Clienţii lui Volt au economisit împreună 8 milioane de litri de benzină
Chevrolet a publicat o statistică a kilometrilor parcurşi de clienţii lui Volt doar în mod electric. După 64 de milioane de kilometri bilanţul este simplu: 8 milioane de litri de benzină economisiţi.
Pentru a-i încuraja pe clienţii săi să conducă cât mai mult noul Volt, dar şi pentru a promova imaginea modelului hibrid, General Motors a publicat o statistică interesantă. Cifrele oferite de americani vor să demonstreze tuturor cât combustibil au economisit toţi clienţii lui Volt de la debutul modelului pe piaţă.
Mai exact, din iarna lui 2010, atunci când Volt a ajuns oficial în showroom, clienţii modelului Chevrolet au parcurs aproximativ 64 de milioane de kilometri doar în modul electric, economisind astfel un total de 8 milioane de litri de carburant.
Cristi Landi, directorul de marketing Chevrolet, a declarat: "Cu fiecare kilometru parcurs, proprietarii lui Volt îşi aduc contribuţia la independenţa Americii de petrolul străin şi capacitatea de a proteja mediul înconjurător. Clienţii lui Volt fac şi economii personale. Până acum, ei au reuşit să scutească împreună cheltuieli de 8 milioane de dolari."
Pentru cei care apreciază iniţiativa, Chevrolet a publicat pe site-ul său şi un indicator al kilometrilor parcurşi de clienţii lui Volt. Acesta este actualizat în permanenţă cu ajutorul datelor primite de constructorul american prin intermediul sistemului OnStar.
64 de milioane de kilometri parcurşi doar în mod electric echivalează cu:
8 milioane de litri de benzină echivalează cu:
|
-
ian, sâmbătă, 19.05.2012 05:51
bine ...am inteles ca au economisit 8milioane litri de benzina...dar curentul e gratis?...nu sunt impotriva progresului ...dar sa nu uitam...sa nu ne entuziasmam..nimic nu e n-a fost si nu va fi gratis si orice mai devreme sau mai tarziu intr-un fel sau altul SE VA PLATI!!!!!!!!!!!!!
-
Zoe Z.E., sâmbătă, 19.05.2012 10:13@ian
In multe tari civilizate din Europa sunt statii de incarcare gratuite. Lasand asta la o parte, un "full" pentru Nissan Leaf costa 2 euro. Ia aceeasi suma si vezi cat mergi cu o masina pe benzina sau motorina. Iti spun eu: acei 2 euro nu te vor duce mai mult de 30 km, pe cand cu un Leaf parcurgi 160 km. Fenomenul se va extinde. Nimanui nu-i este indiferent pretul carburantului la peco, trebuie doar sa vada masina electrica in realitate pe strada si atunci va spune: "hey, asta chiar ar putea functiona!"
-
pacpac, sâmbătă, 19.05.2012 10:46aaa
sa presupunem ca o sa aiba suuces in romania si o sa puna statii de reincarcat atunci o sa vedeti stiri precum"romanii fura curent de la statile de reincarcat"
-
razvanis, sâmbătă, 19.05.2012 12:22Leaf vs motorina
De cate ori faci plinul ala de 2 euro sa parcugi 400 km? si cat timp stai pe drum cu leaf pana ii faci plinul de 2 euro ? Si cum ai calculat tu cei 2 euro ?
-
Vasi, sâmbătă, 19.05.2012 12:37@razvanis
Nu stai deloc in drum. Zoe sau Leaf sunt concepute pentru oras, iar majoritatea tarilor unde se comercializeaza sunt civilizate si au statii de incarcare suficiente. In conditiile in care majoritatea oamenilor nu fac mai mult de 100 km zilnic, Zoe & Leaf sunt o solutie viabila in prezent. Un argument la fel de puternic, dar neconstientizat in Romania, e faptul ca sunt complet nepoluante in oras.
