Circulaţia pe Transfăgărăşan a fost deschisă astăzi, dar Transalpina rămâne închisă tot anul

Publicat marţi, 01.07.2014 13:25 de Sebastian Toma

A doua cea mai înaltă şosea din România a fost deschisă circulaţiei pe timpul zilei. Transalpina, cea mai înaltă şosea din ţară, rămâne închisă pe termen nedeterminat pentru că nu există bariere de protecţie pe marginea acesteia.

Circulaţia pe DN 7C Transfăgărăşan a fost deschisă astăzi, anunţă un comunicat al CNADNR. Celebrul drum, al doilea cel mai înalt din ţară, va fi deschis până la 31 octombrie 2014. Transalpina, cel mai înalt drum din România şi fratele mai mare al Transfăgărăşanului, rămâne închis din motive de siguranţă, autorităţile preferând să închidă preventiv întregul traseu pentru că nu există elemente de siguranţă pe acesta, cum ar fi parapeţi sau marcaje rutiere, în loc să caute o remediere a problemei. Romstrade, firma care a executat 80% din lucrările la proiectul Transalpina, a pierdut contractul cu CNADNR în octombrie 2013, la aproape un an de la intrarea acesteia în insolvenţă.

FOTOREPORTAJ: Cu Porsche 911 și Boxster pe Transfăgărășan

Tranfăgărăşanul ajunge la o altitudine de 2.042 metri şi este al doilea cel mai înalt drum din ţară, după Transalpina, care este cu 103 metri mai înalt. Drumul DN 7C Transfăgărăşan are o lungime de 151 de kilometri şi se întinde între comuna Bascov, din judeţul Argeş şi intersecţia cu DN1 între Sibiu şi Braşov, în apropierea comunei Cârţişoara. Trebuie să menţionăm şi că anumite zone ale Transfăgărăşanului au circulaţia restricţionată din cauza căderilor de pietre. În plus, pe sectorul de drum cuprins între kilometrul 104+000 şi kilometrul 130+000 (Bâlea Cascadă) este interzisă circulaţia în intervalul orar 21:00 – 07:00.

Transcarpatica, promisiunea unui drum mai frumos decât Transfăgărăşanul

Pe Transalpina nu există marcaje rutiere, indicatoare sau pasarele de protecţie. Reabilitarea a costat 432 milioane de euro şi nu a fost finalizată, compania realizatoare intrând în insolvenţă.

Şoseaua Transalpina, nominalizată pentru un premiu de excelenţă la Paris

În cazul în care şoferii încalcă interdicţia referitoare la accesul pe sectorul de mai sus al Transfăgărăşanului pe perioada nopţii sau la Transalpina (între km 34+500 Rânca şi km 59+800 Obârşia Lotrului) până la ridicarea interdicţiei, aceştia riscă amenzi de până la 680 de lei. Reprezentanţii CNADNR spun că Transalpina aparţine constructorului, deoarece este în continuare un şantier, chit că nu se mai lucrează, iar răspunderea permiterii accesului şoferilor pe acest segment este prea mare pentru compania de stat, aşa că este de preferat varianta cu interdicţia circulaţiei pentru a preveni orice fel de incident.

Via AGERPRES | BusinessMagazin 

  • mog, marţi, 01.07.2014 16:05

    chair vroiam sa fac transalpina vara asta cu subarelul, dus intors. ce veste mi`ati dat....pfff

  • Costin, marţi, 01.07.2014 17:36

    Hmmm oare chiar au pus bariere pe Transalpina ??? Ma intreb oare pana acum cate accidente s-au intamplat din cazua lipsei elementelor de siguranta ? Mai bine o lasau neasfaltata si deschisa decat asa cum este acum :( sau macar sa te anunte print-o pancarda ca traseul il parcurgi asumandu-ti riscurile in intregime. Asemeni lui mog chiar vroiam sa fac si eu Transalpina in vara asta.

  • RRR, marţi, 01.07.2014 21:19

    Probabil este permis accesul ca si pana acum dar mergi pe propriul risc.Ce pana acum ati vazut voi pe transalpina elemente de siguranta si acum dintr-o data au disparut.Si din cate imi aduc eu aminte de cand a fost asfaltata a ramas tot timpul acel senm cu "drum inchis". Iar pe transfagarasan nu respecta nimeni acel interval orar....mi se pare exagerata masura. In Bucegi nu este la fel?!....drumul asfaltat spre Dichiu este inchis, oficial, dar in realitate se circula de mult. Apropo de asta. ATENTIE celor care merg de la cabana Dichiu spre Cab Bolboci 713A [pana la intersectie] - portiunea probabil se pregateste pt asfaltare/amenajare si a fost pus un strat de piatra cat piatra cubica.... prin urmare drumul este infernal deoarece nu este tasat si "pietrisul" este de dimensiunea pumnului, cel putin asa era acum 3 sapt cand am coborat cu o bicicleta full suspension - credeam ca nu se mai termina tortura. O observatie pe care nu credeam ca o s-o fac vreodata referitor la celelalte tari europene - fiind pasionat de auto-moto urmaresc inregistrarile facut de altii pe youtube cu acele action-cam. In foarte multe situatii am observat acelasi lucru - drumurile de munte cu precadere neasfaltate gen Transfagarasan sunt inchise circulatiei publice dar evident ca toata lumea exact pe acolo se duce, in special motociclistii/atv/bike. Este drept ca sunt drumuri mai mult forestiere dar am ramas foarte surpins de nr-ul mare de astfel de drumuri. Maine revin cu info referitor la acea portiune de drum din Bucegi - ma duc personal in inspectie :)

