Ce decapotabila isi pastreaza mai bine pretul?
Automarket va prezinta lista cabrioletelor care isi pastreaza cel mai bine valoarea la 12 luni de la achizitie.
Aveti de gand sa va cumparati un model decapotabil in viitorul apropiat? Va oferim o lista a modelelor cabrio care isi retin cel mai bine valoarea in timp. Altfel spus, va aratam care este modelul cabrio care la un an de la cumparare poate fi vandut cu un pret cat mai apropiat de cel platit pe masina noua.
Topul a fost facut de compania EurotaxGlass iar aprecierea valorilor a fost facuta la 12 luni de la cumpararea unei masini noi. Primele concluzii ale topului sunt extrem de interesante: unele modele cabrio de masa isi pastreaza valoarea mai bine decat corespondentele lor create de marci premium mult mai bine situate la nivel mondial. Cel mai bun exemplu vine chiar de la modelul clasat pe locul al doilea, Volkswagen Eos, cel care isi pastreaza 94% din valoarea de piata la 12 luni de la prima achizitie (procent valabil pentru versiunea 2.0 TDI). Alte modele de acest tip sunt Opel Astra TwinTop si Mitsubishi Colt CZC, care isi pastreaza valoarea mai bine decat un BMW Z4, de exemplu. Oricum, pe prima pozitie este clasat Ferrari F430 Spider, pe care un eventual client l-ar putea vinde la un an de la cumparare la 97% din pret.
"Analiza noastra ofera cateva exemple interesante legate de felul in care cererea si oferta schimba radical parerile preconcepute ale pietei in legatura cu cele mai apreciate modele", a declarat Jeff paterson, Senior Car Editor la EurotaxGlass.
Iata clasamentul complet al primelor 20 de modele:
1 | Ferrari F430 Spider | 97% |
2 | Volkswagen Eos 2.0 TDI Sport | 94% |
3 | Porsche Boxster S | 87% |
4 | Mercedes SLK 55 | 87% |
5 | Mini 1.6 Cooper S Cabrio | 85% |
6 | Audi RS4 Cabrio | 85% |
7 | Jaguar XK Convertible | 85% |
8 | Porsche 911 3.8 Carrera S Cabrio | 84% |
9 | Aston Martin DB9 Volante Convertible | 82% |
10 | Mazda MX-5 1.8i | 78% |
11 | BMW 330Cd Sport Cabrio | 78% |
12 | Mercedes SL350 Cabrio | 77% |
13 | Honda S2000 2.0i VTEC | 77% |
14 | Mercedes CLK200 Kompressor Avantgarde Cabrio | 76% |
15 | Opel Astra 1.9 CDTi 16v TwinTop Sport Coupe | 75% |
16 | Mitsubishi Colt 1.5 CZC Turbo Cabrio | 75% |
17 | Lotus Elise 1.8 R | 75% |
18 | Peugeot 206 1.6 HDi CC | 75% |
19 | BMW Z4 2.5i Sport | 75% |
20 | Audi TT Roadster 1.8T (150 CP) | 74% |
Cine stie care o fi adevarul ? Mie imi place cel mai mult Peugeot 206