Britanicii vor interzicerea vânzărilor de mașini diesel și pe benzină în 2030: 60% dintre ei spun că este o “idee bună”
Asociația Vehiculelor Electrice din Anglia propune ca vânzările de mașini diesel și pe benzină să fie interzise în 2030, cu 5 ani mai devreme decât planurile Guvernului britanic. Asociația invocă un studiu potrivit căruia 60% dintre britanici cred că acest lucru este o idee bună.
Marea Britanie a fost unul dintre primele state europene care a anunțat în 2017 că intenționează să interzică vânzarea de mașini diesel și pe benzină ca măsură pentru reducerea poluării.
Inițial, termenul a fost stabilit pentru anul 2040, însă experții au avertizat că într-o astfel de situație pe străzile din Regatul Unit vor continua să circule astfel de mașini și după 2050.
Ulterior, Guvernul condus de Boris Johnson a decis să devanseze termenul, care a fost stabilit pentru anul 2035. Pe listă au fost incluse atunci și mașinile hibride, inclusiv cele cu alimentare la priză, astfel că după 2035 vor putea fi achiziționate doar mașini electrice.
Asociația Vehiculelor Electrice (EVA) din Anglia propune acum ca vânzările de mașini diesel și pe benzină să fie interzise chiar din 2030.
Potrivit unui studiu realizat de asociație, peste 80% dintre britanici consideră că termenul 2035 ar trebui devansat, iar 60% dintre respondenți au spus că interzicerea vânzărilor de mașini pe combustie în 2030 ar fi o idee bună.
Totodată, britanicii (96%) consideră că acest lucru ar avea un impact pozitiv asupra sănătății lor, în timp ce aproape 73% dintre ei au declarat că economia ar avea de câștigat.
Via Insideevs
Poluarea aerului datorata masinilor cu motoare termice (clasice), in foarte multe orase mari, depaseste poluarea industriala si pe cea datorata centralelor pe gaze (indindividuale, murale).