Brembo concediaza 1800 de angajati
Criza economica afecteaza si marii furnizori din industria auto. Este si cazul Brembo, care va concedia 1800 de oameni.
Criza economica ii afecteaza serios pe marii constructori auto si implicit pe furnizorii acestora. Fie ca livreaza cabluri sau sisteme de franare, furnizorii primesc tot mai putine comenzi din partea numelor mari din industrie. Este si cazul celor de la Brembo care au inregistrat pierderi serioase in ultimul trimestru al anului trecut. Solutia gasita de oficialii italieni a fost bineinteles reducerea personalului angajat.
In urma deciziei 1800 de oameni ar urma sa ramana fara un loc de munca, principalele uzine afectate de aceasta decizie fiind cele din Mexic, Polonia si Italia. Pentru a pune insa in aplicare aceasta decizie, Brembo spera sa primeasca un ajutor din partea statului italian pentru a putea plati cei 1800 de angajati ce vor fi trimisi in somaj.
Rezultatul disponibilizarilor va fi o aliniere a productiei Brembo la cerintele actuale ale pietei auto. Cu toate acestea comenzile continua sa scada iar viitorul furnizorului italian nu este unul tocmai "roz".
via | Automotive News