Cehia se opune planului european de interzicere a mașinilor cu combustie din 2035
Prim-ministrul ceh Andrej Babis a promis să apere industria producătoare de automobile din țară, spunând că va contesta propunerea Uniunii Europene de a abandona mașinile pe benzină și diesel din 2035.
Comisia Europeană a prezentat în iulie planul "Fit for 55", ce propune interzicerea vânzării mașinilor noi echipate cu motoare termice în 2035.
Până în 2030, UE țintește o scădere cu 55% a emisiilor de CO2 față de 2021. Tot atunci, media mașinilor comercializate de fiecare producător va trebui să se situeze sub 95 gr CO2/km. O altă propunere este reducerea cu 50% a emisiilor provenite de la camionete până în 2030.
Așa cum era de așteptat, există țări europene care se opun planului Comisiei și care doresc să-și protejeze industria auto.
“Nu vom fi de acord cu interdicția de a vinde mașini cu combustibil fosili”, a declarat premierul ceh Andrej Babis. “Nu putem dicta aici ce au conceput fanaticii verzi în Parlamentul European.”
Cehii, unii dintre cei mai mari producători auto din lume pe cap de locuitor, vor face din acest subiect o prioritate atunci când vor prelua președinția rotativă a UE în a doua jumătate a anului 2022.
“Cehii vor sprijini infrastructura vehiculelor electrice, dar nu vor subvenționa producția lor reală”, a spus Babis.
Industria auto reprezintă aproape o treime din economia cehă, care este baza de producție pentru producătorii de automobile, inclusiv Skoda.
Babis, care urmărește realegerea luna viitoare, acordă prioritate protejării intereselor naționale și se află în fruntea elaborării politicilor UE.
Via economedia.ro
-
@Edikkk, duminică, 12.09.2021 13:36
Daca vrei sa scapi de ei e mult mai usor sa i vaccinezi
-
dan_grc, duminică, 12.09.2021 16:02
Se știe ca-n Evul Mediu oamenii trăiau peste 100 de ani, acum cu poluarea, maxim 30.
-
Edikkk, duminică, 12.09.2021 16:04
Între timp în Norvegia https://youtu.be/Z6BGJy49u4w
-
Edikkk, duminică, 12.09.2021 16:32
Ăştia care aţi votat negativ, comentariul cu filmul din Norvegia, unde benzinăriile scot pompele de benzină/ motorină şi le transformă în staţii de încărcare maşini electrice Ce creier de râmă puteţi avea, ca să votaţi negativ o realitate ? Din ce gaura neagră a logicii elementare, aţi apărut de votați aşa negativ - un film despre o realitate (nici măcar nu zice, că e bun, că nu, că militează etc) ? Vai de capul vostru, nu vă lasă egoul prost să vedeţi realitatea şi să judecaţi drept. Mi-este milă de voi.
-
inexorabil, duminică, 12.09.2021 16:47
Băi mocofane, ce este aceea “poluarea arderii” ? Ferească Domnul şi Măicuţa Lui, de unde a răsărit acest sandilău unic în istorie? PS. Dane, vrei să spui că eu, de pildă, care am trecut bine de “borna” 30, sunt demult oale şi ulcele? :)
-
xboxone, duminică, 12.09.2021 17:51
corect
-
Autocritica, duminică, 12.09.2021 18:53
pt cei satui de frustrații de aici va recomand sa aruncați un ochi pe autocritica.ro
-
mircea badea, duminică, 12.09.2021 19:06
mai bine cehia ar investi in cercetare si universitati, daca vor sa mai produca asa multe..
-
@1853, duminică, 12.09.2021 19:25
Eu intru aici de multi ani doar pentru comentariile de-a dreptul geniale(ca mine sunt multi),90% dintre ele,mai ales dimineata la cafea,imi insenineaza ziua. Din pacate,observ cum incep sa dispara de pe aici mai toti care comentau in urma cu ceva ani si sa ramana doar nesimtitii electrofanatikki!
-
Edikkk, duminică, 12.09.2021 20:11
@@1853 Dle inexo ne-am săturat de comentariile fake multi user. Nu vă mai daţi 100 de personaje și votaţi multiplu.
