Citroen suplimentează ediția limitată My Ami Buggy: încă 1.000 de unități în 2023
Citroen anunță că ediția limitată My Ami Buggy va fi suplimentată cu încă 1.000 de exemplare, în 2023. Primele unități vor fi livrate în vara anului viitor.
În 2020, Citroen Ami (cvadricilu electric) debuta pe piață și, de atunci, peste 30.000 de exemplare au fost comercializate în 9 țări. Modelul francez s-a dovedit a fi un real succes, în special pentru că poate fi condus de persoanele cu vârsta peste 16 ani cu permis de conducere B1.
Între timp, micuțul Ami a primit o serie de ediții speciale, inclusiv una foarte limitată, denumită My Ami Buggy, inspirată de conceptul cu același nume. Aceasta a debutat pe piața din Franța în vara acestui an, fiind replicată în doar 50 de exemplare.
Citroen My Ami Buggy a fost sold-out în 18 minute. Tocmai de aceea, constructorul francez anunță că această ediție limitată va fi suplimentată cu alte 1.000 de exemplare în 2023.
Pentru moment, reprezentanții companiei susțin că a doua serie va fi similară cu prima, dar vor exista și câteva noutăți. Vom afla în primavară despre ce este vorba mai exact.
Până atunci, hai să ne aducem aminte cu ce venea nou Citroen My Ami Buggy. Fiecare dintre cele 50 de exemplare au fost vopsite într-o nuanță exterioară kaki, iar oferta includea armături pentru spoilerele față și spate, placă frontală și ornamente pentru faruri.
Nu au lipsit accentele galbene și jantele cu diametrul de 14 inch. De asemenea, portierele au fost înlocuite de tuburi metalice cu balamale, iar acoperișul cu o pânză detașabilă.
La interior, clienții au putut regăsi scaune îmbrăcate într-un material tehnic de culoare neagră, cusături galbene, covorașe speciale și ornamente galbene.
A doua serie a ediției limitate Citroen My Ami Buggy va debuta pe piață în primăvara anului 2023. Primele exemplare vor fi livrate în vară.
via Citroen
Suplimenteaza editia limitata? Vai de capul lor, daca aveau in conducere niste specialisti de pe forumul asta nu ajungeau asa de rau.