-
Vasi, sâmbătă, 19.05.2012 12:41
PS: masina se incarca pe timpul noptii si se foloseste ziua (la fel ca telefonul mobil)
-
doi euro, sâmbătă, 19.05.2012 12:45
http://www.automarket.ro/blog/mester/diverse/hibrideelectrice/doi-euro/
-
noname00, sâmbătă, 19.05.2012 13:11
Am doua probleme cu aceasta stire: - nu inteleg cum au calculat ei ca au econimisit 8 milioane de litri de benzina incarcand de la priza aceasta masina in conditiile in care consumul mediu atunci cand nu se incarca deloc de la priza este intre 5.9 si 6.7 litri la 100 Km. - 20.5% din energia electrica produsa pe glob este produsa din surse regenerabile de energie (mare parte hidrocentrale), 13.5% este energie nucleara si restul este produsa din combustibili fosili (~66%). Acestea erau datele in 2008, si sunt de acord ca a mai scazut procentul energiei electrice produsa folosind combustibili fosili, dar inca se produce foarte multa. Mai multe date gasiti aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Electricity_generation
-
mijai, sâmbătă, 19.05.2012 13:33...
S-a economisit la pompa atat. Dar pt fabricarea energiei electrice oare cat se consuma...si masurat nu neaparat in cat combustibil s-a ars ci mai ales in cat consta poluarea....ca la urma urmei despre asta e vorba. Sa se dea cifre cat diminueaza poluarea masina electrica pe glob...tinand cont si de industria grea care produce energia electrica. Inca sunt de parere ca masina electrica nu e in totalitate calea spre o planeta verde...tinand cont ca in majoritatea tarilor lumii energia electrica se fabrica cu ajutorul combustibilului in diferite ipostaze...carbune...petrol..etc Solutia e masina pe hidrogen...dar deocamdata tehnologia pt asa ceva e scumpa...cu toate ca japonezii o implementeaza cu succes.
-
razvanis, sâmbătă, 19.05.2012 13:38@vasi
despre care tari civilizate vorbesti ? unde ai vazut tu puncte de incarcare peste tot? ca solutie exclusiv de oras, acasa servici acasa dimineata si seara este fezabila ca solutie desi mi se pare extrem de scumpa si inutila ca si dimenisiuni si caroserie, pt asta poti merge cu ceva gen smart ca si caroserie nu ditamai limuzina pentru ca nu va fi folosita niciodata la capacitate. eu nu am vazut puncte de incarcare decat sporadic in centre de mari orase, mai mult de impresie artistica, vorbesc de germania, austria, elvetia, cehia - unde sunt tarile alea intesate de puncte de incarcare ?
-
LauCalin, sâmbătă, 19.05.2012 19:03
Cand aud stiri de genul asta imi vine sa oftez. Singura priza publica pentru masini de genul asta e in Bucuresti, la Unirii. Atat.
-
ian, sâmbătă, 19.05.2012 20:34
deacord cu tine zoe ...pana la un loc...cand masinile electrice se vor inmultii considerabil ti-o spun EU ca se va scumpi kilovatul de te va ustura creierul....crede-ma nu exista nicio portita..sau daca exista, imediat se pune lacat si treci doar daca platesti...cred ca m-ai inteles asta asa sa nu ne facem vise...cand masinile nu vor mai consuma nimic vor creste taxele si impozitele...te asigur ca cei ce ne sug seva si viata ,...nu se lasa usor...
-
zarnesteanu, sâmbătă, 19.05.2012 21:32Deja iau in considerare foarte serios
Ca urmatoarea masina sa fie una electrica. Bineinteles, nu japoneza. Volt/Ampera mi se par superbe, mai ales ca nu te constrang la raza de 160 km. Si in plus, la Zarnesti poti merge pe banda separata pentru cei cu 2 sau mai multe persoane in masina daca esti la volanul unui automobil "verde". In ultima vreme majoritatea producatorilor de masini electrice, iarasi zic, nu japoneze, au inceput sa scoata pe piata masini normale, din care nu ti-e rusine sa te dai jos sau sa ti se faca rau cand le vezi in parcare.
-
gabi_o, sâmbătă, 19.05.2012 21:32Consum auto la 100km
Deci cu 8L americanul conduce 64km! Asta inseamna o medie de 12.5L/100km! Cam mica media pt "camioanele" lor!