-
Kap, duminică, 12.09.2021 20:17
Eu ți-am dat minus pentru comentariul ăla, Edi Miliard. Dar știi că râmele nu au creier, troll cu poreclă de manelist? Dacă mâine cineva îți arată cineva un clip cu inaugurarea unei stații de benzină și GPL și tot fără încărcatoare electrice, vrei să spui că votezi pozitiv? Că doar e realitatea dintr-o țară normală, precum Cehia lui Babis, nu distopia nordicilor pe care ni-i serviți zilnic de modele, uitând ipocrit să subliniați și condițiile extrem de diferite. Ar trebui să instaleze lângă punctele de încărcare și o zonă de campare pentru cei sătui de cafele. Ar însemna să adapteze mai bine oferta pentru clientela locală, așa cum fac și cei ce deschid benzinării noi în partea noastră de Europă. Greu de priceput pentru râmele electrocutate. PS: Vorbim și despre prețul kilowatt-ului de-acum din toamnă? Ăla de acasă, dar fără zeci de mii aruncate în fotovoltaice și baterii buffer, ci ăla de la furnizor...
-
LUCCI LUCIANO, duminică, 12.09.2021 21:26
Edikkk, de la radio ai aflat ca masinile sunt de vina pt sfarsitul planetei? Sau ai si televizor ? Ce ,,adevaruri'' se mai spun la tv? In afara de durerea in c....r fata de electrice a Asiei, Rusiei, Africii si Americii de Sud , cine din Europa mai e in clubul celor cu ,,cojones''?
-
E@kk, duminică, 12.09.2021 21:50
Mai sunt si oameni normali la cap. Pariu ca se vor duce dreaq toti anarhistii astia eco in 2024 dupa alegerile parlamantare europene? Pariu ca fasaiala Fit for shit, bla, bla propusa se Comisia Europeana se duce pe plua, respinsa de majoritatea tarilor cu industrie auto? Mai vedem in 5 ani cum va arata viitorul. Interesele economice sunt mai importante decat cele eco. Eco nu tine de foame, burta e mai importanta. Politicienii stiu asta.
-
Edikkk, duminică, 12.09.2021 21:51
Ceva distractiv, ne mai relaxăm puţin https://youtu.be/RZV-x2pv9No Întrebare : în ce ţară are loc acţiunea? :) Vizionară plăcută.
-
Edikkk, duminică, 12.09.2021 21:56
copii noştri nu au nevoie de maşinile pensionarilor bășinoși care sunt gălăgioase, nesănătoase, stricăcioase, ci de maşini moderne, curate, sănătoase, silenţioase.
-
inexorabil, duminică, 12.09.2021 22:34
Dragilor, ştiţi de ce mi s-a facut dor? De atmosfera aceea de altădată care domnea pe AM, chiar şi “contaminată” de fanatismul fiinţei cu mii de feţe, concentrat pe idealizarea japilor the best in the world. Atunci intuiam ce vremuri ne vor “onora” cu efectele lor directe, dar nu-mi imaginam atâta înverşunare împotriva “putorii fosile”. Cel mai rău îmi pare că nu s-a reţinut (cel mai probabil: şi nici nu se va întâmpla vreodată – cel puţin nu în masă, ci pe ici, pe colo…) esenţialul propunerii mele mai vechi şi anume: cine iubeşte realmente “electricele” (iar nu veninul anti-“poluare” !!! – ca de pildă ultima fâsâială/râgâială verbală a lui Dilikkk), să se rezume la pasiunea proprie, evitând atât stigmatizarea “dinozaurilor”, cât şi invocarea restricţiilor/interdicţiilor în dauna lor. Un punct de vedere mai rezonabil nici că pot să concep! PS. Copiii (cu trei de “i” – observaţie absolut necesară, nu trufie de “grammar nazi”) tăi? Da’ de unde, tati? Mata’ ?! De obicei, catastrofele intelectuale pe două picioare nu-l au funcţional şi pe-al treilea. PPS. Desigur, Electrikkk va fi un pensionar cu zero emisii. Fiindcă va mânca doar ceea ce este modern, curat, sănătos, silenţios. Iar urşii populari vor fi invitaţii lui speciali; vor călători cu peticele lor de gheaţă plutitoare, dar musai tunate (ca să ajungă mai repede în rromanika). Vor fi aici fără probleme, mai ales că, până atunci, nivelul oceanului planetar va fi vizibil de pe lună.
