Citroen lanseaza un concurs de design
Dupa ce Peugeot a facut valuri cu concursul sau de design, Citroen nu se lasa mai prejos si initiaza un proiect asemanator.
Dupa ce Mihai Panaitescu a reusit sa isi adjudece ultime editie a concursului Peugeot Design, interesul romanilor a crescut pentru acest tip de evenimente. Ei bine, Ultima astfel de competitie care intra sub reflectoare este organizata de Citroen, "fratii de alianta" ai celor de Peugeot, care vor sa sparga monotonia industriei auto actuale prin imaginatia designerilor de rand.
Concursul se numeste oficial C-Design si are in tagline "Combine, Connect, Create". Concursul de design Citroen nu se refera insa la concepte, prototipuri sau linii futuristice ci la o cu totul alta idee despre industrie: cei care se vor inscrie vor trebui sa se inspire din elementele care construiesc o masina (usi, volan, elemente de bord, plafoane, roti, jante, faruri, pistoane, samd), pentru a crea obiecte de uz casnic utile in casa fiecaruia dintre noi.
Concursul de design Citroen se va desfasura online AICI, inscrierile fiind deschise fiecarui designer sau amator al designului care are idei cat se poate de nastrusnice. Competitia se va afla in faza de inscrieri si prezentari ale proiectelor intre 15 octombrie si 15 ianuarie.
Castigatorii vor fi premiati cu 10.000, 6.000 respectiv 4.000 de euro, festivitatea de premiere urmand sa aiba loc in aprilie 2008, in timpul Salonului International de Mobila din Milano, unul dintre cele mai mari evenimente de acest tip din lume.
Asa da, mai zic concurs de idei trasnite!