Carlos Ghosn: "Există clienţi care chiar vor maşini cu emisii zero"
carlos Ghosn spune că, deşi opinia generală arată altfel, maşinile electrice vor deveni profitabile pentru constructori peste trei ani.
Şeful Grupului Renault-Nissan susţine că maşinile electrice vor acapara 10% din piaţa totală până în anul 2020, clienţii cu adevărat interesaţi de protejarea mediului urmând să mizeze pe acest tip de autoturism.
"Există clienţi care vor cu adevărat maşini cu emisii zero. Acest segment va creşte odată cu trecerea timpului" , a spus Carlos Ghosn într-un interviu acordat publicaţiei economice Bloomberg. Conform oficialului alianţei, Renault-Nissan va avea capacitatea de a produce 500.000 de unităţi electrice pe an până în 2012.
Renault şi Nissan au început deja ofensiva electrică, modelele Nissan Leaf şi Renault Fluence Z.E. fiind primele care vor fi lansate pe piaţă, în 2011. În România, primele modele 100% electrice vor fi vândute de Mitsubishi, Peugeot şi Citroen (iMiEV, iOn şi C-Zero), urmând ca trendul să fie continuat de Renault şi Nissan.
via | Automotive News
-
unckle, vineri, 19.11.2010 16:39
deocamdata se produce cu "poluare" ( mai mica decat un motor cu ardere interna, dar es exista ) ... pe viitor insa s-ar putea sa nu mai polueze atat de mult ... poate mai scad si preturile..
-
Faurelianu, vineri, 19.11.2010 19:37
Ce om urat ca infatisare
-
Sorin, vineri, 19.11.2010 20:22Nota Bene dom' Carlos!
In primul rand, constructorul francez Renault, atat de blamat cum e, a dovedit ca a mizat corect pe aceasta criza economico-financiara, si a scos niste modele de masini low-cost sa stea matzoiul in coada. Ce-i drept, le cumperi doar cu portofelul (pret-calitate fff bun), dar nu si cu inima (ca design lasa de dorit). Jos palaria pentru aceasta tehnica simpla si ieftina, ce reprezinta o adevarata arta. In al doilea rand, francezii intuiesc bine afacerea cu masini electrice. Eu unul nu mai vreau sa aud de motoare cu ardere interna, distributie, bujii, valve egr, catalizatoare, radiatoare, etc etc. Lumea nu poate sa bata pasul pe loc. Alte timpuri - alte distractii. PS: Cat priveste "masinile cu emisii zero", mister Carlos sa nu fie impertinent. Teoretic sunt masini cu emisii zero. Practic, polueaza la greu ca si masinile conventionale prin productia bateriilor si prin productia energiei electrice. Dar, cel putin e o tehnologie noua, de viitor.
-
crysti09, vineri, 19.11.2010 21:52
Vor mai trece 100 de ani ca sa ne dam seama ca nu e o tehnologie bio?
-
poluatorul, vineri, 19.11.2010 23:36
pai ce-ar fi sa numai folosim calculatoare, sa numai mancam sa nu ne mai imbracam. Pentru cei ce se simt atinsi in IQ-ul lor de ideea de eco, v-ati gandit cat de mult polueaza omul modern pentru simplu fapt ca el exista? V-ati gandit ce industrie poluatoare face plasticul pentru banalul mouse? Dar cata energie se foloseste si se pierde inutil pentru fiecare secunda pierduta pe net? Sau cata apa si ingrsaminte chimice pentru hotdogul pe care l-ati ingurgitat la mall? Sau unde vi se duc dejectiile dupa ce v-ati imbuibat la Mac? asa ca, lasati comenturile idioate
-
Leaf, sâmbătă, 20.11.2010 12:48@poluatorul
debitezi tampenii... nu te forteaza nimeni sa-ti bagi porcariile de la McDonald's in sistem, ai posibilitatea de a alege, poti alege sa mananci sanatos, pe cand cu emisiile poluante ale masinilor, treaba nu sta asa... nu ai unde sa te ascunzi pe strada... le tragi in plamani, vrand-nevrand
-
@leaf, sâmbătă, 20.11.2010 18:45
ai citi mult si ai inteles...nimic ce am scris io si ai inteles tu? "mnezeule, nu ma mira ca tara asta are sef un betiv ne conduce un pitic si ne uitam in gura unei pitzi blonde. Asta e boborul, mult...da' prost.
