Citroen a creat noul brand "airdream"
Toate modelele Citroen, care vor indeplini noua serie de reglementari ecologice, vor purta noul logo "airdream".
Citroen a prezentat oficial astazi noul brand ecologic: "airdream". Noul logo va fi intalnit pe modelele Citroen de serie "curate" din punct de vedere ecologic. Constructorul francez a anuntat ca 50 de modele din gama sa se vor incadra in standardul impus prin noul brand si va purta insemnele acestuia.
Astfel, logo-ul "airdream" va marca automobilele Citroen care indeplinesc unul dintre urmatoarele criterii: emisii de CO2 sub 120 g/km, filtru de particule si emisii de CO2 sub 158 g/km pentru modelele diesel sau sistem de propulsie care functioneaza pe baza de etanol. De asemenea, o alta conditie necesara pentru a purta noul brand este ca modelele Citroen sa beneficieze de tenhologia stop-start.
Noile conditii auto-impuse ale constructorului francez sunt bine vazute, exceptie facand cea care vizeaza automobilele diesel. Pentru aceste modele Citroen este mai permisiv, acceptand emisii de CO2 de pana la 158 g/km, in conditiile in care motorizarile diesel emit, in general, mai putine grame de dioxid de carbon pe kilometru decat cele cu propulsie pe benzina.
Noul brand “airdream” include si unele restrictii privind modul de productie. Astfel, modelele Citroen care vor purta noul logo prezinta asigurarea constructorului francez de a fi fabricate intr-o uzina certificata conform ISO 14001, precum si faptul ca sunt construite din materiale care in proportie de 95% sunt reciclabile dupa ce automobilul iese din functiune. “Airdream” se va regasi initial pe modelele Citroen incepand de la micutul C1, pana la C4 Grand Picasso.
Via | Car Magazine