Circuitul de la Nurburgring nu va mai avea restricții de viteză
Proprietarii circuitului de la Nurbugring au anunțat că vor ridica limitările de viteză, dar numai după ce vor asfalta o anumită porțiuni și vor interzice accesul spectatorilor în mai multe zone.
La începutul acestui an, un accident nefericit petrecut în cadrul VLN Endurance Championship a dus la impunerea unor limitări de viteză pe cel mai celebrul circuit din lume: Nurburgring. Pilotul Jann Mardenborough a zburat cu un Nissan GT-R într-un gard de protecție, unde se aflau specatori, accidentând mortal pe unul dintre aceștia.
De atunci și până în prezent, Capricorn Nurburgring Gmbh, proprietarii circuitului german, au stabilit impunerea unor restricții de viteză și anularea recordurilor de timp stabilite de producători. Decizia a stârnit un val de nemulțumiri.
Ele sunt pe punctul de a fi uitate, după ce proprietarii circuitului au anunțat că vor remedia anumite probleme de siguranță și vor ridica limitările de viteză. Pe lista modificărilor se vor număra instalarea unor noi garduri de reținere, aprobate de FIA, delimitarea unor zone în care accesul publicului va fi interzis și reasfaltarea unor porțiuni pentru a elimina denivelările.
Modificările vor demara începând cu luna viitoare și ar trebui terminate până la finalul lunii martie. Abia apoi se va lua în considerare ridicarea limitării de viteză și, eventual, permiterea stabilirii unor noi recorduri de circuit.
pai oricum a fost o idiotenie de la inceput; daca vrei siguranta modifica locatiile pt spectatori si pune garduri mai multe si mai rezistente; daca si pe circuit ai restrictii, ce rost mai are ca e circuit; cred ca RESTRICTIE DE VITEZA PE CIRCUIT e in antiteza cu DEFINITIA circuitului.