Cadillac montează pe viitorul său sedan de lux o cameră care ia locul oglinzii retrovizoare clasice
Cadillac vrea să iasă în evidenţă în lupta dintre viitorul său CT6 şi S-Klasse sau Seria 7, astfel că inovează la nivel tehnologic. Iar display-ul care ia locul oglinzii centrale retrovizoare este doar una dintre noutăţi.
Cadillac a anunţat oficial că viitorul CT6, vârful de gamă al mărcii americane premium şi rival direct al lui trioului german S-Klasse, Seria 7 şi A8, va primi în dotarea de serie un ecran retrovizor care înlocuieşte clasica oglindă retrovizoare centrală. Display-ul va prelua imagini HD de la o cameră aflată în spatele maşinii şi le va transmite pe ecranul care oferă, spun cei de la Cadillac, o mulţime de avantaje în raport cu o oglindă clasică.
Conform oficialilor brandului de peste Ocean, raza de acţiune a camerei va oferi un câmp vizual de patru ori mai larg decât oglinzile clasice, vizibilitatea fiind asemănătoare cu cea oferită de un cabriolet cu plafonul coborât. De asemenea, unghiul nu va mai fi obturat de montanţi, scaune sau tetiere, aşa cum se întâmplă în orice maşină. Mai mult, unghiul mort este şi el eliminat astfel.
Evdient, cei de la Cadillac au rezolvat şi marea problemă a camerelor montate în spatele maşinii, murdărirea lentilei, prin aplicarea unui strat hidrofob care împiedică apa şi murdăria să se aşeze pe sticla specială care acoperă camera. "Această nouă cameră reduce reflexiile neplăcute şi se ajustează mult mai repede la condiţiile de vizibilitate redusă de noapte, de exemplu. iar dacă cel de la volan nu este mulţumit de calitatea imaginii, poate opri transmisiunea video oricând printr-un buton aflat în spatele oglinzii, moment în care oglinda clasică îşi ia rolul în primire", spune Travis Hester, inginerul-şef al proiectului CT6.
Printre celelalte noutăţi tehnologice implementate pe Cadillac CT6 se vor număra un sistem audio Bose cu difuzoare înglobate inteligent în podeaua maşinii pentru o experienţă multi-dimensională perfectă şi un pachet multimedia şi de conectivitate dedicat scaunelor posterioare care se regăseşte în premieră absolută pe o maşină de serie.
via Automotive News (înreg.)
Mamă, ce mai “inovaţie” ! O grămadă de maşini actuale se laudă cu această banalitate – “camera marşarier” – păstrând oglinda retrovizoare la locul ei. Dar vin alde Barra & comp. cu “descoperirea epocală” de a scoate "retrovizoarea" pentru a miza pe avantajul (care o fi, concret??) ecranului alimentat de cameră. Fleoşc! Dar, mă rog, nu aceasta este problema, ci…CT6. Incredibil! Această obsesie MLC-istă de a contracara ofensiva Triadei devine grotescă…Deci să înţeleg că proiectul XTS s-a frânt cu brio? Păi XTS era destinat meciului de categoria “grea” cu S, 7 şi A8, parcă aşa se anunţase, nu? “Full-size luxury sedan”. Din “imaginile-spion” cu CT6, întrevăd un “grăsun”, o carcasă dezvoltată cu “steroizi”. Iar dacă interiorul (mai ales bordul) se va prezenta la fel de sărman (culmea ironiei: hiperstandardizat) ca în cazul lui XTS, atunci tot ce-i posibil să aruncaţi la coş şi acest plan, dragă Măriuca! În Europa vă veţi lovi de un zid de netrecut, pricepeţi odată! Nu mai risipiţi banii pe visuri deşarte!! Acceptaţi realitatea, nu încercaţi s-o fentaţi şi cu atât mai puţin s-o doborâţi! Vai de mămăliga voastră: din liberă iniţiativă nu puteţi să întreprindeţi nimic în acest secol; mereu trebuie să vă împingă de la spate o situaţie stringentă sau alta, astfel încât n-aveţi de ales decât să imitaţi ceea ce vi se pare că este “pe val”, adică promiţător, “cu potenţial comercial” (de fapt, să maimuţăriţi, fiindcă bagajul voastru intelectual este înţepenit precar!), ca să nu rămâneţi “de căruţă” (ceea ce vă provoacă panică autentică, pe care degeaba vă străduiţi s-o camuflaţi; dovada care vă trădează limpede starea psihică impacientată rezultă tocmai din…aspectul şi calitatea produselor pe care le lansaţi cu sens de “replică”), dar oho! evident că nu acesta este spiritul clasic al lui GM, care nu numai că a dominat industria auto mondială decenii la rând, dar a şi călăuzit-o prin multe inovaţii şi reguli, majoritatea capitale, a căror lipsă sau omitere este de neconceput astăzi! Cum am subliniat deunăzi, până la urmă veţi ridica ştacheta lui Caddy, ca să joace acolo unde îi este locul menit, adică în “liga selectă” coordonată de Bentley şi RR. Explozia dorinţelor populare din China vă va sili să recurgeţi la acest gest firesc şi…involuntar, nu contează când anume. Noroc că eu mă bucur de o răbdare nativă şi infinită…Însă timpul ar trebui să însemne un sfetnic bun pentru voi, nu pentru fani.