Citroen: ”Lucrăm la ideea de maşină autonomă, dar ea nu se va lansa mâine”
Automarket a stat de vorbă cu Joel Maynard, responsabilul gamei de pasageri Citroen şi a aflat că francezii lucrează deja la tehnologii care vor da naştere unor maşini autonome.
Trendul maşinilor autonome pare să câştige tot mai mult teren. Chiar dacă în cadrul Salonului Auto de la Geneva segmentul nu a bifat prea multe premiere, ştim deja că Volvo introduce 100 de maşini care se conduc singure în jurul oraşului Gotheborg, iar Mercedes S-Klasse dispune de tehnologia necesară pentru o rulare autonomă pe autostradă. Rămâne de văzut câţi constructori auto se vor alinia la acest trend.
După o vizită la standul Citroen din cadrul Salonului Auto de la Geneva şi un interviu cu Joel Maynard, directorul gamei de pasageri a constructorului francez, am aflat că ideea unei maşini autonome nu este exclusă.
”Lucrăm la o soluţie de transport autonom. Nu vom avea însă maşini autonome mâine. Vom folosi totuşi o parte din această tehnologie pe maşinile noastre. Clienţii noştri vor primi sisteme care vor sta în viitor la baza maşinilor autonome, însă nu putem estima când vom vedea şi un produs complet, finalizat”, a declarat Maynard.
Îndepărtarea de Peugeot pentru a căuta o identitate proprie va face din Citroen un brand de volum, care nu se axează foarte mult pe avans tehnologic. Maynard a subliniat că viitoarele modele Citroen vor primi doar tehnologiile utile, care uşurează viaţa la volan. Una dintre ele este şi airbagul frontal al pasagerului montat în acoperiş, pentru a oferi un torpedou mai mare.
Oficialul a exemplificat şi cu inovaţia introdusă de Citroen C4 Cactus şi botezată Airbumps. Pernele de plastic aplicate la nivelul portierelor nu au rol de a reduce costurile, aşa cum am fi tentaţi să credem când vorbim despre un model de volum. În spatele lor se ascund finisajele normale ale maşinii, inclusiv vopseaua.
Vai doamne ce ma poate irita idea masinilor autonome. Totii producatorii au inceput sa fie obsedati de a aduce aceasta tehnologie pe piata. O prostie dupa mine. Peste 10 ani de la lansarea acestor masini, nu vom mai avea voie sa conducem. Sunt totusi curios cum o sa functioneze in Romania cand iti sare o vaca in fata masinii, sau cand vine spre tine o caruta cu un cal care merge in toate directiile (cum am mai patit de multe ori dealtfel).