Cea mai scumpă cursă cu Uber: a costat 28.000 de dolari și i-a dat emoții serioase clientei
O femeie din Philadelphia a fost păgubită cu 28.000 de euro după o banală cursă cu Uber. Inițial s-a crezut că este vorba despre o fraudare a contului, dar de fapt Uber și-a asumat responsabilitate pentru eroare.
Uber începe să își facă simțită prezența și în România. În Statele Unite însă, acolo unde a luat naștere, el a devenit un mijloc de transport extrem de popular. Pe măsură ce se înmulțesc comenzile, se înmulțește și probabilitatea erorilor de sistem.
O americancă din Philadelphia s-a văzut păgubită de nu mai puțin de 28.639 de dolari, după o cursă cu Uber. Femeia a apelat banca și a cerut explicații, însă instituția i-a răspuns că Uber a blocat această sumă în contul ei.
Și pentru ca totul să devină și mai sumbru, femeia a primit un mail din partea Uber în care era anunțată că actualul său cont fusese spart. Șase zile mai târziu, Uber revine cu un mail în care anunță clienta că banii nu i-au fost retrași de un hacker. Uber a avut probleme cu software-ul care administrează plățile și care a autorizat oprirea unei sume atât de mari. Banii clientei au fost restituiți, iar aceasta a primit compensații din partea companiei.
Deși finalul a fost unul fericit, FBI avertizează că numai 2015 aproximativ un miliard de dolari au fost fraudați pe internet, un total de 19.632 de incidente fiind raportate.
via carscoops