Carlos Ghosn, CEO-ul Nissan, este cel mai bine plătit director din Japonia
Carlos Ghosn a fost al patrulea cel mai bine plătit director din industria auto în 2011. Brazilianul a reuşit să-l depăşească până şi pe Dieter Zetsche, şeful Daimler.
Carlos Ghosn a participat astăzi la şedinţa acţionarilor Nissan, în cadrul căruia şi-a anunţat veniturile pentru anul fiscal precedent. Ghosn a obţinut 12.5 milioane de dolari din partea Nissan şi 1.7 milioane de dolari din partea Renault în anul fiscal 2011, ceea ce îl face pe şeful Renault-Nissan să fie cel mai bine plătit director din Japonia. Mai mult decât atât, Ghosn este în top 5 cei mai bine plătiţi directori din industria auto, obţinând un venit mai mare decât partenerul său de alianţă, Dieter Zetsche, în decursul anului fiscal 2011.
Ghosn conduce marca Nissan din 2001 şi a reuşit să schimbe imaginea mărcii şi gama constructorului nipon în cei 11 ani petrecuţi la frâiele corporaţiei japoneze. Pe lângă marca Nissan, Carlos Ghosn conduce şi alianţa Renault-Nissan, în cadrul căruia a decis să dezvolte prima gamă de vehicule electrice de serie din lume, plecând de la Nissan Leaf. Potrivit New York Times, Carlos Ghosn ia în considerare părăsirea conducerii Nissan în următorii cinci ani în vederea pensionării. Ghosn a promis să anunţe mai multe detalii despre pensionarea sa în cadrul şedinţei cu acţionarii, dar oficialii companiei nipone nu au dezvăluit încă planurile lui Ghosn.
Cel mai bine plătit director din industria auto este Alan Mullaly, şeful Ford Motor Company, care a obţinut 28.88 de milioane de dolari în 2011 din funcţia sa. Pe locul doi se clasează Martin Winterkorn, şeful Volkswagen, care a câştigat 23.17 milioane de dolari, în timp ce locul trei este ocupat de Sergio Marchionne, şeful Fiat-Chrysler, cu 16.20 milioane de dolari. În spatele lui Carlos Ghosn şi Dieter Zetsche se clasează Dan Akerson de la GM, Akio Toyoda de la Toyota şi Takanobu Ito, şeful Honda.
Via | AutomotiveNews (înreg.)
Este cel mai bun CEO din Japonia, deci e normal sa aiba cel mai bun salariu din Japonia. Mie imi place Carlos Ghosn. E un lider carismatic si puternic. Evolutia Nissan din ultimii ani e un model pozitiv, un studiu de caz interesant de urmarit.