Ce mașini premium au cumpărat americanii în 2020: BMW a câștigat prima poziție, cu un avans minim în fața Lexus
Constructorul bavarez de automobile a încheiat anul 2020 pe primul loc în segmentul premium, în Statele Unite ale Americii. Ocupantul locului secund a fost la doar 125 de unități distanță.
Dacă la nivel global, nemții de la Mercedes-Benz conduc segmentul premium de cinci ani încoace, în Statele Unite ale Americii lucrurile stau puțin altfel.
Potrivit datelor, BMW a vândut 278.732 de mașini în SUA anul trecut, și ocupă prima poziție în segmentul premium. Bavarezii nu au avut un 2020 tocmai de vis pe această piață, dar au recuperat în ultimele trei luni raportând 98.750 de exemplare comercializate.
Chiar și așa, totalul de mașini vândute a reprezentat o scădere de 17.5% comparativ cu 2019. Cel mai popular model a fost X3, cu 59.941 de unități vândute în 2020.
Locul secund nu este ocupat de Mercedes-Benz, așa cum probabil te-ai fi așteptat. Aici îi regăsim pe niponii de la Toyota/Lexus, care au fost cât pe ce să termine anul în fața BMW. Japonezii au vândut 275.041 de mașini, la 125 de exemplare distanță de locul fruntaș.
Interesant este că Lexus a înregistrat o scădere de numai 7.7%, iar SUV-ul Lexus RX a fost cumpărat de 101.059 americani.
Constructorul din Stuttgart completeaza podiumul. Mercedes-Benz a raportat 274.916 mașini comercializate în SUA, cu 13% mai puține decât în 2019. Cel mai popular model a fost GLC, cu 52.626 de exemplare.
Pe locul patru au venit conaționalii de la Audi, cu 186.620 de unități (-17%), iar locul cinci a fost ocupat de marca autohtonă Cadillac.
Volvo încheie anul pe poziția a șasea, cu 110.129 de mașini vândute în 2020.
via Stock Apps
The best car in the world