China ridică restricțiile pentru constructorii străini: Mercedes, Audi sau BMW vor putea să se dezvolte fără obligații față de companiile locale
Guvernul chinez a anunțat că va elimina restricțiile pentru constructorii auto străini, începând cu anul 2022. La ora actuală, producătorii precum Mercedes, Audi sau BMW trebuie să formeze joint-venture-uri cu parteneri chinezi ca să aibă acces la cea mai mare piață auto din lume.
China a decis să relaxeze regulile privind prezența producătorilor auto străini pe teritoriul său. Conform unor legi din 1994, companiile străine care vor să se dezvolte pe piața auto chineză trebuie neapărat să formeze alianțe cu firme locale.
În plus, constructorii din afara Chinei nu au voie să dețină mai mult de 50% din partenerul chinez. China luase această decizie pentru a sprijini dezvoltarea companiilor locale cu ajutorul producătorilor auto din străinătate.
Toate aceste reguli urmează să fie eliminate, conform unei decizii a guvernului de la Beijing. Astfel, constructori precum Mercedes, Audi sau BMW vor putea să se dezvolte în China fără să mai fie obligați să facă parteneriate cu firmele locale.
Tranziția va fi făcută gradual, după cum urmează: 2018 – pentru producătorii de mașini 100% electrice și hibrizi plug-in, 2020 – pentru producătorii de vehicule comerciale, 2022 – pentru restul producătorilor de pe piață.
Via Reuters
mda...articolul de aici e destul de ambiguu parand ca decizia face referire doar la producatorii europeni, identificandu-se (si nu pricep de ce) ca principaliii beneficiari ai acestei decizii doar triada germana. trebuie sa merg la sursa sa vad ca TOTI producatorii auto din lume se vor bucura de relaxarea politicilor guvernului chinez.