Cea mai periculoasa sosea din lume

Publicat miercuri, 24.01.2007 22:19 de Mircea Meșter

Continuam seria soselelor neprietenoase ale lumii cu o opera de arta aflata in China, la 1700 de metri deasupra prapastiei.

Dupa ce v-am plimbat acum cateva luni pe doua dintre cele mai proaste sosele ale lumii, Lena din Rusia si drumurile prapastioase din Congo, trecem in China pentru a vedea unul dintre cele mai periculoase drumuri deschise traficului existente in lume.

Vorbim, mai exact, de regiunea Taihang si de muntii cu acelasi nume, care adapostesc unul dintre cele mai periculoase drumuri deschise circulatiei care exista pe Glob. Regiunea se afla la 400 de kilometri sud-vest de Beijing iar soseaua pe care o aveti in imagine si pentru care stanca muntelui a fost pur si simplu sparta sub forma de semi-tunel leaga satul Guo Lin de restul lumii.

Tunelul se cheama Guoliang si se afla “suspendat” la 1700 de metri deasupra fundului prapastiei. Exista doua moduri in care se poate ajunge in satul Guo Lin. Primul dintre acestea este urcarea unei scari de asemenea sapate in stanca si denumita Tianti iar celalalt este calatoria deloc relaxanta prin tunelul Guoliang.

Este foarte interesant faptul ca tunelul a fost sapat chiar de localnici, care si-au vandut in anii ’70 animalele pentru a cumpara ciocane si unelte din otel. Treisprezece sateni au inceput saparea unui tunel prin stanca. Actiunea a durat cinci ani iar tunelul masoara cinci metri in inaltime, patru in latime si 1.2 kilometri in lungime. Drumul stancos a fost deschis traficului in 1 mai 1977.

  • c, joi, 25.01.2007 00:38
    c

    super tare!

  • ion, joi, 25.01.2007 08:23
    sosea

    asta-i buna pt dat examen pe ea

  • victor, joi, 25.01.2007 08:30
    Asta da randament

    Daa 13 sateni au sapat 1,2 Km de tunel in 5 ani , inchipuiti-va ce potential are aceasta tara . . .INCREDIBIL

  • Joseph, joi, 25.01.2007 09:37
    da...

    de acord cu Ion

  • Alinn, joi, 25.01.2007 10:05
    examen

    E buna pentru examenul vietii, eventual. Adica daca nu-l iei il pici. La propriu. :))))

  • Patraulea, joi, 25.01.2007 10:40
    frumos

    Foarte frumos...parca esti in Indiana Jones

  • lent, joi, 25.01.2007 10:52
    maniaci

    da...inca o dovada ca diferentele in lume le fac maniacii...

  • balaurus N, joi, 25.01.2007 11:24
    cea mai periculoasa sosea.....

    De acord cu toti ante-comentatorii.Chinezii astia sunt ai drac' de harnici :) Propun ca cei aflati la putere sa fie pusi la sapat , in vacanta ( chiar acolo , pe banii lor, - e un bun remediu antistress - ) ca sa stie ca 50 % dintre romanii care ii suporta au un nivel de trai comparabil cu chinezii! :)

  • JIJI, joi, 25.01.2007 12:08
    Deci bancul era adevarat

    Mi-aduc aminte de bancul cu chinezii care au vazut metroul din Londra, i-au raportat lui Mao ce au vazut si asta dadu ordin: -Tovarasi de maine ne apucam sa facem si noi metrou! Peste o saptamana, la urmatoarea sedinta de guvern i se raporteaza: -Tovarase Mao, am ajuns sub Moscova. Mai sapam?

  • Beby, joi, 25.01.2007 14:18
    DA!

    Poate se uita si ex ministrul de transporturi la asa ceva si ar fi bine sa se intereseze ca acum este mai mare, daca la chinezi, "iarna nu-i ca vara"... Chinezii?! un natiune fantastica!

  • andrei, joi, 25.01.2007 14:41
    GRESIT! !!!!!

