Când Seria 7 nu ajunge: BMW vrea o limuzină în zona de preț dintre Seria 7 și gama Rolls-Royce
După ce Mercedes a "inventat" versiuni de lux Maybach ale actualului Clasa S și le vinde cu succes pe piețele care cer așa ceva, BMW contraatacă și plănuiește un model superior actualului Seria 7.
În momentul în care Mercedes a anunțat oficial că renunță la Maybach ca marcă de sine stătătoare, nu puține au fost vocile care i-au criticat pe nemți pentru că "ucid" un brand de lux și renunță astfel la lupta cu rivalii de la Rolls-Royce și Bentley, care rămâneau singuri în zona limuzinelor ultraluxoase. Startegia Daimler s-a dovedit peste timp una excelentă, pentru că Maybach a devenit numele versiunile superioare ale lui Clasa S, iar numărul de modele vândute astfel de companie germană s-a înmulțit mai ales pe piețele pe care aceste modele sunt la mare căutare, cum este China.
De altfel, strategia Mercedes a fost una atât de inspirată, încât rivalii de la BMW plănuiesc o mișcare asemănătoare și vor să lanseze o mașină de status care să se poziționeze în gamă între actualul Seria 7 și gama Rolls-Royce. Informația vine pe cale oficială de la Klaus Frölich, directorul de dezvoltare al mărcii bavareze, care susține că acest tip de mașină ar avea o zonă de confort excelentă în zona de preț superioară bornei de 150.000 de euro, acolo unde BMW nu oferă în acest moment niciun model.
O abordare diferită
Cel mai scump BMW Seria 7 oferit astăzi în Europa este versiunea 750i (disponibilă la un preț care gravitează în jur de 120.000 de euro), însă aceasta va fi dublată de apariția noului 760 Li, versiune de 610 CP care a văzut lumina zilei la recent încheiatul Salonul Auto de la Geneva. Totuși, un viitor model superior se va așeza în gama peste aceste versiuni ale lui Seria 7, fără ca BMW să meargă pe drumul bătătorit de rivalii de la Mercedes.
"Unii pur și simplu lungesc mașina și oferă alternative cu 4-5 ampatamente și adaugă pachete cu elemente cromate suplimentare. Nu aceasta va fi abordarea BMW", susține Klaus Frölich, citat de Automotive News.
Deși nu vom ști exact care va fi abordarea BMW până în momentul în care mașina va ieși pe piață, unele voci autorizate din presa internațională mizează pe lansarea unui model superior care va fi botezat Seria 8 sau Seria 9 și care le va oferi clienților elemente suplimentare față de noua generație Seria 7, care a fost lansată la nivel mondial în cursul anului 2015. O posibilă inspirație estetică pentru noul model este Vision Luxury Concept (foto), prototip pe care BMW l-a prezentat în premieră la Salonul Auto de la Beijing de anul trecut.
Foarte bine fac.Vor avea de castigat. S class Maybach se vinde foarte bine si nu vad de ce BMW nu ar reusi aceeasi perfromanta. Sunt buni si ei. Sunt curios ce denumire o sa ii dea. BMW 760Li Rolls Royce ?