-
Maka, marţi, 23.11.2010 00:40
Admir capacitatea de asumare a individului Carlos. Pe de alta parte, nu pot sa nu vad ca aceasta industrie e condusa politic si prin legi si cum se impun fortat taxe si impozite care sa en mute spre solutia electrica. In loc sa scrieti povesti de marketing servite de masinaria de scris povesti a diverselor grupuri, mai bine intervievati si voi niste oameni din industria energetica dar si de la producatori care fac masini electrice si intrebati la unii cat costa in bani si emisii producerea a 1KWh de energie electrica si respectiv la producatorul de masini, din analiza lor exact care e impactul financiar si in emisii a trecerii la propulsie electrica (pre productie, explatare si reciclare). Asta ar fi un articol interesat si daca vreti va ajut sa il faceti. Hai sa fim inteligenti si sa punem intrebarile vii din realitatea industriei , nu doar sa preluam deseurile imbuibate de nimic ale producatorilor.
-
xss, marţi, 23.11.2010 19:53@Maka
Bai "desteptule" producerea / fabricarea masinilor electrice nu polueaza mai mult decat producerea unei masini cu ardere interna, asa ca singurul povestitor de basme esti tu ! La poluarea rezultata din fabricarea masinilor cu ardere interna se adauga transportul si distributia combustibilor fosili care se face prin conducte (din instalarea lor rezulta poluare) si cisterne pt statiile PECO - alta poluare. O masina full-electrica are emisii zero pe toata durata de viata si este o solutie pt reducerea smogului in viitor. Hai la gara!
-
Maka, marţi, 23.11.2010 20:35
Bre domnu '"XSS", emisii zero nu se poate. Fie si pentru simplu motiv ca pentru a invinge frictiunea la nivelul rotilor si nu numai (va avea nevoie de vreo cutie de transfer , nu va avea un singur raport de transmisie) cutie electrica va avea nevoie de lubrifiere si aia nu vine de-a gata servita de natura. Daca tu crezi caproducerea conductorilor, cablajelor si componentelor electrice care vor gestiona acei curenti mari pentru miscarea masinii se produc fara emisii, esti ignorant. Foloseste neuronii aia incordati sa raspunda fara se se adune la o discutie inainte si daca ai minim de cunostine, gandeste-te cam ce poluare (si nu doar CO 2) si consumuri se produc pentru generarea energiei electrice dar mai ales pentru solutiile de stocare ale acesteia. Nu mai fi superficial ca iti faci rau singur. Ai auzit in viata ta vreodata de legea conservarii energiei? Te-ai intrebat vreodata care e costul tranzitiei la solutia electrica si ce presupune. Ai calculat cate masini sunt in Romania sau Europa si ce consum de curent electric (implicit ce retele de distributie iti trebuie) ca sa pui in mijcare 50% din ele? Hai sa incepem sa gandim si sa ne spunem parerea. Asa poate vom progresa...
-
Constantin, vineri, 27.05.2011 18:02ENERGIE 100% GRATIS
"vxf" Iti recomand https://www.facebook.com/group.php?gid=129308063756704 si nu uita ce exista ENERGIE SOLARA / EOLIANA / GEOTERMALA si in acelasi timp poluarea de muta din orasele mari in zonele unde se afla centralele pe carbune sau gaz.
Citeste si
-
INDUSTRIE | joi, 28 iunieBMW ar putea produce maşini la o fostă fabrică MitsubishiUzina NedCar din Olanda, singura fabrică Mitsubishi din Europa, ar putea fi utilizată de BMW Group pentru producţia de modele Mini. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 27 iunieBMW nu va prelua tehnologie de propulsie alternativă de la General MotorsOficialii BMW au anunţat că au sistat discuţiile cu omologii lor de la General Motors privind tehnologiile de propulsie alternativă. Cele două companii nu au renunţat la ideea unui partneriat. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 27 iunieGiles Taylor este noul designer şef de la Rolls-RoyceRolls-Royce are un nou designer-şef. Numele său este Giles Taylor şi s-a alăturat mărcii de lux acum un an de zile venind de la Jaguar. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 27 iunieRenault vrea să vândă mai multe maşini în afara EuropeiFrancezii de la Renault vor să-şi reducă depdendenţa de piaţa fragilă din Uniunea Europeană, plănuind să vândă mai mult de 50% din producţie pe pieţele din afara Europei. Citeste tot
-
INDUSTRIE | miercuri, 27 iunieBMW i3 va avea un preţ între 35.000 şi 40.000 euroPrimul automobil electric construit de BMW va avea un preţ de bază ce va varia între 35.000 şi 40.000 euro. BMW i3 va fi disponibil pe piaţă începând cu 2014. Citeste tot
"clienţii cu adevărat interesaţi de protejarea mediului urmând să mizeze pe acest tip de autoturism" Nu asa protejam mediul , cu masini electrice , curentul de la priza pentru incarcarea lor tot cu poluare imensa se produce , asa ca lasati vrajeala asta .