    Bai tata asta e o sosea din Bolivia sau ecuador, oricum, undeva in america de sud. In al doilea rand cum dracu scrieti ca tunelul are doar 1,2 km. Ce dracu, voi nu va uitati la poze! Acolo sunt pe putin 5-6 km, uitati-va comparativ cu proportiile masivului stancos. In fine. Ideea e ca soseaua asta e pe undeva prin america de Sud. Oricum, imaginile sunt cu adevarat superbe

  • ioana, joi, 25.01.2007 14:54
    interesant

    este cel mai interesant loc de vizitat dar nu si cel mai bun drum de a merga cu masina

  • Daniel Walker, joi, 25.01.2007 14:56
    Nelamurire ...

    Daca 12 chinezi au reusit sa sape 1.2 Km de tunele in 5 ani , poate cineva sa-mi spuna de citi chinezi ar fi nevoie pentru finalizarea lucrarilor la autostrada Constanta - Bors in cinci ani ? Ca premiu va fi propus sa fie ales consilier al ministrului transporturilor !!! Stima ,

  • Lionne, joi, 25.01.2007 15:09
    pentru andrei

    Au dreptate redactorii. Imaginile au aparut pe internet ca ar fi din bolivia dar ele sunt din china. Intereseaza-te inainte sa iti dai cu parerea. Noroc!

  • ana, joi, 25.01.2007 17:04
    admiratie...

    Sunt locuri unde poate pasul nostru nu va ajunge vreodata....Ce bine ca le putem admira chiar si de la distanta....

  • valy, joi, 25.01.2007 17:27
    super tare

    E cea mai tare strada .

  • bebe, joi, 25.01.2007 19:59
    mercedes

    e singura masina(mercedes) care poate.....chiar si pe acest drum!!!

  • jackass, joi, 25.01.2007 21:52
    the road

    bah... asta-i buna de dat drifturi d'alea nesimtite.... si de adrenalina....

  • ionascu, joi, 25.01.2007 22:23
    mercede???

    bah asta cu mercedes, crezi ca numai mercedesu poate? sau crezi cumva ca mertanu e cea mai tare masina din lume? stai linistit ca nu e nici pe departe, mercedesu e o masina buna dar o fosta legenda acum depasita

  • sorin, joi, 25.01.2007 23:06
    pot sa mer si eu cu bicicleta

    asa

  • wherever, vineri, 26.01.2007 00:41
    pai eu ma gandeam sa merg cu magarusul..

    o fi drumul mai scurt...:))

  • ovidiu, vineri, 26.01.2007 01:22
    captivant

    as circula pe aceasta sosea dar pe zos

  • felix, vineri, 26.01.2007 09:02
    altfel

    mda! intr-adevar un efort urias, dar suntem pamanteni si ne e mai simplu sa punem mana sa sapam precum cartitele...daca eram pe alta planeta probabil ca ne-am fi folosit mai mult creierul si am fi gasit o alta solutie...chinezu' ca romanu dar mananca un bol de orez si munceste 16 ore, romanu' mananca 1 kill de crne si munceste 4 ore cu tot cu pauze.

  • Igrec, vineri, 26.01.2007 11:23
    sosea

    ......uneori nevoia te invata !!! se pare ca noi avem altele de invatat !?!?!?!?

  • antidacia, sâmbătă, 27.01.2007 00:02
    chinezii astia

    fratilor, chinezii fac ce ar trebui sa faca si romanii; muncesc. ex:in 14 luni au facut o autostrada perfect dreapta de cca 500km(cam cit buc-satumare) cu 5+5benzi si neste intrari/iesiri ca in los angeles vive les chinois.

  • johndoe, sâmbătă, 27.01.2007 12:47
    scara

    io as urca pe scara...e mai palpitant :D

  • tite boos, miercuri, 12.05.2010 16:17
    fraieru

    bai,cea mai periculoasa este aia din italia sunt numai lini ascutite