Ce mașini au cumpărat europenii în luna iulie: mașinile hibride, în creștere. Scădere de 6% pentru electrice

Publicat joi, 29.08.2024 14:01 de Tiberiu Safta

Potrivit celor mai noi date furnizate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), piața auto europeană a stagnat în luna iulie. Alături de asta, vânzările de mașini electrice au scăzut cu peste 6% în a doua lună a verii.

În luna iulie au fost vândute, în total, 1.025.290 de mașini noi în Europa. Acest număr include țările din Uniunea Europeană, statele membre EFTA și Marea Britanie. Concret, asta se traduce printr-o creștere infimă, de numai 0.4% față de aceeași perioadă a anului trecut. Dintre acestea, cele mai multe mașini vândute au fost cele cu motoare pe benzină, fiind comercializate 339.057 de mașini, ceea ce înseamnă o scădere de 8.4% față de iulie 2023.

La mică distanță sunt mașinile cu motoare hibride, care s-au vândut în 333.655 de exemplare. În acest caz, vorbim de o creștere de 24.4% față de aceeași perioadă a anului trecut. Pe locul 3 au fost mașinile electrice, fiind comercializate 139.657 de astfel de mașini. Totuși, asta reprezintă o scădere de 5.9% prin comparație cu iulie 2023.

Cea mai mare scădere a fost înregistrată de categoria mașinilor cu motoare diesel. Luna trecută s-au vândut 113.472 de mașini cu acest tip de motor, de unde rezultă o scădere de 11.3% față de aceeași lună de anul trecut. La final, mașinile cu motoare hibride PHEV s-au vândut în 72.723 de exemplare, adică o scădere de 10.6%.

În ultimele 7 luni, conform noului raport ACEA, europenii au cumpărat 7.906.191 de mașini noi. Asta înseamnă o creștere de 3.9% față de același interval din 2023. Și aici, mașinile cu motoare pe benzină au dominat autoritar, cu peste 2.7 milioane de mașini vândute (-2.4%), urmate de cele hibride, care s-au vândut în aproape 2.4 milioane de exemplare (+21.6%).

Urmează mașinile electrice, vândute în aproape 1.1 milioane de exemplare (+0.6%), iar apoi vin vehiculele cu motoare diesel. Doar 888.810 de astfel de mașini au fost cumpărate de europeni în ultimele 7 luni, ceea ce înseamnă o scădere de 8.4%.

La final, mașinile cu motoare hibride cu încărcare la priză (PHEV), au fost comercializate în 560.049 de exemplare (-0.3%).

GRUPUL VOLKSWAGEN, LIDER ÎN CLASAMENTUL MĂRCILOR

Și în luna iulie, Grupul Volkswagen a condus clasamentul mărcilor, cu 273.237 de mașini vândute în total (-3.1%). Germanii sunt urmați de Stellantis, cu 152.830 de mașini vândute (-4.8%), iar podiumul este completat de Grupul Renault, cu 95.901 vehicule comercializate (+0.2%).

În cadrul grupului francez, Dacia a vândut 47.477 de mașini, de unde rezultă și o creștere de 11.2%.

Grupul Hyundai se situează pe locul 4, cu 93.864 de mașini vândute (-2.8%). Clasamentul primelor 10 mărci este completat astfel: Grupul Toyota (80.983 de mașini, creștere de 15.6%), Grupul BMW (74.618 vehicule, +3.7%), Grupul Mercedes-Benz (53.451 de exemplare, +4.4%), Ford (32.330 de bucăți, scădere de 21.6%), Volvo (30.077 de unități, +40.7%) și Nissan (21.952 de mașini, -2%).

După 7 luni, Grupul Volkswagen este lider și aici, cu peste 2 milioane de mașini vândute (+2.9%). Pe locul 2 vine Stellantis, cu 1.298.102 de mașini comercializate (-0.5%), iar podiumul este completat de Grupul Renault, cu 767.787 de vechiule vândute (+3.3%).

via ACEA

  • ds, joi, 29.08.2024 15:02

    Adică una din 9 mașini vândute a fost diesel : ))) și unii tot pariază pe un cal mort, neapărat tdi, cu I roșu. E, nu chiar mort, doar gloabă.

  • dan_grc, joi, 29.08.2024 15:16

    @ds Așa este, dar sa vedem cu cifrele mai exact, 1.1 milioane electrice vs 888.810 diesel, în electrice încă se mai pompează subvenții , chiar dacă au mai scăzut, în diesel se tot pompează restricții, vorbim de un cal mort biciuit vs un cal aproape mort, dar încă ținut în brațe și lăudat.