-
bolovan, duminică, 20.05.2012 00:09Hidro vs Electric
@mijai gresit. hidrogenul ii cam echivaletul combustibilului fosil. Si am sa-ti explci si de de: 1. Nu exista in stare libera pe pamant 2. Cea mai eficienta metoda de extragere ii din apa. Si anume: se trece un curent electric prin apa...si moleculele de apa incep sa se descompuna. Si asa se colecteaza hidrogenul. 3. Transportul si depozitarea lui sunt mari consumatoare de nergie (nu-i tocmai simplu sa depozitezi) 4. O masina pe hidrogen...de regula foloseste hidrogenul pentru a genera electricitate. Prin urmare...apar pierderi la producerea hidrogenului...si la producerea electricitatii. Solutia ii masina pur electrica. Din urmatoarele motive: 1. Ii ieftin de produs 2. Pierderile intre conversii sunt mult mai mici 3. Transportul ii extrem de ieftin (practic se poate refolosit infrastructura) 4. Costul echipamenteleor (generatoare etc) sunt mult mai mici. 5. Pentru ca se poate genera si la nivel "home made"...o independenta colosala. 6. Si cel mai important: electricitatea se poate produce din tot ce-ti trece prin cap: eolian, fotovoltaic, hidro, se pot folosi valurile marii, energia geotermala, reactia diferitelor bacterii. Intr-o tara civilizata (unde civilizatie != romania) texista o companie ce a instalat in sala de sport, pe o serie de echipamente...generatore de curent. Un biciciclist sportiv poate genera pana la 700W, un om normal vo 500 si la un mers normal...se genereaza 100-150W...daca transformi in electricitate...vo 10-20 persoane pot asigura energia pentru un server)
-
Hadouken, duminică, 20.05.2012 01:07
Poate uitati de baterii si de numarul limitat de cicluri incarcare-descarcare ale acesteia. E totul roz si frumos pana trebuie sa schimbi bateriile: poluare si costuri enorme. Inca nu a sosit vremea masinii electrice.. .inca.
-
john_range, duminică, 20.05.2012 08:50...............
Nu am nimic in potriva cu aceste masini electrice ba chiar vor fi viitorul....problema e ca pana constructorii auto vor reusi sa faca sa scoata din aceste baterii o autonomie de cel putin 3 sau 4 ori atata mai avem de asteptat....intradevar e un inceput,toate au un inceput,si tre sa intelegem degeaba multi ne impotrivim de acest sistem....nu tre sa uitam ca atunci cand au inceput sa se fabrice motoare diesel si pe benzina....ce performanta aveau fata de azi........erau oooo in comparatie cu ce e azi,dar a fost un inceput si atunci!!!
-
raduvlase, duminică, 20.05.2012 10:34Masinile electrice
Eu unul consider ca hidrogenul este solutia finala, pentru ca este nelimitat...ma rog astea-s alte discutii. Ideea ca masinile electrice nu polueaza este cea mai mare aberatie cu care vin departamentele de marketing...nimic mai fals. In primul rand, la fabricarea bateriilor, se folosesc o multime de solutii foarte poluante. Metalele folosite la fabricarea bateriilor sunt extrase din mine, care la randul lor sunt distrugatoare de mediu. In acest moment timpul de incarcare a bateriilor la masinile electrice le fac sa fie neviabile... Pe langa asta, sa nu mai spunem de pretul (dupa parerea mea) exagerat al acestor masini. Un Nissan Leaf in Germania pleace de la pretul de 37.000 Euro!!!!!!!!! Da-o-n ma-sa de masina electrica, ca la banii astia imi pot gasi multe alte variante conventionale, mult mai ieftine. Toata chestia asta cu masinile electrice este doar un moft, o moda absurda... PS: daca ai o masina electrica, cu siguranta iti trebuie si una conventionala de rezerva ca sa poti face deplasari mai lungi. Atunci unde-i afacerea, ca eu tot nu pricep?!
