
Chinezii de la BYD vin în România: "Primele puncte de vânzare, până la finalul lunii martie"
Producătorul chinez de automobile ne-a invitat la Londra pentru a conduce modelul Sealion 7. Am participat și la o conferință de presă, cu vicepreședintele companiei, Stella Li, unde am aflat mai multe despre planurile de viitor ale BYD.
În 2024, chinezii de la BYD au comercializat 4.272.145 de vehicule NEV (New Energy Vehicles), la nivel global, și au avut o cotă de piață de 23%. A fost al treilea cel mai mare producător de automobile din lume, după vânzări.
În prezent, BYD construiește două uzine în Europa: una în Ungaria și una în Turcia.
Constructorul asiatic debarcă și în România. La invitația BYD, Automarket a călătorit la Londra pentru a conduce noul Sealion 7, dar cu această ocazie am participat și la o conferință de presă alături de Stella Li, vicepreședintele BYD.
Potrivit oficialilor mărcii, primele puncte de vânzare (inclusiv pop-up store-uri) vor fi inaugurate în România până la finalul lunii martie. Reprezentanții companiei nu ne-au dezvăluit și unde se vor afla ele.
Pe piața din România, BYD va comercializa, inițial, modele ca Atto 2, Seal și Sealion 7 (în luna septembrie). Ulterior va fi disponibil și un model surpriză.
În ceea ce privește planurile de viitor ale companiei, pe piața din România, BYD intenționează să devină numărul 1 la noi în țară. Rămâne de văzut în cât timp va atinge acest obiectiv, dar s-a vehiculat că ar fi vorba de următorii 5 ani.
via BYD
Sa vina. Sa vina cu tot cu preturile din China ca-i primim cu bratele deschise. Daca vin cu preturile de UE, eu nu le deschid usa.