-
eDick, duminică, 12.09.2021 23:20
Stimate analfabet, esti dovada vie ca masinile nu omoara oamenii pt ca, la cat mi-am turat eu dieselul in speranta ca vei crapa, trebuia sa fi mort de mult. Ma repet, trolache asta nu e pe bune, e un administrator AM care a gasit o modalitate de a atrage vizitatori pe site.
-
Seriff, luni, 13.09.2021 08:39
On topic, BRAVO CEHIA!!! Asa ar trebui sa procedeze toate tarile, sa se opuna unor astfel de aberatii care doar vor complica viata oamenilor. Off topic, E-dick iar ai uitat sa iti iei pastilele? Ai probleme serioase la mansarda, cred ca te-ai curentat, vrei sa faci un bine? Ia un taxi diesel, sa nu mai mergi cu autobozul si du-te frumos la Balaceanca, au nevoie de oameni ca tine.
-
Moldovean, luni, 13.09.2021 08:45
Chestia asta numită ”Fit for 55” nu afectează doar mașinile, ci dacă se va implementa, multe națiuni vor fi afectat de mărirea prețului la încălzire. Și pare că va fi o mărire destul de consistentă. Ori a te încălzi iarna deja nu mai e lux cum spun eco-socialiștii că e mașina, ci o necesitate. Iar când atingi într-o necesitate vitală a omului, înseamnă clar că UE a luat-o razna. Și nu de ieri, de azi. Cum spunea cineva, dacă UE se va desființa, de la prea mult verde i se va trage.
-
@Moldovean, luni, 13.09.2021 09:49
Cum zici ceva de UE,cum sar imediat "inteleptii" forumului sa te palmuiasca cu manute rosii.Daca continui,o sa-ti spuna ca traiesti cele mai bune vremuri ale tale si ca n-ai de ce sa te plangi,nerecunoscatorule.
-
curentatu, luni, 13.09.2021 09:52
E sigur o șmecherie VAG nemțească la mijloc, ca VW să mai vândă ICE-uri cu marca Skoda. Mai ales că vin se pare verzii la putere după Merkeloaia și rad tot ce n-are ștecher.
-
xxx, luni, 13.09.2021 11:55
Intr-o tara mica si la fel de corupta ca noi, s-a sculat un nene, sa-si expună părerea ca sa-si facă reclama politica. Nu zic ca greșește fundamental, dar chiar nu contează părerea Cehiei! @ Off Topic pentru cel care este deștept si împotriva vaccinului(mesajul 2). Asculta ce-ti spun eu acum, ca nu este de gluma! Eu, soția si mama mea suntem vaccinați, tatăl meu nu, din cauza ca doctorii au spus ca este riscant pentru ca a avut AVC sever acum 2 ani. Mama (78 ani) care face citostatice si atenție, are metastaze la plămâni a făcut si a scăpat relativ ușor, soția la fel, a avut o forma foarte ușoara (o usturime in gat 3 zile), de mine încă nu s-a atins. Tatăl meu este la ATI cu 75% plămâni afectați, dintr-un munte de om 90kg in 2 săptămâni daca a mai rămas din el 75Kg. Are șanse sa scape dar se va plimba cu butelia de oxigen prin casa. Eu si soția am mai avut COVID in noiembrie 2020 (forma ușoara)
-
LUCCI LUCIANO, luni, 13.09.2021 13:00
Edikkk, ce spui de o gramatica de a VI-a ? De pe care invață copiii. Cu trei de ,,i,, da !?,, a VI-a" inseamnă clasa ,,a sasea" , ca să nu avem discuții. Sau ,,discuți,, ....Cum e corect?
-
@xxx, luni, 13.09.2021 13:13
Plimba ursul ca nu mai pune nimeni botul la vrajeala voastra,unde sunt miile de morti,aia de cadeau la tv din picioare? De ce te-as crede cand spitalele sunt goale si au tot fost? Am vazut asta personal,ba mai mult,am vazut si spitalul covid de la Chitila,gol complet. Stii ceva? Minti!
