Chinezii de la BAIC vor să-și mărească participația la Daimler: un pachet de 5% a fost cumpărat în iulie 2019
Chinezii de la BAIC vor să-și mărească numărul de acțiuni deținute la Daimler, potrivit unor surse apropiate de situație. În luna iulie 2019, BAIC a cumpărat un pachet de 5% din acțiunile grupului german.
În vara acestui an, Beijing Automotive Group Co (BAIC), unul dintre partenerii Daimler pe piața din China, a decis să-și cimenteze relația cu grupul german prin achiziția unui pachet de 5% din acțiunile companiei.
La vremea respectivă, BAIC s-a temut de influența lui Li Shufu, miliardarul chinez și președintele grupului Geely, care a cumpărat, în 2018, 9.69% din Daimler și a devenit cel mai mare acționar privat al Daimler.
Surse citate de Reuters susțin acum că BAIC vrea să cumpere și mai multe acțiuni la Daimler, fără să ofere alte detalii. Oficialii Daimler și BAIC nu au oferit declarații pe subiect până la această oră, însă reprezentanții Geely au spus că nu vor să comenteze “speculațiile” apărute în presă.
În luna iulie, după ce BAIC a cumpărat 5% din Daimler, grupul german a catalogat investiția drept “binevenită”, în contextul reducerii costurilor cu dezvoltarea și producția mașinilor electrice pe cea mai mare piață auto din lume.
Via Reuters
fck communism