-
LauCalin, duminică, 20.05.2012 12:18
Eu nu cred ca este un moft. Asa s-a spus si acum mai bine de 50 de ani despre motorul diesel... un moft care ar consuma mai putin, face ca un tractor, elimina mult fum etc. Dar uite la ce performante a ajuns acum. Comparativ, ca grad de poluare al unei masini electrice si al uneia conventionale cred ca ambele polueza, asta e clar, insa cele electrice polueaza mai putin. Spunea cineva mai sus de acumulatorii care contin substante toxice... nimic mai adevarat (sa nu uitam ca in tarile civilizate se insista sa nu arunci oriunde niciun fel de acumulator). Pe de alta parte acesti acumulatori, daca ii transporti si ii regenerezi corespunzatori eu zic ca afectezea mediul mai putin. Pentru ca nu exista o masina care sa nu polueze deloc, niciodata. Progresele care se fac in domeniul masinilor electrice in acest moment eu consider ca sunt mici, iar asta se datoreaza in principal faptului ca multi inca sunt reticenti la ele. In acest caz constructorii nu prea sunt incurajati de posibilii cumparatori. Si avem un exemplu chiar putin mai sus, cand cineva spune ca ai atatea alternative la un Nissan Leaf... Pai cum sa se mai gandeasca Nissan la o imbunatatire a lui Leaf?! Pentru cine? Banii pentru evolutia lui Leaf poti fi bagati in dezvoltarea lui GTR, ca sigur are mai multi fani decat Leaf iar vanzarile vor fi (mult) mai bune.
-
unckle, duminică, 20.05.2012 15:46
deci au folosit curent electric "echivalent" a 8mil litri benzina ... calcule simple spun ca au "aruncat" in aer poluare cu particule radioactive suficiente cat sa "compenseze" CO2 ce iesea din benzina ;) pentru cine nu stia o centrala pe carbuni arunca in aer mai mute particule radioactive decat o centrala nucleara ... nu comentam cantitatea de CO2 si alte minunatii ce ies din ardere, lucruri care pentru un kWh de energie sunt similare la centrala pe carbune si la motorul cu ardere interna. @nenea ala care incarca masina cu 2Euro si merge 160km - as fi de parere sa citesti si altceva decat pliante frumos colorate. Sunt destul de multe teste facute si Leaf merge cam 70-80km cand "o menajezi" dar folosesti luminile... aerul... radioul...etc. @cei care neaga cei 2Euro necesari incarcarii lui Leaf - mai cititi si voi ... ca atat costa. Dureaza o gramada de timp ca d'aia cica o incarci peste noapte, dar chiar costa ~2euro.
-
ScorpionVAG, duminică, 20.05.2012 16:47raman traditional
nu renunt eu la idea de motor V8, tre s-ami iau unu(alea electrice nu ma intereseaza)
-
edi80, duminică, 20.05.2012 17:17
mai bine ti-ai lua o carte de gramatica apoi...mai vezi tu poate asta iti schimba perspectiva si ideile despre viata! defapt asta e visul fiecarui meltean! nu ma mai mira nimic..
-
ScorpionVAG, luni, 21.05.2012 01:04@ nata rau
Vezi c-a eu nu team facut meltean ci consider ca asa teai nascut. cu cartea de gramatica nam ce s-a fac doar sunt destui pe aici care ma corecteaza. Eu nu renunt la dorinta de ami lu-a ceva cu motor V8. electrice numai daca le fac in V i-mi i-au
-
inghititoru' de fum, luni, 21.05.2012 08:22sa pedalam
Decat sa dau 40k pe un Reno/chevy/etc. cu motor de bormasina, mai bine merg cu bicicleta. Esti 100% verde si e sanatos si pentru tine... din pacate nu la noi in tara ca da Edi80 cu "JIPU" din dotare peste tine. Dupa care se scuza ca era Nicu Paleru dat prea tare si nu a vazut biciclistu. Plus ca pe bicicleta nu ai valoare si nu poti sa bagi "sheaorma" cu de toate.