-
xxx, luni, 13.09.2021 13:20
Viteji am mai văzut, după ce a murit unul apropiat, înafara de regrete tardive, nu știau cum sa se vaccineze mai repede!
-
Edikkk, luni, 13.09.2021 15:03
Mulţi, dar mulţi, foarte mulţi impresionant de mulţi proşti care nu cred în vaccinare. Noroc că ni se fac obligatoriu, anumite vaccinuri, când suntem mici. Altfel jale era azi România. Deşi ţara cu cel mai mic consum de pastă de dinţi, săpun, cel mai mic procent de ustensile sterilizate (pedichiură, frizerie), cea mai mare răspândire a multor boli - varicela, hepatita B şi C din Europa. Noroc de mască, că unii au înţeles să mai meargă şi la dentist.
-
Edikkk, luni, 13.09.2021 15:06
deşi ultimii în Europa la igienă suntem primii la a comenta total de aiurea cu privire la COVID. Mulţi militanţi anti COVID au murit şi au regretat că nu s-au vaccinat, înainte să fie întubaţi.
-
@edikk, luni, 13.09.2021 15:29
"Mulţi militanţi anti COVID au murit şi au regretat"...ce pot spune mai mult?Nu confundati vaccinul cu tratamentul experimental arn.
-
Seriff, luni, 13.09.2021 16:59
@Edikk, daca iti place asa mult, iti dau si doza mea, sa te vaccinezi la Spitalul 9 unde iti e locul. Iar pentru @xxx, ce treaba are vaccinul cu stirea asta? Daca esti asa speriat de gripa chinezeasca du-te si vaccineaza-te zilnic din partea mea si pune-ti si doua cutii de masti in acelasi timp pe mufa, din cauza la terminati ca tine nu mai scapam odata de vrajeala asta cu virusul care vara se duce in concediu in Bahamas si toamna vine exact cand incepe scoala.
-
Edikkk, luni, 13.09.2021 17:50
@@edikk la 13.09.2021, 15:29 Au regretat înainte să fie intubaţi şi apoi, după ceva timp, au murit... Am scris foarte clar, nu e vina mea că ai IQ negativ Tehnica mARN este publicată din 1961, puteaţi afla cu simplă căutare. Site-ul este al institutului Pasteur din Franţa. Cum ziceam, mulţi proşti.
-
Edikkk, luni, 13.09.2021 17:54
@LUCI LUCCIANO amice, eşti.... ca găina la scuipat. Stai acolo jos la firmituri. Ai găsit un i în minus, care este clar un typo, şi gata ai plecat la război cu un singur neuron şi cu singurul lucru pe care îl ştii... să numeri până la 3. De i. Când vrei să discuţi argumente, idei, ceva mai de un om copt, matur, raţional, să mă anunţi.
-
Cris, luni, 13.09.2021 19:53
Nu Cehia ci o șleahtă de bugetari corupți și industriași ahtiați după bani se opun,că peste tot!Mai sunt dracu 14 ani până atunci....Aveți tot timpul sa vă organizați,să investiți,etc.Si așa ne-am trezit târziu și e termenul lejer.Eu văzând nivelul de poluare și sch climatice nu va dădeam nici 5 ani...Nu mă interesează pe mine că vreți voi vile și iahturi de milioane !Nici acționarii nu ar fi trebuit sa mai primească dividende câțiva ani...Voi nu înțelegeți dobitocilor că e vb de supravietuirea tuturor și că oricât de bogați ați fi nu aveți unde sa vă duceți ?
-
Beko, luni, 13.09.2021 20:44
Matur,rational,om copt,oare cine o fi?Edickk? :)))
-
inexorabil, luni, 13.09.2021 22:04
On topping. Cea mai inspirată mişcare a central-europenilor a fost constituirea Grupului de la Visegrád, înainte de aderarea la UERSS. Poate că n-au realizat atunci, dar acum pare un refugiu cum nu se poate mai binevenit, în caz că tot mai intensul conflict al Poloniei (pe tema “statului de drept”) şi Ungariei (referitor la “drepturile” dereglaţilor LGBT) cu autoritarismul bruxellez va degenera într-atât, încât ele să spună adio Noului Turn Babel. Cum de nu facem şi noi parte din V4? Eh, oricum i-am fi pus frână. Noi, cu “demnitatea” noastră de copac care se îndoaie, nota bene, nu la furtună, ci la orice adiere “prietenoasă”.
