Chinezii lansează pe şine un tren de mare viteză de peste două ori mai rapid decât CFR
Un tren de mare viteză chinezesc a atins 385 km/h în testele operaţionale desfăşurate pe poduri, prin tuneluri şi pe pante abrupte, de peste două ori mai mult decât viteza de maxim 160 km/h atinsă de trenurile româneşti.
Chinezii au reuşit să construiască unul dintre cele mai performante trenuri electrice de mare viteză, care a fost capabil să atingă 385 km/h în cadrul unor teste realizate recent în provincia Shanxi.
Performanţa este cu atât mai mare cu cât testele au avut loc pe un traseu complex şi dificil: pe poduri, prin tuneluri şi pe pante. Întrucât evenimentul a fost încununat cu succes, autorităţile au decis că trenul poate intra în circulaţia feroviară chineză, acolo unde va circula cu viteze de până la 350 km/h.
Practic, noul tren chinezesc va deveni unul dintre cele performante din lume, întrucât cele mai rapide trenuri de mare viteză circulă în prezent în regim obişnuit cu 320 km/h: Eurostar (Siemens, Germania), Shinkansen (Hitachi, Japonia) sau TGV (Alstom, Franta).
Trenul este practic de peste două ori mai rapid decât trenurile care circulă pe infrastructura CFR din România. În ţara noastră, cel mai rapid tren este Hyperion, construit la Craiova de compania Softrans, care ajunge la o viteză maximă teoretică de 180 km/h. Totuşi, trenul circulă cu cel mult 160 km/h din cauza infrastructurii de proaste calitate.
o mica precizare trenurile europene si cel nipon de mare viteza au restrictii datorita: 1. sigurantei ca aspect primordial si 2. zgomotului