-
unckle, luni, 21.05.2012 08:41
@inghititoru' de fum -- poti baga seahormea cu dătoate . . . problema este ca in 10 minute o "dai jos" si nu se dezvolta corect ceafa tripla si burtihanul pe care sa-ti sprijini "cruciulitele" dă haur ca sa nu iti afecteze coloana
-
Vasi, luni, 21.05.2012 09:42Hai sa lamurim cateva lucruri...
...asta pentru ca sunt multe idei preconcepute. @mijai "S-a economisit la pompa atat. Dar pt fabricarea energiei electrice oare cat se consuma...si masurat nu neaparat in cat combustibil s-a ars ci mai ales in cat consta poluarea" Raspuns: Producerea cu poluare a enerigiei electrice e o falsa problema, atat timp cat termocentralele care folosesc pacura (titei brut) si carbune NU polueaza mai mult decat industria conexa rafinarii si distribuirii produselor petroliere. Nu uitati ca masinile cu motoare termice circula cu produsul finit, iar problema reala si imediata pentru populatie e smogul din orase. In plus, pe langa termocentrale, energia electrica se poate obtine si din surse nepoluante precum hidrocentralele, atomocentralele, centrale eoliene, solare, geotermoelectrice etc. ultimele avand un procent mai mic, dar in crestere. @razvanis "despre care tari civilizate vorbesti ?" Raspuns: Tari ca Norvegia, Israel, Danemarca, Franta etc. http://www.automarket.ro/stiri/norvegia-nissan-a-vandut-1000-de-unitati-leaf-in-sase-luni-44432.html "mi se pare extrem de scumpa si inutila ca si dimenisiuni si caroserie, pt asta poti merge cu ceva gen smart ca si caroserie nu ditamai limuzina pentru ca nu va fi folosita niciodata la capacitate." Raspuns: Ce nu pricepi tu e ca oferta se adapteaza in functie de piata. Exista masini diferite pentru piete diferite. Pentru piata europeana exista Zoe si o versiune modificata a Nissan Leaf, in SUA iarasi Nissan unde americanii sunt fani Leaf, iar in Israel, Fluence Z.E. pentru ca distantele sunt relativ reduse si statiile de schimbare a bateriilor (QuickDrop) in 3 minute, permit folosirea lui la intreaga capacitate. Zoe Z.E de exemplu costa aprox 15.000 euro, adica cat o masina cu motor termic dintr-o clasa similara (clasa mica) si are autonomie 210 km. Iar in banii astia, cand apare o noua generatie de baterii pt autonomie sporita, Renault iti garanteaza prin contract ca vei beneficia de acea tehnologie f avantajos. @ian "cand masinile electrice se vor inmultii considerabil ti-o spun EU ca se va scumpi kilovatul de te va ustura creierul" Raspuns: Masinile electrice nu sunt aici sa inlocuiasca motoarele cu ardere interna. Cel putin nu in urmatoarea suta de ani. Masinile electrice vin ca o ALTERNATIVA de mobilitate si e preconizat sa atinga 5% -10% din piata in 2020. Iti repet: 10% !! Adica dintr-o piata de 80 de milioane de vehicule sa zicem, 8 milioane vor fi electrice. Deja se observa ca energia din surse regenerabile a luat avant, deci pana cand vom discuta de un procent SEMNIFICATIV al masinilor electrice, energia va putea fi produsa liber de oricine. Energia e o sursa regenerabila si exista in natura in mod liber, pe cand petrolul si gazele sunt resurse limitate. Asta e un factor major ce influenteaza pretul. Deasemenea energia electrica e mai usor obtinut si de transportat pe distante lungi cu pierderi minime decat combustibilii fosili, deci iata alt factor ce influenteaza pretul. Gandeste-te ca petrolul pe langa extractia propriu-zisa are nevoie de rafinare si transport cu nave specializate sau prin conducte mari. Ca avantaj al energiei electrice mai e si convertibilitatea ei in alte forme de energie primara. Daca ai vazut Nissan Leaf poate alimenta o casa timp de 2 zile: http://www.automarket.ro/stiri/bateriile-lui-nissan-leaf-pot-alimenta-o-casa-timp-de-doua-zile-39730.html @raduvlase "Eu unul consider ca hidrogenul este solutia finala" Nu cred ca se va pune problema unor "solutii finale" , ci mai degraba a unor tehnologii ce pot coexista. Da, masinile electrice vor exista in paralel cu cele pe hidrogen si cele cu motoare termice (cat se va mai putea). Problema e ca hidrogenul e inca foarte scump si nu s-au pus inca la punct toate detaliile. O masina pe hidrogen e ~100.000 euro si nu o vad o solutie in urmatorii 10 ani. PS: incepeti sa va folositi creierul si nu mai inghititi ca pelicanii prostiile altora!
