Carlos Ghosn își petrece Anul Nou în închisoare: detenția a fost prelungită până în 11 ianuarie
Arestat sub acuzația de fraudă fiscală în 19 noiembrie, Carlos Ghosn își va petrece Revelionul în detenție la Tokyo după ce un Tribunal din capitala japoneză a decis prelungirea reținerii sale preventive.
Un tribunal din Tokyo a anunțat astăzi că brazilianul Carlos Ghosn, fostul CEO Nissan, va rămâne în detenție de Anul Nou, urmând să nu fie eliberat cel puțin până în 11 noiembrie.
Ghosn, considerat unul dintre cei mai puternici oameni din industria auto mondială, a fost arestat preventiv în capitala niponă în 19 noiembrie sub acuzația de fraudă fiscală după ce acesta ar fi transferat asupra companiei pierderi din investiții personale în valore totală de 16.6 miliarde de dolari.
Ulterior, arestul lui Ghosn a fost prelungit consecutiv de trei ori pe baza unor acuzații noi care includ faptul că fostul CEO Nissan a raportat venituri mai mici decât cele primite din partea companiei pe o perioadă lungă de timp.
Carlos Ghosn neagă toate acuzațiile care i se aduc. În ciuda înlăturării sale de la conducerea Nissan, brazilianul rămâne director executiv Renault, compania franceză fiind ceva mai rezervată la capitolul decizii radicale în ceea ce-l privește pe înaltul oficial.
. Japonezii vor să îl înjosească pe dl Ghosn şi pentru a speria orice CEO Nissan viitor. Totuşi evaziunea fiscală nu este o infracţiune că să nu ai dreptul la cauţiune şi cercetare în libertate. Totuşi nu mai este CEO Nissan nici Renault şi nu mai poate influenţa sau ascunde ceva. Măsura total disproporţionată şi abuzivă, mai ales că ani de zile nu au descoperit nimic apoi brusc au găsit o sumedenie de bube. Ruşine Japonia.