Chrysler investeste in uzine noi
Chrysler si-a inceput programul de redresare financiara, menit sa aduca profit companiei incepand cu anul 2008.
Chrysler va aloca 1,78 miliarde de dolari, in urmatorii ani, pentru constructia de noi uzine si pentru modernizarea unitatilor detinute in statul american Michigan, informeaza Mediafax.
Divizia americana a grupului DaimlerChrysler va investi 730 milioane de dolari pentru constructia unei fabrici la Trenton, Michigan, care va produce noua familie de motoare V-6. Chrysler va cheltui 700 milioane de dolari pentru realizarea unei noi unitati de productie la Marysville, Michigan, respectiv 300 milioane de dolari pentru extinderea uzinei de asablare de la Sterling Heights, Michigan.
„Consideram ca, in cazul in care Chrysler va fi vandut unui fond de investitii, probabilitatea de a construi fabrica de la Marysville va scadea semnificativ. Din punctul nostru de vedere, orice nou proprietar potential al Chrysler ar incerca sa opreasca acest program", apreciaza Brian Johnson, analist la banca de investitii Lehman Brothers, citat de Mediafax.
Chrysler implementeza o strategie de disponibilizare a 13.000 de angajati, avand ca obiectiv trecerea pe profit pana in 2008, in contextul in care compania-mama, Daimler, organizeaza intalniri cu potentialii cumparatori ai firmei americane.