Brexit-ul face noi victime în industria auto britanică: BMW nu mai vrea să construiască viitorul Mini electric în Anglia
BMW se gândește să nu mai investească în uzina Mini din Oxford pentru dezvoltarea viitoarelor modele electrice ale brandului englez. Producția ar urma să fie mutată pe continent din cauza Brexit-ului.
Mini se îndreaptă către un viitor ecologic. După ce a lansat primul său hibrid alimentat la priză odată cu a doua generație a modelului Countryman, Mini promite să introducă și un model complet electric până în 2019.
Însă, pentru ca toate să meargă conform planului, BMW se gândește la câteva schimbări esențiale. Producătorul german nu mai vrea să investească în uzina Mini din Oxford pentru a-i face loc noului model cu zero emisii. Motivul este destul de simplu: ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Dacă Brexit-ul are loc, BMW nu mai vede nici un interes în dezvoltarea uzinei de la Oxford, întrucât costurile de export ar afecta prețurile finale ale mașinii.
În această situație, există două rezolvări ale problemei. Prima ar presupune că modelul electric va fi produs la una dintre uzinele BMW din Regensburg și Leipzig, iar a doua ar presupune însărcinarea companiei olandeze Nedcar, pentru că aceasta produce deja pentru Mini.
BMW a refuzat să comenteze aceste informații, dar plănuiește să deschidă o serie de discuții serioase cu guvernul britanic în perioada imediat următoare. O decizie finală asupra locului de producție ar urma să fie luată în a doua jumătate a acestui an.
Locul nașterii primului Mini electric este foarte important, întrucât englezii vor ca întreaga lor gamă să fie electrificată în viitorul apropiat.
via handelsblatt