-
@edikk, luni, 13.09.2021 23:07
"more doctors smoke camels" iti spune ceva asta?Cauta pe google. Dar ca doctorii recomanda sa mananci cat mai mult unt ca sa-ti ungi arterele? Inghiti ca pelicanul tot ce ti se serveste propagandistic,propagandist de doua leva.
-
eu, marţi, 14.09.2021 12:00
degeaba va scremeti, tot ce puteti e sa va expuneti INcultura generala si submediocritatea. aratati ca o gramada de bolovani carati in bena unei basculante conduse de inexorabil, cu un maieu sleit pe el, cruce la gat, 30 de alte cruci si icoane agatate prin cabina basculantei, tatuaje cu mníezo si patrula lui, slapi, tocmai iesit din latrina lui favorita, unde a comis-o autentic romaneste...spalat pe maini...pfff glumiti? asta nu e autentic deloc...bleah... asa fac doar occidentalii aia spalati nu doar pe maini si pe corp, ci si pe creier... edikkk e prea domn ca isi pierde timpul cu voi, incercand sa va destupe creierii si sufletele pietrificate. va da clasa cu nonsalanta zi de zi si voi nici nu bagati de seama, la cat de rudimentari sunteti. eu n-am rabdarea lui, sa stau sa va explic ceea ce voi oricum nu puteti pricepe, va las sa va perpeliti in continuare in noroiul existentei voastre otravite.
-
dCi, marţi, 14.09.2021 17:15
Mai electrikkk pe traseul dintre bucuresti și calafat am văzut acum trei săptămâni patru benzinării in constructie
-
inexorabil, miercuri, 15.09.2021 16:39
Uitaţi-vă la această creatură nefericită de Mafănel, alias “eu” (European Union?). După aceea, întrebaţi-vă în ce privinţă se aseamănă socialiştii şi liberalii (apropo, aţi reţinut operaţia de rigoare? – adică aceasta: liberalism + autoritarism = socialism). Răspuns standard: şi unii, şi alţii împărtăşesc acelaşi dispreţ profund şi peren faţă de “gloată” (ei închipuindu-se “elita” cică predestinată s-o conducă la infinit, mai precis s-o călărească – sub toate aspectele: politic, economic, social, cultural şi personal). Căreia, dacă nu reuşesc să-şi împlinească visul orgastic de a-i băga pumnul în gură, atunci “măcar” să-i trântească pe faţă “masca de protecţie”, care coincide cu mesajul lor, desigur, nemărturisit în public, dar uşor de intuit în particular, recte: “Mucles, sclavi condamnaţi să moară aşa! Voi n-aveţi dreptul la nimic, cu atât mai puţin să emiteţi o opinie proprie şi s-o exprimaţi. Voi trebuie doar să ne faceţi nouă guşile şi burţile de neam prost, iar vouă vă revin doar firimiturile muncii voastre asidue, cărora noi le imprimăm strălucire consumeristă, ca nu care cumva să vă cuprindă vreodată vreun impuls de răzvrătire împotriva noastră, ca în ’89, din moment ce veţi fi mulţumiţi cu niscaiva fân în iesle, dar în grajd placat cu marmură. Şi, oricum, noi vă suntem veşnic superiori d.p.d.v. intelectual, din simplul motiv că, graţie banilor rezultaţi de pe spinarea voastră de vite proaste, conştiincioase zi de zi, pe noi înşine şi/sau pe odraslele noastre sclifosite ne măgulim cu diplome obţinute la instituţii prestigioase de învăţământ din străinătate. Ce învăţăm, de fapt, acolo? Păi, exact ce spunea Eminescu în *Ai noştri tineri…*, dar ce mai contează? Voi aţi ajuns să faceţi totul în mod teleghidat, inclusiv să ne votaţi…Fraieri cocliţi, nu vă mai treziţi odată, bua-ha-ha-ha!”