Cele trei premiere pregătite de Hyundai la Geneva
Hyundai va expune la standul său de la Geneva versiunea europeană a modelului de clasă medie i40, coupe-ul Veloster şi conceptul Curb, rebotezat HCD-12.
Hyundai se va mobiliza cu toate efectivele pentru ediţia de anul acesta a Salonului Auto de la Geneva. Prima zi a evenimentului va aduce la standul Hyundai patru premiere importante pentru publicul european.
Vedeta va fi, cel mai probabil, versiunea pentru Bătrânul Continent a modelului i40, urmaşul vechiului Sonata. Conturat în totalitate de centrul de design deschis de Hyundai la Russelsheim, noul i40 urmează direcţia Fluidic Sculpture, care se regăseşte pe aproape toate modelele coreenilor. Sedanul şi break-ul de clasă medie vor sosi pe piaţa europeană la începutul verii, cel mai probabil cu un pachet de garanţie de cinci ani.
Tot la standul Hyundai de la Geneva, publicul va putea admira şi coupe-ul Veloster, prezentat deja în cadrul Salonului de la Detroit. Spre deosebire de versiunea nord-americană, Veloster-ul destinat Europei va suferi o serie de modificări stilistice minore. Sub capotă se va afla însă acelaşi motor de 1.6 litri cu injecţie directă. Comercializarea coupe-ului va fi demarată chiar din luna mai a acestui an.
De la evenimentul elveţian nu putea lipsi nici conceptul Curb, prezentat şi el la Salonul de la Detroit. El va fi însă rebotezat HCD-12 pentru debutul european.
via | autoblog