Chinezii au prezentat la Munchen un model electric dezvoltat împreună cu Huawei: autonomie de 700 km
Compania chineză Avatr a dezvăluit oficial modelul electric Avatr 12 în cadrul Salonului Auto de la Munchen. Noul model este dezvoltat împreună cu Huawei și CATL, iar acesta oferă propulsoare electrice cu puteri până la 578 de cai putere.
Avatr este un producător chinez relativ nou de mașini electrice, creat de pe urma alianței dintre 3 companii: Changan, Huawei și CATL. Noul lor model electric este botezat Avatr 12 și a fost dezvăluit oficial în cadrul Salonului Auto de la Munchen din Germania.
Noul model electric din China este un mix între o berlină și un shooting brake cu un design general fluid și cu mai multe elemente sculptate în scopuri estetice și aerodinamice. În față sunt prezente faruri LED foarte subțiri montate pe două nivele, cele din partea inferioară fiind desenate în forma unor colți de leu și care se preling până aproape de priza de aer din bară. Farurile principale sunt montate chiar în bara de protecție, în mijlocul luminilor de zi.
Portierele sunt ușor sculptate în părțile inferioare, iar acestea integrează și mânere retractabile. Aici remarcăm și prezența unor camere video în locul oglinzilor tradiționale. Partea din spate prezintă stopuri LED cu un aspect mai convențional, iar aici avem și un eleron acționat electric.
Interiorul are un aspect futurist, datorită unui ecran panoramic subțire cu diagonală de 35.4 inch care înconjoară planșa de bord. Tot aici mai sunt prezente și două ecrane separate pentru camerele video din exterior, iar în centru avem, evident, un display pentru sistemul multimedia.
Scaunele, consola centrală și părțile inferioare ale panourilor portierelor sunt îmbrăcate în piele albă. Planșa de bord este îmbrăcată în piele mov, la fel și volanul. Aici mai putem vedea și o serie de ornamente decorative aurii și un sistem de iluminare ambientală.
Noul model vine dotat cu sistemul Huawei Advanced Driving System 2.0 care integrează un total de 29 de senzori. Dintre aceștia, 3 sunt senzori LiDAR. Mai mult, Avatr 12 mai primește și un sistem audio cu 27 de incinte, iar interiorul poate fi parfumat cu 3 arome diferite inspirate din natură. La final, modelul mai vine echipat și cu un plafon panoramic care poate deveni transparent sau opac prin apăsarea unui buton.
Noul Avatr 12 va fi disponibil în două versiuni. Prima oferă un motor electric de 313 cai putere alimentat de o baterie de 94.5 kWh. A doua versiune primește două motoare electrice, care dezvoltă împreună 578 de cai putere. Alimentarea vine tot de la aceeași baterie. Avatr spune că autonomia noului model este cuprinsă între 650 și 700 de kilometri. În schimb, timpii de încărcare ai bateriei rămân necunoscuți.
via Avatr
Parcă e inflație. Se vor cerne.