  • Mihai, joi, 29.08.2024 15:20

    Pai cum asa? Eu imi pusesem speranta in dieseluri si ele pica de la o Luna la alta. Mai mult si mai mare "surpriza": electricele se vand mai bine ca dieselurile. O stire extraordinara pentru iubitorii de troace obosite. Deci baieti, autonomia nu e totul :))

  • spaclu lu manole, joi, 29.08.2024 15:45

    Interesant este ca masinile electrice inca mai au o crestere infima pe primele 7 luni, dar au o scadere de 6% pe iulie fata de anul trecut. Asta inseamna ca incep sa se simta efectele scaderii/eliminarii subventiilor. Plus inca alti cativa factori mai mici. Faptul ca dieselul scade de la o luna la alta si de per total de la un an la altul, indica un trend mai consistent. Cumulat cu celelalte cifre, se poate concluziona ca multi proprietari de diesel si benzinare au trecut pe hibride. Ceea ce mi se pare interesant este faptul ca au scazut PHEV in favoarea hibridelor fara incarcare la priza. Probabil in Europa sunt inca probleme cu alimentarea de la locuinta, majoritatea locuind in blocuri vechi care nu au facilitati de incarcare.

  • ds, joi, 29.08.2024 16:02

    @dan_grc Eu ziceam de raportul diesel vs. restul lumii. Este identic aproape și pe primele 7 luni. Media europeană a subvențiilor este 6500 euro. Multe state au redus subvențiile, altele au mărit-o, altele au introdus criterii, altele au eliminat-o. Oricum, cu tot cu subvenții o electrică, și nu mă refer la Spring, Zoe, etc. tot este scumpă, sau măcar cât un diesel. Procentul electricelor este mare și datorită faptului că firmele de curierat, taxi, distribuție, etc au flote întregi. Oricum, scăderea vânzărilor la diesel este vizibilă și nu doar din cauza electricelor cat și din cauza inconvenientelor acestuia.

  • eu, joi, 29.08.2024 16:34

    Analizand si oferta de piata, in care cu greu mai gasesti ceva ce nu e mild hibrid, coroborat cu faptul ca hibridele plug-in au si ele ceva scadere, rezulta ca piata inca prefera benzinare cat mai putin electrificate. A nu se intelege ca sunt fanul combustiei, chiar prospectez piata pentru un i4 M50

  • dan_grc, joi, 29.08.2024 16:57

    Nu probabil, ci sigur infrastructura de încărcare in Europa este mult sub promisiuni și așteptări, este logic ca un hibrid fără încărcare este mult mai comod. Încă nu este pusă la punct împărțirea tuturor hibridelor totuși, adică sunt multe mild hibrid, care intra unde ? Sunt pe benzină și diesel, nu intra la vânzările benzină/diesel, eu cred ca intra la hibride fără încărcare, de aici și creșterea mare, poate cineva sa lămurească această chestiune ?

  • Matei, joi, 29.08.2024 18:23

    @ds Într-adevăr flotele țin procentul de electrice sus. Dar nu doar cele enumerate de tine. Unele companii mari au și ele flote pentru angajați. Faptul ca firmele de taxi și curierat cumpăra electrice înseamnă că ies mai ieftin, pe perioada de exploatare. Ca ăștia nu cumpără electrice ca sa salveze planeta ci ca sa reducă din costuri.

  • Dutz, joi, 29.08.2024 18:25

    Da-o încolo Mihai… câți ani îți trebuie sa înțelegi ca nu a spus nimeni ca diesel-ul va reveni (nimeni)… nu zic ca-i bine sau rău, dar astea sunt condițiile iar ofertele s-au adaptat. Tot ce spunem unii ca BEV-urile de străzi (din cauza bateriilor) nu sunt o soluție și asta se vede clar din vânzări. BEV-urile și PHEV-urile nu cresc, chiar din contră pe unele piețe. Planeta astăzi nu poate utiliza mașini care se încarcă peste noapte ca nu au unde și mă refer la toată lumea nu doar la cei care-și permit mașini premium și stau la case. Nu în ultimul rând un PHEV este în primul rând un ICE care trebuie să se alinieze cerințelor legale nu neapărat ceea ce se vrea. Dacă lumea ar fi ok ce electricele și-ar lua electrice și gata. Eu accept situația dar nu o înțeleg, un PHEV este cea mai complexă soluție și care în timp poate genera costuri foarte mari de întreținere… dar asta este situația. Subvențiile se vor epuiza și la fel și scutirile de taxe. Nu este totul despre mașini și mai trebuie făcute și alte chestii unde trebuie bani. Chiar dacă vom conduce toți electrice taxele își vor face din nou simțită prezența într-un fel sau altul și în unele țări deja se întâmplă. Lăsând la o parte toată tavatura, există suficiente variante la vânzare pentru cine vrea un BEV așa ca eu nu mai văd nici un motiv să ne tot arătăm mușchi. Vom vedea luna de luna ce se vinde… și asta este.

  • @dutz, joi, 29.08.2024 20:37

    Planeta te contrazice. Electricele cresc la nivel planetar.

