Chrysler face concesii pentru angajati
Dupa declansarea grevei generale, patronatul a semnat un acord cu reprezentantii sindicatului UAW.
Chrysler, al treilea mare producator american de automobile, si sindicatul United Auto Workers (UAW) au ajuns, miercuri, la un acord de principiu asupra unui nou contract de munca, la sase ore dupa declansarea unei greve generale, transmite Mediafax.
UAW a anuntat ca anuleaza greva la care participau 37.000 de angajati de la 20 din cele 25 de fabrici Chrysler din Statele Unite. Noul acord va proteja salariile, precum si asistenta sociala si medicala acordata angajatilor Chrysler care fac parte din sindicatul UAW.
Ambele parti au anuntat ca acordul prevede infiintarea unui fond de administrare pentru asigurari medicale pentru fostii angajati, pensionati.
Ford este singurul mare producator auto american care nu a incheiat inca un astfel de acord cu UAW dupa ce luna trecuta si General Motors a semnat un acord asemanator.