furnizorii acestora sunt de obicei unele discrete și chiar pe alocuri secrete, pentru că în mijlocul acestora stau investiții care se măsoară la scara milioanelor de euro și tehnologii care în unele cazuri devin criterii de diferențiere între constructori. În acest context, este ușor de înțeles motivul pentru care ruptura cu scântei dintre Tesla Motors și Mobileye, o companie de tehnologie bazată în Israel, a atras jurnaliștii: deși au colaborat timp de câțiva ani la dezvoltarea sistemului Autopilot, cele două părți au ajuns acum să se păruiască în public, acuzându-se reciproc în presă.
Totul a pornit după ce Mobileye, companie care lucrează cu 27 de constructori auto și controlează astfel 70% din piața sistemelor de pilotaj autonom sau semi-autonom, a decis să renunțe la colaborarea cu Tesla în urma accidentului fatal în care a fost implicat un client al mărcii în timp ce utiliza sistemul Autopilot fără să fie atent la șosea. Ruptura celor două companii a fost violentă și s-a lăsat cu cuvinte grele venite în prima fază din partea lui Elon Musk, CEO-ul Tesla, apoi, ca răspuns, din partea israelienilor.
Musk: "Nu puteau să țină pasul cu noi"
"Despărțirea noastră era inevitabilă. Mobileye nu a putut să țină pasul cu modificările pe care le doream pe produsele noastre", a acuzat Elon Musk într-o conferință care a avut loc în luna iulie, imediat după ce detaliile accidentului au devenit publice.
Mobileye: "Forțări la nivelul siguranței"
Ei bine, răspunsul companiei de tehnologie vine să dezvăluie o altă față a despărțirii. "Din păcate, sistemul Autopilot nu a fost conceput pentru a acoperi toate posibilele accidente care au loc pe șosea într-un mod sigur pentru pasageri. Oricum ai lua-o, Autopilot nu este conceput pentru asta. Este un sistem de asistență a șoferului, nu unul de autopilotaj", a declarat Amnon Shashua, inginerul-șef al diviziei Mobileye care se ocupă de sistemele de acest tip.
Conform oficialului Mobileye, Tesla a forțat măsura, aruncând pe piață "mesaje amestecate" legate de modul în care trebuie să funcționeze sistemul Autopilot. "Pe termen lung, asta o să dăuneze intereselor noastre și celor ale întregii industrii în general dacă o companie de reputația noastră va continua să fie asociată cu acest tip de forțări inutile la nivel de siguranță", încheie oficialul israelian.
După accidentul fatal din luna iunie, Tesla Motors a început să modifice prezentările oficiale ale sistemului Autopilot pe site-urile oficiale pe care le deține la nivel mondial, oficialii companiei anunțând de asemenea că vor opera modificări la nivelul pachetului tehnologic pentru a se asigura că sistemul este utilizat exclusiv în granițele acceptate de cerințele de siguranță pe șosele.
via Automotive News (înreg.)
Corect era sa publicati si raspunsul celor de la Tesla vis a vis de spusele MobilEye. ;) Se pare ca, in realitate, MobileEye a incercat sa stoarca Tesla de bani i-ar acestia i-au spus un elegant la revedere