-
ian, luni, 21.05.2012 10:03
vasi...ce spui tu e adevarat...dar sa nu crezi ca totul se reduce la progres ..totul se reduce la BANI!
-
gelu, luni, 21.05.2012 10:44@vasi
ai "verde" de la mine.....explicatiile tale sunt cat se poate de OK. @ian...totul se reduce la bani dintodeauna iar progresul este urmarea consimtirii noului de catre societate, Si cum intodeauna noul presupune mai multi bani intr-o prima faza, doar cei dispusi sa plateasca vor avea acces la ultimele inovatii. Datorita acestora bunurile de ultima generatie devin accesibile si "opincarilor" si intra in consumul curent. Asa ca nu vad de ce se dau cativa cu dosul de pamant, nu sunt de nici de buzunarul si nici de nasul lor.
-
unckle, luni, 21.05.2012 12:19
@Automarket - foarte bun noul sistem de "democratie printre comentarii", ati pavat calea pentru a avea numai comentarii de genul "Bravo ROMANIAAA!!! BRAVO DACIAAAA!!!" -- in caz ca nu ati observat "publicul" este foarte reticent la alte pareri decat cele "general acceptate", BRAVO AUTOMARKET!! ;) @Vasi - varianta cea mai buna pentru masinile electrice ar fi o standardizare a pachetului de acumulatori si cosntructia de statii de schimb/incarcare. Modelul Renault este aproape "perfect" rezolvand doua mari probleme ale masinilor electrice - autonomie redusa si timp mare de incarcare. Parerea mea este ca introducerea unui standard in ceea ce priveste capacitatea, forma si modul de incarcare al acumulatorilor ar aduce industriei un plus de competitivitate (poate in module mai mici decat ce avem azi pentru a avea o versatilitate mai mare, sa nu conditionam acelasi acumulator pentru o masina de 1000kg ca la una de 1800kg). Un acumulator standardizat si o statie de incarcare ar aduce numarul vehiculelor electrice de la "prevazutul" 10% in 2020 ( ceea ce sincer mi se pare un vis frumos) la un real 10%, realizabil. O statie de incarcare poate avea o linie electrica de 100kVA si sa incarce acumulatorii in conditii optime ... tu acasa nu ai de unde sa scoti asa ceva si te chinui "toata noaptea" omorand reteaua locala care in cele mai multe cazuri este subdimensionata.O statie de schimb/reincarcare amplasata la 25km de "precedenta" ar face uitata problema autonomiei. Acumulatorii standardizati ar deschide calea antreprenorilor privati pentru constructia de statii de incarcare - si pentru investitii in energie regenerabila: cum ar fi o statie de incarcare acumulatori pusa pe Autostrada Soarelui care sa aiba in curte 2-3 eoliene ;) Alte idei gen hidrogen, hibride, etc. devin nesemnificative in fata unei standardizari a acumulatorilor. Este ca si cum toti producatorii de masini ar folosi un tip diferit de combustibil si , intr-o zi, cineva ar veni si ar spune "hai sa folosim cu totii acelasi tip de combustibil !!"