  • Frumoasa Romanie!, marţi, 01.07.2014 21:50

    avem o tara extraordinar de frumoasa si asta o-ntelegi mai bine cand vezi sau stai mai mult si prin alte locuri, n-am ajuns inca la passo di stelvio, dar transfagarasanul nostru e o bijuterie de drum, extrem de pitoresc, sper sa-l fac si anul asta ... si transalpina cand o sa fie accesibil pacat de stilul asta meridional de la noi de a face drumurile ... bune si la timp!

  • stiri tipic romanesti, miercuri, 02.07.2014 09:08

    Baietii astia de la automarket sunt cei mai buni la copy-paste si la dezinformat Pentru cei ce vor sa mearga pe transalpina, consultati urmatorul link: http://www.rancaonline.ro/transalpina.php Apropo, cand a fost deschisa vreodata oficial transaslpina?!

  • Scorpionul.negru, miercuri, 02.07.2014 12:32

    Cand a fost deschisa Transalpina prima data am fost printre primii care la facut de la un capat la altul. M-am intors pe Sebes. A fost frumos dar e foarte riscant din cauza ca nu exista parapeti. Sper sa ii puna pana la urma. ps. Lucra firma lui Nelu Iordache pe atunci (ROMSTRADE :))

  • mishazaitev, miercuri, 02.07.2014 16:42

    @Mog Tu iti luasi masina si nu zisesi nimic? -:::))) Felicitari!

  • Scorpionul.negru, miercuri, 02.07.2014 16:47

    @mog Masina ta este c acea din poza ? Daca da, merita cumparat unul de zi cu zi ? Ce consum iti face ? Ms. anticipat.

  • mare, miercuri, 02.07.2014 16:59

    cnadnr sas vada de treaba sa si sa nu uite ca se afla in romania transalpina este deschisa nu va luati dupa ei am fost eu si nuie nici dracu sau dac este un paznic merge cu5 lei drum bun.uaaaaaa cnadnr.

  • Andy, miercuri, 02.07.2014 17:25

    Avem si noi 2-3 drumuri mai spectaculoase la altitudine mare (Transbucegi e si el in aceeasi categorie) fata de zeci cat au altii (elvetienii, francezii, italienii) si nici pe alea nu le finalizam sau nu le intretinem corespunzator. La furt inainte cu spor guvernanti!

  • mishazaitev, luni, 07.07.2014 10:26

    @Scorpionul Negru Raspund eu si sper sa-mi fie iertat. Nu stiu daca e ca cea din poza insa stiu ca isi dorea mult un Subaru si il felicit pentru consecventa. In poza este o Impreza cu motorizare pe benzina de 1.5 l 110 cp sau 2.0 l 150 cp. Este fara indoiala o masina de zi cu zi. Datorita tractiunii integrale permanente (au si reductor !!!) consumul depaseste cu aprox 1 l /100 de km pe cel al masinilor din aceeasi cilindree-putere, neansemnand ca nu exista masini cu tractiune pe o singura punte care sa consume mai mult). Datorita transmisiei masina sta lipita de asfalt iar iarna iese din zapezi din care, in mod normal, ca sa iesi, crezi ca iti trebuie off-roader. Placerea de a conduce este fantastica la volanul unui Subaru putand aborda curbe cu viteze la care multe masini cu pretentii s-ar da peste cap. Parti negative: piesele "pe original" sunt foarte scumpe. La fel si reviziile in reprezentanta. E o nebunie sa stai fara CASCO la Subaru.Fiind masini destul de rare, cu exceptia reprezentantelor, in Romania gasesti putine service-uri care sa detina softuri de diagnoza dedicate, iar, asa cum spuneam, reprezentantele practica preturi pur si simplu nesimtite,.De asemenea, nu-i o masina pe care sa ti-o cumperi daca te gandesti la valoarea de revanzare, daca nu cumva vrei sa o vinzi afara. Insa avand in vedere ca acest model nu se mai vinde nou (din pacate si spre rusinea importatorului) in Romania, treaba cu devalorizarea e relativa, in sensul in care perioada de maxima devalorizare a trecut. Scuze ca am raspuns eu in locul lui Mog, insa sunt la al doilea Subaru si m-am gandit ca-ti pot impartasi din experienta mea,