Chinezii vor produce o mașină electrică în Polonia: rival pentru Dacia Spring
Compania chineză Leapmotor va produce o mașină electrică de oraș la uzina Stellantis din Polonia. Noul model va fi un rival pentru modele electrice ca Dacia Spring și Citroen e-C3.
În curând, va exista pe piața din Europa un nou model electric accesibil venit din China. Mai exact, este vorba despre Leapmotor T03, un model de oraș care urmează să fie produs în Polonia, la uzina Stellantis din orașul Tychy. Aici sunt produse modele mai cunoscute, precum Fiat 500, Fiat 600 și Jeep Avenger.
Piesele pentru noul model electric chinez vor fi produse în țara de origine, însă asamblarea finală va avea loc în Polonia. De altfel, mașinile vor fi livrate parțial asamblate către fabrica poloneză sub forma unor colecții SKD (Semi-knocked down).
Noul Leapmotor T03 promite să fie un rival pentru alte modele electrice din clasa sa, cum ar fi Dacia Spring, Citroen e-C3 sau Fiat 500e. Modelul chinezesc primește un propulsor de 75 de cai putere, alimentat de o baterie de 31.9 kWh. Viteza maximă este de 100 de km/h, iar autonomia este de 280 de kilometri. Noul model este deja importat în anumite piețe europene, inclusiv în Franța. Este de așteptat ca prețurile lui Leapmotor T03 să pornească undeva de la 20.000 de euro.
Anul trecut, Grupul Stellantis a cumpărat 21% din acțiunile Leapmotor, într-un acord în valoare de 1.6 miliarde de dolari. Cele două companii au stabilit o societate mixtă prin care Stellantis primește drepturi exclusive de a construi, exporta și vinde modele Leapmotor în afara Chinei. Recent, societatea mixtă a fost aprobată în China, iar acum Stellantis deține 51% din acțiunile Leapmotor.
Modelul Leapmotor T03 a fost lansat în 2020 și este disponibil pe piața din China și în versiuni cu 54 de cai putere și cu 109 cai putere.
via Reuters
muha haha ha se deovedeste ca indeobste coana europa cu_coada_pe sus condusa de Doamna cu_coc_ si pantalon de fapt nu poate produce o masina mai ieftina de 20 de mii decat cu ajutorul lagarelor de munca fortata din varii parti ale lumii. in acest caz china. Pentru laudatorii conservelor - crossoverelor Daisia a se citi Maro, pardon Maroc