. PS. În mod ultra-previzibil, dacă “extrema Dreaptă” încearcă măcar să aline suferinţele “gloatei”, imediat propagandiştii de serviciu ai “elitei” îi aplică eticheta “corespunzătoare”, recte “populism”. Dacă îi iriţi de-a dreptul, atunci uzează de artileria grea, recte “antioccidentalismul”, culminând cu “iliberalismul” (de fapt, “crima” ta este aceea că nu digeri socialismul, dar nu-şi permit să te numească direct “antisocialist”, fiindcă sunt şi ei conştienţi că s-ar da singuri de gol ca nişte amatori, Stânga jurată îndârjindu-se tot mai turbată să treacă în ochii naivilor sadea ca fiind…Dreapta, başca “occidentală”, başca “mântuitoare” – isteţii imposibil de amăgit vreodată râd însă cu lacrimi de această cacealma, neîndoielnic cea mai ridicolă din istorie…). PPS. Indirect, “eu” ţine morţiş să ne convingă că Electrikkk ar fi…cult?! Cumva şi…”intelectual fin” ?!? Fratziwear, uneori, aici, pe AM, am impresia că, fără voia mea, mă transpun în “zona crepusculară”. Într-un final, revin în aria…eminesciană: “Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri”…
-
King rocker, joi, 16.09.2021 09:40
Nu e nevoie sa mai interzică nimeni mașinile cu ardere internă. Eu am luat electrica deja pentru că era mai fezabilă economic, iar preturile tot scad. Realitatea devine din ce in ce mai greu de ignorat.
-
King rocker, joi, 16.09.2021 09:45
Inexorabil, ia-ți maică medicamentele. Realitatea tristă e că tu vrei ca oamenii de rând, acești retardați care cred fake news pe Facebook și nu se vaccinează dar când se îmbolnăvesc nu merg la grupul Facebook pentru tratament (deși erau clar specialiști!!) ci la spital, reiau vrei ca ăștia sa.se conducă singuri? Unde, direct in groapa? Cine sa te conducă daca nu elitele, daca nu cei mai buni? Problema e că asta nu se întâmplă (vezi clasa politică), nu că asta s-ar întâmpla!
Citeste si
-
ECONOMIC | vineri, 22 noiembrieVânzările de mașini noi, creștere minimă în octombrie, în EuropaPotrivit noilor date furnizate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile, vânzările de mașini noi au crescut cu doar 0.1% în luna octombrie, în Europa. Totodată, vânzările de mașini electrice au crescut, în timp ce vânzările de mașini cu motoare pe benzină și diesel au fost în scădere. Citeste tot
-
ECONOMIC | joi, 21 noiembrieDacia Sandero rămâne cea mai vândută mașină în Europa, în ultimele 10 luniDacia Sandero continuă să-și păstreze poziția de lider al vânzărilor europene după ultimele 10 luni. Vânzările modelului românesc au crescut cu aproape 15% în 2024. Citeste tot
-
ECONOMIC | sâmbătă, 16 noiembrieVolvo a vândut 30% din acțiunile Lynk & CoVolvo a anunțat oficial că a vândut 30% din acțiunile deținute în marca Lynk & Co către chinezii de la Zeekr. Acțiunile au fost vândute pentru o sumă de peste 700 milioane de euro. Citeste tot
-
ECONOMIC | joi, 7 noiembrieAudi este pe roșu: profiturile s-au prăbușit cu 91% în trimestrul al treileaAudi a anunțat noile rezultate financiare pentru al treilea trimestru din 2024. Rezultatele arată că profiturile grupului s-au prăbușit cu 91% în această perioadă, ca urmare a deciziei de a închide fabrica de la Bruxelles. Citeste tot
-
ECONOMIC | miercuri, 6 noiembrieLamborghini Urus și Revuelto se vând "ca pâinea caldă": ambele modele, sold-out până în 2027Lamborghini a anunțat că modelul Urus este sold-out pentru următorii 2 ani. În același timp, etalonul mărcii, Revuelto, nu mai poate fi cumpărat până în 2027, deoarece și acesta este acum sold-out. Citeste tot
Toţi dinozaurii europeni vor să ucidă în continuare 5 milioane de oameni, direct din poluarea arderii benzinei şi motorinei