Calendarul Pirelli 2011 - artă fotografică cu influenţe mitologice
Ediţia de anul acesta a calendarului Pirelli propune publicului 24 de imagini imortalizate de celebrul fotograf Karl Lagerfeld. Printre numele mari care pozează în calendar se numără şi actriţa Julianne Moore.
Această perioadă a anului este marcată de premierele Salonului Auto de la Los Angeles, dar şi de publicarea primelor poze ale celebrului calendar Pirelli. Şi în acest an, publicul va fi plăcut surprins de creaţia artistică, semnată de această dată de celebrul fotograf Karl Lagerfeld.
Artistul, devenit deja o legendă în lumea modei, s-a lăsat inspirat de legendele şi miturile civilizaţiilor greco-romane, drept pentru care a şi botezat ediţia din acest an a calendarului "Mythology". Pentru a da o încrcătură şi mai puternică ediţiei de anul acesta, Lagerfeld a ales ca loc de desfăşurare a şedinţelor foto teatrul rusesc Stanislavsky şi Nemirovich-Danchenko, locul unde evoluează celebra trupă de balet din Moscova.
Ediţia cu numărul 38 a calendarului însumează 24 de fotografii, care înfăţişează divinităţi, eroi şi fiinţe mitice, imortalizate în culorile alb şi negru, o specialitate a fotografului. Germanul şi-a caracterizat lucrările ca fiind o reinterpretare a ideii de frumuseţe construită cu ajutorul unor actori şi modele.
Printre protagonişti se numără 20 de modele masculine şi feminine, precum şi actriţa americană Julianne Moore. Lista numelor celebre include modele ca Bianca Balti, Elisa Sednaoui, Isabeli Fontana (prezentă deja în Calendarul Pirelli din 2005 şi 2009), Magdalena Frackowiak, Ana Rubik, Abbey Lee Kershaw, Lara Stone şi Iris Strubegger.
via | omniauto
TRecand cu privirea faptul ca pozele sunt posteditate, nu vad legatura intre Continental si goliciunea infatisata..