Cădere liberă: producţia şi exporturile de maşini ale României au scăzut în primele 4 luni ale anului
Producţia de maşini a României a scăzut cu peste 6% în primele 4 luni, în timp ce exporturile au înregistrat un declin de aproape 5% în aceeaşi perioadă de timp.
Dacia şi Ford traversează momente mai puţin prielnice în acest debut de an din punct de vedere al producţiei efective de maşini. Potrivit datelor transmise de APIA, producţia de maşini a României a fost de 134.344 de unităţi pe parcursul primelor 4 luni ale anului, în scădere cu 6.4% comparativ cu luna predecenţă.
Cel mai produs model a fost, din nou, Dacia Duster (66.941 de unităţi, în creştere cu 17%), care a fost urmat de Dacia Sandero (19.821 unităţi, -7,2%, Ford B-Max (17.970 unităţi, -4,5%) şi Dacia Logan MCV (15.137 unităţi, +2,7%), în timp ce Dacia Logan a înregistrat cel mai mare declin: 14.464 unităţi, în scădere cu 53,9%. Ford, celălalt producător auto prezent pe piaţa din România, a produs 17.970 unităţi B-Max.
Chiar şi aşa, Dacia Logan rămâne cel mai bine vândut model de pe piaţa autohtonă, cu 2.869 de unităţi pe parcursul primelor 4 luni, urmat de Dacia Sandero (1.826 de unităţi), Dacia Duster (1.538 de unităţi), Skoda Octavia (1.264 de unităţi) şi Dacia Logan MCV (862 unităţi).
Producţia în scădere vine ca urmare a unei reduceri a cererii de pe plan extern, în condiţiile în care România a exportat doar 121.597 de unităţi, în scădere cu 4.9% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Dacia Duster rămâne cel mai de succes model vândut în afara graniţelor, cu 64.617 unităţi, în timp ce întreaga producţie B-Max a mers în afara ţării.
Singura veste bună este că exporturile de maşini ale României din luna aprilie au crescut cu 4.3% comparativ cu lună martie.
Via Agerpres
Ati specificat de doua ori de b-max in paragraful 2