BMW X1 ar putea avea pe viitor şi o versiune M
BMW ar putea profita de succesul actualului X1 pentru a aduce pe piaţă şi o versiune M a crossover-ului compact. Bavarezii vor folosi probabil un motorul de 3.0 litri cu şase cilindri în linie.
Succesul de care s-a bucurat noul X1 îi face pe cei de la BMW să se gândească la posibilitatea dezvoltării unei versiuni de performanţă M, asemeni celor întâlnite pe fraţii mai mari X5 M şi X6 M.
Crossover-ul compact s-ar putea bucura de serviciile unui motor cu şase cilindri în linie, de 3.0 litri, supraalimentat, capabil să dezvolte o putere totală de aproximativ 320 de cai putere. Asistat de o transmisie automată cu 8 rapoarte, X1 M ar putea fi capabil să accelereze de la 0 la 100 de km/h în aproape 5 secunde şi să atingă o viteză maximă de 250 de km/h, limitată electronic.
Alături de aportul de putere, inginerii BMW vor avea grijă şi de suspensiile crossover-ului, de frânele sale şi de aspectul exterior, individualizat printr-un body-kit nou.
Surse din presa internaţională vorbesc însă şi despre un bagaj de putere ce ar putea depăşi uşor 330 de cai putere, în condiţiile în care se optează pentru folosirea unei versiuni modificate a motorului bi-turbo de 3.0 litri regăsit pe Seria 6, versiunea 640i.
Informaţia stă însă sub semnul întrebării pentru că inginerii germani nu vor căuta să ofere resurse mult prea generoase de teama eclipsării unei potenţiale versiuni X3 M, luată de asemenea în calcul după experienţa reuşită a modelelor X5 M şi X6 M. Gama de performanţă a constructorului bavarez se va extinde în anii care urmează, încercând să acopere fiecare cerere a publicului.
via | egm