-
gelu, luni, 21.05.2012 13:30@unckle
nu ai cum standardiza NIMIC. Ideea e de un ridicol absolut. "standardizarea" o va face doar tehnologia optima. Nu poti hotara arbitrar (pentru ca este arbitrar) ce baterica sa foloseasca modelul x si y. Esta ca si cum s-ar hotara peste noapte ca TOATE masinile sa foloseasca benzina 98...ma leshi? deci...acea standardizare va fi doar un ceva acceptat de industrie si apoi legalizat de catre guverne doar sub aspectul sigurantei in functionare si cel mai probabil al materialelor si substantelor componente. Nu vad de ce iti faci griji pentru reteaua subdimensionata.... trebuie sa pricepem odata pentru intodeauna ca electricele nu sunt facute pentru pietele emergente ci acolo unde totul functioneaza cat decat dupa...standarde
-
unckle, luni, 21.05.2012 16:05
@Automarket - democratia functioneaza, o parere - idee - mai greu de inteles de catre multime ajunge ascunsa ... iar ala de urmeaza, desi mai are si ceva lipsuri la capitolul cunostinte primeste "bonus" ... imi fac griji pentru reteaua subdimensionata pentru ca imi dau seama ce ar insemna sa incarci concomitent una din 3 masini in anul 2020 cand "10%" vor fi electrice. Aceleasi griji si le fac si americanii .. ca tot vorbim de tari "standard".
-
ScorpyonVAG, luni, 21.05.2012 16:06@
Ha ha ha =))))) ce-mi place copia mea =))) V8 benzina ! Sa nu uiti :)) Mai nou mie imi plac astea 3 in linie ca BMW-ul, care scot 50cp. Mi-am dat seama ca inca nu sunt capabil sa controlez 400cp :))
-
AndreiRN, luni, 21.05.2012 17:41Omul
De cele mai multe ori dam vina pe monopolul petrolului pt lipsa de avansare in domeniul masinilor electrice dar citind aceasta sectie observ ca cea mai mare piedica este omul incapatanat sau ........ needucat. Dar daca ne uitam in istorie observam acelasi lucru asa ca de ce sa ne minunam. Masina electrica in forma ei pura sau in cea hibrida va fi viitorul pt zeci de motive bine cunoscute de multi. Desigur ca vor fi si dinozauri ca mine si ca alti care se vor incapatana sa foloseasca sculele trecutului dar .......
Citeste si
-
GENERAL | joi, 28 iuniePikes Peak: Ediţia 2012 a fost anulată din cauza incendiilor din ColoradoEdiţia din acest an a etapei de viteză în coastă de la Pikes Peak a fost anulată, anunţă organizatorii evenimentului. În 2012, Pikes Peak aniversa 90 de ediţii şi asfaltarea integrală a traseului. Citeste tot
-
GENERAL | miercuri, 27 iuniePrinţul Albert de Monaco vinde la licitaţie 38 de automobile clasice din colecţia tatălui săuPrinţiul Rainer III de Monaco a strâns de-a lungul anilor o colecţie impresionantă de automobile clasice. Însă fiul său, Albert are o altă viziune şi a decis să vândă 38 de exemplare la o licitaţie ce va avea loc pe 26 iulie. Citeste tot
-
GENERAL | marţi, 26 iunieStudiu: Toyota este cel mai ”verde” brand din lumeÎn topul celor mai ”verzi” 100 de companii din lume, Toyota a reuşit să ocupe prima poziţie. Alte trei branduri auto reuşesc să pătrundă în Top 10. Citeste tot
-
GENERAL | marţi, 26 iunieNissan Leaf va alerga la Goodwood în marşarierNissan a anunţat că va alerga la Festivalul Vitezei de la Goodwood cu un Leaf care va parcurge traseul de 1.86 kilometri în marşarier. Citeste tot
-
GENERAL | marţi, 26 iunieBulgaria ridică limita de viteză pe autostrăzile moderne de la 130 la 140 km/hBulgaria devine ţara europeană cu cele mai mari limite de viteză după Germania şi Polonia. Vecinii noştri pot circula cu până la 140 de kilometri pe oră pe porţiunile modernizate ale autostrăzilor. Citeste tot
Pentru un om simplu, 8 mil de litri de combustibil e colosal, pentru consumul mondial... e infim... Un pas mare pentru om, un pas mic pentru omenire...