Ce culori preferă europenii atunci când îşi cumpără un Ford?
Americanii de la Ford au realizat un sondaj pentru a vedea ce culori preferă europenii atunci când vine vorba să îşi achiziţioneze un automobil.
Constructorul american Ford a realizat un sondaj pe Bătrânul Continent pentru a vedea care sunt culorile preferate ale europenilor atunci când vine vorba să-şi achiziţioneze o maşină. Sondajul realizat de cercetătorii americani a fost gândit pentru a creşte eficienţa livrărilor şi pentru a micşora costurile generate de realizarea de stocuri.
"Este ceva foarte personal pentru clienţi atunci când vine vorba de culoarea maşinii, iar atunci când îţi arunci un ochi mai în adâncime vei observa că totul depinde de cultură, modă şi gust", a declarat Julie Francis, reprezentant al biroului de design Ford Europa. În urma acestei cercetări, americanii au ajuns la concluzia că albul, negrul şi argintiul rămân culorile preferate ale europenilor.
În Turcia, albul este la putere, 49% din posesorii unui Ford optând pentru această culoare, în timp ce 37.8% din danezi preferă negrul. Pentru suedezi portocaliul este o culoare la modă, iar cehii iubesc o maşină a cărui culoare este albastrul. În România, 21.9% ar alege un Ford albastru, iar 30.2% ar opta pentru argintiu şi doar 0.6 dintre conaţionalii noştri şi-ar achiziţiona un autoturism portocaliu.
"Identificarea tredului ascendent şi selectarea culorilor potrivite reprezintă o mare parte din ceea ce facem cu adevărat şi ştim cât este de important să ai culoarea potrivită pe piaţa potrivită. Dacă o aduci prea devreme este posibil ca viitorii clienţi să nu o observe, iar dacă vii cu ea prea târziu, este posibil ca popularitatea acesteia să fie în scădere", a completat oficialul constructorului american.
Via | Ford
restu constructorilor isi vopsesc masinile "la oha" le stocheaza in parcurile auto si cand este nevoie de o anumita culoare o cauta si apoi o livreaza. dar numai ford face apel la cele mai noi tehnici de identificare a preferintelor clientului la "identificarea tredului ascendent şi selectarea culorilor potrivite" ce chestie....tz, tz, tz