  • @dan_grc, joi, 29.08.2024 21:47

    Infrastructura este problema in anumite parti ale Europei, nu in toata Europa. Tarile dezvoltate nu au probleme. Cat despre dieseluri, nu sunt cai biciuiti ci balegiti, ca pute tare dupa articolul original: https://www.acea.auto/pc-registrations/new-car-registrations-0-2-in-july-2024-battery-electric-12-1-market-share/ In July 2024, registrations of battery-electric (BEV) cars declined by 10.8% to 102,705 units, with their total market share slipping to 12.1% from 13.5% a year before. Despite gains in Belgium (+44.2%), the Netherlands (+8.9%), and France (+1%), Germany’s decline (-36.8%) could not be offset. From January to July, 815,399 new battery-electric cars were registered, representing 12.5% of the market. Cresteri la Belgia, Olanda, Franta, dar taranii germani prefera putoarea si trag la vale. Ce sa faci, ba un soft mincinos, ba niste articole mincinoase ca dieselurile sunt mai bune, ba mai o amenda de la UE ca nu respect normele de poluare, asta e Germania, fosta locomotiva a Europei, actualul vagon cu frana trasa.

  • @dan_grc, joi, 29.08.2024 22:00

    https://m.zf.ro/auto/supracapacitatea-productie-industriala-chinezeasca-adus-beijingul-ue-22471351 Citam: "Cele mai vulnerabile sunt economiile ba­zate excesiv pe exporturi, care nu pot concura la preţ pe pieţele internaţionale. Germania este una dintre acestea. Însă chiar Germania, cea mai mare economie europeană, a fost criticată pentru dezechilibrele comerciale pe care le produce". "Legă­turile dintre companiile şi piaţa germane şi economiile est-europene sunt foarte strânse şi de aceea, acum, când economia germană are pro­bleme, are dificultăţi, mai ales la nivelul pro­ducţiei industriale şi Europa de Est. Depen­denţa îşi arată toxicitatea. Însă cele mai mari îngrijorări le provoacă exporturile subvenţio­nate ale Chinei şi cum acestea pun în pericol viabilitatea celor mai mari exportatori germani, arată Euractiv. Acest lucru pune cele două ţări „pe curs de coliziune“, spun experţii. Supracapacităţii de producţie industrială chinezească Comisia Europeană i-a răspuns recent cu o anchetă antisubvenţii privind maşinile electrice şi cu planuri de a impune tarife pe importurile de EV..." Deci Europa trebuie sa isi protejeze copilasul bolnav asa cum parintii de bani gata isi protejeaza odraslele care fac prostii. Lumea nu trebuie sa mearga pe electrice din China ci sa ii ajute pe germani sa faca profit si sa isi vanda produsele.

  • dan_grc, joi, 29.08.2024 22:08

    A ajuns țăranul din UK sa spună ca Germania nu este o țară dezvoltată, este doar cea mai mare piața auto europeana, dar când locomotiva trăgea mai bine, era dezvoltată, acum nu mai este c-au scăzut electricele, da poți sa-mi spui la ce categorie intra un mild hibrid diesel ? Intra la hibrid fără plug-in, în realitate dieselurile s-au vândut cu câteva sute de mii în plus, e plin de diesel mild hibrid la SUV-URI în special, peste câteva luni o sa cauți vânzările din Liechtenstein să arăți cum duduie electricele, Franța, a doua piața are +1 %, bucurie mare, nu vrei sa mai aștepți puțin, sa nu te mai grăbești ca purcelul la lături ?

  • @danutica, vineri, 30.08.2024 02:59

    pai nu trage frana de mana acum? nu face prostii cu putorile? nu vrea sa influenteze legile dupa interese iarasi? deci, sa-i dam peste bot? dizal hibrid e cam inexistent. iar electricele cresc in timp ce piata stagneaza etc

  • Tavi, vineri, 30.08.2024 08:56

    @Mihai Daca ai privi putin mai departe decat niste simple statistici poate ai intelege unul din motivele pentru care nemtii nu se arunca spre electrice precum olandezii sau belgienii si acela e marimea tarii. Olanda si Belgia le strabati de la un capat la altul in 2 ore jumate maxim(aproximativ 250km) ceea ce e arhisuficient pentru aproape orice electrica deci clar ca lor li se potriveste mai mult tipul asta de masina. Dar intr-o tara ca Germania unde distantele sunt de macar 3 ori mai mari parca inteleg alegerile lor. Nu-mi fac probleme ca electricele nu vor avea o crestere semnificativa in viitor dar asta nu va tine de adaugarea/eliminarea subventiilor ci ce tehnologie in sine:autonomie mai mare, viteza medie de incarcare mult mai mare(pentru ca acum ce timpi de incarcare dau producatorii sunt niste vise umede in 80% din timp pentru ca acele puteri de incarcare sunt atinse in niste conditii ideale. Incearca tu sa incarci la fast charge o electrica iarna sau vara la niste temperaturi departe de cele ideale si vei vedea ca acei timpi se dubleaza si iti spun din proprie experienta, una din masinile personale fiind electrica). Deci nu vad cifrele actuale motiv de ingrijorare, poate doar un usor dus cu apa rece pentru producatori(europeni in special) ca au dormit cu dezvoltarea de noi tehnologii si oamenii nu sunt asa de deschisi in a avea ultimele tehnologii cum sunt in cazul telefoanelor(ca deh, altele sunt sumele)

  • Michi, vineri, 30.08.2024 16:20

    Fiți și voi neprostovani, hibridele includ benzină și diesel. Nișa Bev devine irelevantă.